Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

22. Revelatii la micul dejun

          Hunter

          In usa bucătăriei Kath rămăsese blocată, ca paralizata. M-am grăbit sa ma uit in aceeași directie in care se uita ea. Ella stătea în fata aragazului, iar Jax imediat lângă ea, cu o bucata de bacon prăjit la jumătatea distantei spre gura.  Amândoi se uitau in direcția noastră, cu gurile căscate și cu ochii cât farfuriile. Am ramas și eu lângă Kath, neștiind ce sa fac. Dupa aproape un minut, situația a devenit ciudata, așa ca am înghiontit-o ușor pe femeia superba cu miros de rai care, după încă doua inghionteli, s-a urnit din loc.
          Am intrat in bucătărie și mă simteam de parca amandoi aveam parte de vestita parada a rușinii, chiar dacă nu îmi era rușine de absolut nimic.
          -Ella, am spus circumspect, dregandu-mi glasul. Nu vreau sa-ti jignesc talentele culinare, dar cred ca se arde ceva in tigaie.
          Mirosul de arsura se simtea probabil din strada. Ella a tresărit și s-a întors spre tigaie înjurând mai ceva ca un șofer de tir. Jax nu dădea nici un semn ca o sa isi revină prea curând. M-am oprit, cu o Kath îmbujorata alături. Isi ținea privirea in pământ. Am tras un scaun și i-am făcut semn sa se așeze, iar ea s-a strecurat discret pe lângă mine. I-am mângâiat in treacăt spatele când am mai tras un scaun pe care m-am asezat eu.
          Nimeni nu spunea nimic și tăcerea devenea ciudata. Pana când a terminat Ella de prăjit baconul și a pus platourile cu mâncare pe masa, mi-am dat seama ca tot ce mai voia Kath sa facă in momentul ala era sa se ascundă sub pat și sa rămână acolo pentru următorii câțiva ani. Trebuia sa dreg busuiocul, așa ca am tusit sec și m-am uitat spre cei doi spectatori muți de uimire.
          -Când ati venit? Am întrebat încercând sa par degajat.
          -Nu de mult, mormai Ella scurt și o privi pe Kath cu coada ochiului când s-a asezat pe un scaun din fata noastră, langa Jax.
           Nimeni nu a mai spus nimic in continuare. Am văzut cum Kath isi frângea mâinile. Instinctul pe care l-am avut mereu in ce o priveste, acela de a o proteja, a devenit mai viu și mai greu de înfrânt decât oricând. Pe negândite, mi-am asezat o mâna peste degetele ei. A ridicat brusc privirea spre mine.
          -Nu mai face asta, am atenta-o dur și încruntat.
          Și-a relaxat degetele imediat.
          -In regula, îmi pare rău, dar nu mai rezist. Ce mama dracului se întâmpla aici?! A izbucnit Ella in cele din urma, așa cum bănuiam ca o sa se întâmple la un momendat.
          -Nu știu, Ella. Ce ti se pare ca se întâmpla? Am întrebat ranjind, ridicând sprâncenele in directa ei.
          S-a uitat la mine de parca era gata sa sara peste masa și sa ma ucidă. La naiba, știam ca ar fi in stare sa o facă.
          -Nu poți sa răspunzi la așa ceva cu o întrebare, omule. Te-am sunat și te-am căutat pana spre dimineața cu Cameron și Zack. Unde ai fost? A preluat Jax discuția, frustrat la culme.
          M-am uitat la el ca la cineva cu nu prea multe abilitați intelectuale. Mănânci, calule, ovăz? Mi-am strâns buzele intr-o linie ferma și maxilarul mi s-a incordat. Discutia asta din jurul mesei neatinse avea să ajungă intr-o directie nu prea plăcută, eram sigur de asta. Kath si-a dres ușor glasul și imediat privirea mi s-a mutat asupra ei. 
          -Eu... cred ca situația asta pare foarte ciudata pentru voi, incepu ea cu vocea blândă și încărcată de vinovatie și rusine. Dar sunt sigura ca odată ce o sa înțelegeți, lucrurile o sa fie mai clare.
