Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

5. Dileme morale

          Katherina

          Ma asteptam ca întâlnirea cu mama și sora mea sa fie altfel, dat fiind ca nu ne văzusem de peste trei ani. Intrând pe ușile casei copilăriei mele, nu am simțit nimic din ce ar fi fost firesc sa simt. Nici dor, nici melancolie. Numai disprețul și un sentiment crunt de instrainare m-au încercat vazand totul neschimbat in jur.
          Pe mama și Irina le-am gasit in sufragerie, stand pe canapea. Isi beau linistite cafeaua. Singurul lucru care sa îți dea de ghicit ca ceva se întâmplase erau hainele lor negre, caci in rest ai fi jurat ca nu e decât o zi obișnuita de joi.
          -Ai întârziat, m-a întâmpinat mama de cum am pus piciorul in sufragerie, fara sa-mi arunce macar o privire.
          -Am venit. Asta e suficient, nu-mi veni cu mai multe pretenții, am atenționat-o facand referire la discuția din urma cu trei zile.
          -Bineînțeles ca ai venit, pufni ea. E vorba despre familia ta pana la urma. Ia loc.
          Fara nici o tragere de inima m-am asezat pe fotoliul din fata lor. Simteam privirea mamei examinându-mi fiecare fir de par. Am rămân cu ochii pironiti asupra Irinei, încercând sa ignor imboldul care îmi spunea sa plec naibi unde văd cu ochii.
-Bag de seama ca îți priește căsnicia, i-am spus ridicând o spranceana.
Irina era cu numai doi ani mai mare decât mine, dar tata a aruncat-o intr-o căsătorie aranjata pe când avea numai douăzeci de ani. Era măritată cu Damian Brown, fiul unui ilustru om de afaceri, partener al tatălui nostru. Știam sigur ca nu îl iubește și nu a fost niciodată îndrăgostită de altcineva inafara de iubitul ei din liceu. Chiar eu am încercat s-o conving si chiar s-o ajut sa fuga cu el inainte de nunta. Mi-a ras in fata și a jucat întocmai după cum i-a cantat Dimitri. Probabil as fi avut aceeași soarta ca a ei dacă nu as fi fugit imediat după ce am terminat liceul.
-Cui nu ii priesc banii? Veni răspunsul fara nici o mimica pe fata ei superba, ca de porțelan.
Avea parul tuns pana in dreptul umerilor și puțin mai închis decât al meu. Arata de parca fusese sculptat, nu era nici un fir nelalocul lui.
-Ești exact ca tata, îți dai seama de asta? Am întrebat-o intr-un atac ce a pornit din adâncul sufletului, acid și mistuitor.
-Nu e momentul potrivit pentru astfel de discuții acum, a intervenit mama cu eleganta și calm.
Așa era ea, mereu și indiferent de conjunctura. Când soțul ei a înșelat-o cu nenumărate femei, a fost calma și intelegatoare. Când același sot i-a măritat fiica cea mare la douăzeci de ani a fost la fel de calma. De fiecare data când tata a țipat, a lovit și a spart lucruri ea a fost, exact, calma și intelegatoare. Acum, când soțul ei cel tiranic era intr-o cutie de lemn pregătit sa ardă in focurile iadului, ea nu putea sa fie altfel decât așa, rece și calculata.
-In regula. Pentru ce discuții este momentul potrivit acum? Am cerut să știu, stand cu mâinile incrucisate peste piept, bosumflată ca un copil mic.
-Chestii administrative, ma anunță scurt. După inmormantare va avea loc aici un prânz târziu pentru cine va dori sa vina. O sa vii și tu și o sa îți schimbi hainele astea înainte de inmormantare.
-Chiar dacă vin sau nu, imi amintesc foarte clar ca ne-am înțeles să nu comentezi nimic despre hainele mele.
-Am spus ca nu ma interesează cum te îmbraci atâta timp cât nu arați ca un om al străzii la inmormantare, Katherina. Ai rochia potrivită pregătită la tine in camera si o pereche de pantofi. Si prinde-ti parul.
Era ziua înmormântării soțului ei și problema principala era parul meu desprins. Am clătinat scarbita din cap.
Mama nu terminase, doar și-a schimbat tinta.
-Sper ca sotul o sa-și facă apariția la timp pentru înmormântare, Irina.
-Ti se pare ca sunt constiinta lui, mama?
Aproape ca am aplaudat-o pe sora mea pentru replica acida și tăioasă. Se pare ca lucrurile se schimbaseră totuși de când plecasem. Toate inafara de mama, la fel de frumoasa și de neînduplecat ca întotdeauna, cu hainele perfect călcate, cu parul perfect aranjat in veșnicele bucle largi, cu ochii ei de culoarea coniacului la fel de aprigi.
-Este soțul tău și e in joc și imaginea lui. Sa fie la capela la 10:30, înaintea invitaților.
Discuția a continuat in același registru. Mama ne-a informat cu privire la itinerariul zilei, iar noi am aprobat ca niște soldăței cuminți. Mama ne-a anunțat despre citirea testamentului, iar noi am dat din cap. Amalia Ivanov era o conducătoare cel puțin la fel de tăioasă ca și defunctul ei sot. Tot ce puteam să sper era sa nu se dovedească la fel de psihopata ca el.