          -Care situație, Kath? Spune-mi, sunt foarte curioasa, ataca imediat Ella ca un sacal, cu privirea apriga și cu o atitudine bătăioasa care nu-mi placea deloc.
          -Cred ca e destul de evident, nu? Pufni Jax cu mâinile incrucisate peste piept, aruncând fulgere ucigătoare in direcția mea. Ce ai făcut iar, Hunter? Începem cu toții sa ne săturăm de rahaturile astea!
          M-am aplecat spre el, peste blatul bucătăriei. Mă durea stomacul de foame, dar perspectiva mâncării parea la mii de kilometrii de mine in clipa aia. Încet dar sigur, furia și frustrarea se adunau in pieptul meu. Jax știa ca atunci când semeni vânt culegi furtuna, iar eu eram un sol foarte roditor pentru așa ceva.
          -De ce presupui imediat ca am făcut ceva? Am marait cu privirea ingustata.
          -Nu știu, omule, hai sa ne gândim la ultima săptămâna, vrei? După ce te-ai purtat ca un dobitoc la depozit a urmat o săptămâna de coma alcoolica, pana când sora-ta s-a hotărât sa dea cu tine de pământ. Ti-ai ieșit din minți când ai văzut ca vorbesc cu Kath. Ai fugit ca o furtuna și nu a mai dat nimeni de tine, iar acum te găsesc aici, in singurul loc din orașul asta blestemat in care nu te-am căutat, iar ea arata de parca o tornada a dansat samba peste ea, sari Jax gesticuland febril cu furia clocotind.
          Ei, dacă priveai lucrurile așa atunci da, suna cam aiurea. Lucrul cel mai uimitor era viteza cu care frustrarea mea crestea și se mărea înțelegând rapid ca din punctul lor de vedere, locul meu era oriunde mai puțin acolo unde era Kath.
          -Nu m-ati căutat prea bine, din moment ce eram chiar sub nasul vostru. Nu mai vorbi de parca înțelegi ce se întâmpla, l-am atenționat scurt.
          -Tocmai asta e problema, Hunter! Nimeni nu intelege nimic! Știm toți ca ești un ticălos, afurisit, egocentrist și nemernic, dar ma intreb oare cât de departe ai fii în stare să mergi?
          M-am încruntat din nou, neînțelegând ce vrea sa spună. Mi-am mutat atenția asupra Ellei care tocmai atunci s-a întins peste farfurii și a prins-o pe Kath de mâna.
          -Ti-a făcut ceva? Poți sa ne spui, Kath. Ticalosul asta ti-a făcut ceva? A întrebat-o privind drept și fix in ochii ei.
          Revelația m-a lovit cu viteza unui tren. Ăștia doi aveau impresia ca i-am făcut rău, cel mai probabil fizic, lui Kath. Hohotul de ras, total nepotrivit in situația aceea, dar absolut necesar ca sa nu îmi pierd mințile, mi s-a ridicat din piept și a umplut aerul dintre noi. Toți ochii s-au mutat spre mine.
          -Voi chiar aveți impresia ca i-am făcut ceva? Nu am nevoie de prea mulți neuroni ca sa îmi dau seama încotro va duc mințile voastre înguste. Cam ce va inaginati, huh? Ca am venit aici, am intrat peste ea și apoi ce? Am bătut-o? Am violat-o? Am ținut-o ostatica? M-am proptit cu mâinile in marginea blatului de marmura și m-am aplecat amenintator, caci eram periculos de aproape sa le rup capetele amândurora. Uitati-va putin la mine. Arat ca un nenorocit de violator? Arat ca unul care nu se poate măsura cu bărbați, așa ca-și descarcă frustrările pe femei care nu se pot apara?
          Mâna ei calda ce s-a asezat pe brațului meu m-a tras inapoi in realitate. Am întors capul spre ea și am văzut ca ma privea lung. La naiba, ultimul lucru pe care voiam să îl fac era sa ii amintesc de tot ce făcuse nenorocitul de taica-su. Apoi am văzut zâmbetul reținut de pe buzele ei și greutatea pe de umeri mi s-a ridicat puțin. Nu era suparata pe mine.
          -Stai jos, Hunter. Cred ca e rândul meu sa-ti iau apărarea, imi spuse ea.
          Nu am putut sa ma abțin sa nu-i zâmbesc cu gura pana la urechi.
           M-am trântit inapoi pe scaun și mi-am încrucișat mâinile peste piept, privind mirarea și consternarea de pe fetele celor doi din fata noastră.
           -Ce mama dracului se întâmpla aici?
          Ne-am intors cu totii in aceeași directie, spre usa, in cadrul căreia Cameron privea neîncrezător scena din fata lui. Ma sfredelea cu privirea, așa cum eram pe jumătate dezbrăcat și ciufulit, apoi a analizat-o pe Kath și nu știu ce a vazut la ea, dar încrâncenarea de pe chip i-a sporit.
           -Unde dracu ai fost, idiotule?! Te-am căutat toată noaptea! Spuse reprezindu-se spre mine.
          -Am fost chiar aici, Cameron. Am răspuns încercând sa-mi dau seama nu dacă, ci când avea de gând pumnul lui sa ma izbeasca, pentru ca știam ca e doar o chestiune de timp.
           -Și ce cauți aici, ma rog? Mârâi amenintator spre mine.
          Nu ma înțelegeți greșit, faptul ca prietenii mei săreau in apărarea lui Kath chiar dacă asta înseamnă sa fie contra mea nu putea decât sa ma bucure, însa neîncrederea lor in mine era foarte frustranta și de-a dreptul patetica. Știu ca eram un ticălos și de-a lungul timpului ma purtasem oribil cu Kath, dar ei nu știau nici măcar o frântură de adevăr.
          -Stai jos, Cameron. L-am îndemnat trăgând scaunul din capatul insulei.
          -Sa stau jos, nu-i așa? Bineînțeles ca o sa stau jos, Hunter, dar numai după ce o sa-ti fac toate organele...
           -Cameron. Stai jos. Acum, interveni Kath cu cea mai amenințătoare voce pe care am auzit-o vreodată din gura ei.
          Ranjeam ca un idiot, cu gura pana la urechi și cu o superioritate nu prea realistica atunci când Cameron s-a trântit pufnind și trosnind de frustrare, pe scaun. Și-a încrucișat bosumflat mâinile peste piept și a schimbat o privire circumspecta cu James.
           -Kath, nu înțeleg nimic. Îmi fac griji pentru tine și tot ce-mi doresc e sa-i scot ochii ticălosului asta cu un cuțit pentru unt, spuse Ella care nu și-a desprins privirea de la prietena ei nici măcar o secunda.
           Frumoasa mea Kath a privit-o numai o clipa înainte de a încuviința dand din cap, apoi și-a retrages mâna dintr-a ei. Nu știam cât anume din realitatea noastră voia sa le spună, dar plănuiam sa o susțin in totalitate. Eram satul de minciuni și prefăcătorii, au fost niște ani lungi și greu de suportat fara ea și nu credeam ca o sa mai vina ziua când totul o sa se termine. Încă nu știam care era finalul și cine câștigase, dar știam ca jocul s-a încheiat, pe bune.
           -Îmi dau seama ca toată situația asta pare cel puțin ciudata, privind de pe partea aia, incepu Kath uitându-se la ei pe rând. Și îmi dau seama ca puteți interpreta o mulțime de lucruri, dar va rog sa ma lăsați sa va explic. Nu știu cum sa  fac asta, dar o sa încerc. Hunter, o sa am nevoie de ajutorul tau.
           M-am intors spre ea și i-am surprins privirea, pe jumătate rugatoare și pe jumătate speriata. Am incuviintat dand din cap și am prins-o de mâna, făcându-i pe ceilalți sa se holbeze și sa rămână cu gurile căscate.
            -Te-ai culcat cu idiotul asta? Nici nu vreau sa știu cum a reușit sa te păcălească, fir-ar sa fie, pufni Ella sărind in picioare. Ti-am spus ca o sa îți tai boasele și o sa ti le servesc la micul dejun dacă o atingi cu un deget, ne...
            -Ella! Tipa Kath uitându-se amenințătoare la prietena ei. Te rog, stai jos. Încetați cu toții sa trageți concluzii pripite și sa credeți automat ce e mai rău despre Hunter, spuse incruntata, făcându-i pe toți ceilalți sa rămână perplecși.
            -Kath, uite, îmi pare rău, dar cred ca ai înnebunit. Hunter face de obicei numai rahaturi, nu e ca și cum sunt doar niște presupuneri, interveni Cameron destul de precaut.
           Kath a clatinat din cap cu neîncredere și m-a strâns de mâna. A tras aer in piept și le-a aruncat încă o privire celor trei înainte de a începe sa vorbească, repede și pe nerăsuflate ca sa nu-și piardă curajul.
            -Hunter nu m-a ranit niciodată. Nu așa cum ati crezut voi, cel puțin. Eu i-am cerut asta, acum mulți ani, când eram intr-o situație din care nu vedeam nici o ieșire. El nu a făcut niciodată nimic altceva decât sa respecte ce l-am rugat. Eu am pus la cale jocul asta, dar nu m-am gândit niciodată ca o sa capete cote atât de înalte, aici e meritul lui Hunter
            Consternare, încruntare și neîncredere. Astea erau părerile predominante ale prietenilor nostrii care se uitau când la Kath, când la mine.
             -Adică, m-am văzut nevoit sa intervin, adevarul e foarte departe de ce va imaginați voi. Când am văzut-o prima oară pe Kath, tot ce am vrut sa fac a fost sa am grija de ea, sa o protejez și sa o iubesc. Doar ca nu m-a lăsat, nu a vrut asta, am spus clătinand din cap și am zâmbit spre amintirea îndepărtate din fata ochilor.

            -De ce nu ma vrei, Kath? Văd cum te uiți la mine, știu ca simți la fel ca mine, i-am spus mângâindu-i obrazul cu degetul mare.
            -Nu pot, Hunter, a clătinat ea din cap strângând ochii, împiedicându-ma sa citesc ceva in ei. Nu pot. Îmi pare rău.
            A fugit din colțul întunecos în care o înghesuisem pe holurile pustii ale școlii. Prostește, zâmbeam uitându-ma cum se îndepărtează, ferm convins ca va fi a mea intr-o buna zi.

            -Nu puteam, Hunter. Nu face sa para acum ca eu sunt vrăjitoarea cea rea, m-a apostrofat imediat.
            -Eu am fost lupul cel mare și rău in toți anii ăștia. Cred ca e rândul tău sa fi considerată o ticăloasă, Kath, am pufnit imediat, la fel de bătăios ca de obicei, căci unele lucruri nu or sa se schimbe niciodată.
            -Eu și Hunter ne-am cunoscut in etape diferite ale vieții, când amândoi eram doar niște copii. El era pe culmile gloriei, popular și adorat, vedeta in devenire a echipei de fotbal. Eu eram intr-un punct mult mai jos decât nivelul marii și nu vedeam nici o luminița la capătul tunelului. Sentimentele noastre unul fata de altul au fost covârșitoare, de la bun început.
            Ella pufni cu neîncredere, iar James și Cameron erau absolut înmărmuriți. Ma simteam foarte ciudat sa aud toate lucrurile care au zbarnait mereu in subconștientul meu, rostite cu voce tare la masa din bucătărie.
            -Sentimente covârșitoare, repeta Cameron uitându-se la mine de parca voia sa ma omoare. Atâția ani am luat parte la toate porcăriile astea in timp ce voi erați, in secret, îndrăgostiți unul de altul?
            Am clatinat din cap exasperat de ignoranta lor și de simplitatea cu care vedeau lucrurile. Dacă ar fi fost atât de simplu viața mea ar fi fost mult, mult mai ușoară.