Jocul cu focul #1 (Seria Destin)

9. Inconjurat și bombardat

          Hunter

          Eram de mai bine de o săptămâna inapoi in Priscott și eram încă inert. Vara era abia la început, aveam in fata luni de distracție și totuși nu ma puteam urni din loc. Nu ma puteam gândi decât la lucruri rele, foarte rele. Trebuia sa fac ceva, sa aduc distracția din marele oraș in spelunca asta uitată de lume. In mintea mea lucrurile erau deja aranjate si cărțile aruncate pe masa. Rămână doar sa-mi aleg prietenii si dușmanii pe care sa-i pun in jurul mesei.
          Încă de când eram copil, fusesem oaia neagra a familiei. Țapul ispășitor, victima colaterală in disputele sângeroase ale părinților și toate astea înainte chiar de a știi ce înseamnă toate aceste cuvinte. Zack si Emily, care au apărut la aproape patru si respectiv patru ani și jumătate după mine, au venit cu o lecție pe care părinții noștri au digerat-o foarte greu. Zack și Emily ar fi trebuit sa fie mântuirea lor, pentru ca știau încă de pe atunci ca dăduseră greși cu mine. N-a fost așa, nici macar pe-aproape. Cand au fost bebeluși, Zack plângea cât era ziua de lunga, iar Emily de când apunea soarele și pana răsărea. Nici când au crescut nu s-a schimbat mare lucru.
          -Ticălos afurisit! Unde ai ascuns-o?! Răsună vocea surorii mele in toată casa făcându-ma sa chicotesc cu capul in perna.
          Parea cu adevărat furioasa. Asta însemna ca Zack dăduse de necaz.
          -Fii serioasa, Emily! O sa îți primești blestemata de carte inapoi când o sa îmi dai cheile de la mașina!
          Tropaieli, alergături și tipete.
          Usa camerei mele s-a deschis și Zack a năvălit înăuntru ca o tornada. A trântit-o cu putere și a încuiat. De doua ori. M-am ridicat in capul oaselor tinându-ma cu ambele maini de burta. Ma prapadeam de ras.
          -De ce naiba razi ca prostul? Vru el sa știe, livid de furie și gâfâind ușor.
          -Sunteți la fel cum erați când aveați cinci ani, omule. E păcat, serios, atâția bani irosiți pe mâncare numai ca sa creșteți si sa va purtați ca niște copii idioți.
          -Mi-a furat cheile de la masina! Tipa exasperat gesticuland de parca situația aceea era pe viața si pe moarte.
          -Cat crezi ca o sa poți sta acolo, idiotule? Răzbi vocea lui Emily de după usa, in timp ce lovea cu pumnii in ea. O sa fiți nevoiți sa ieșiți pana la urma și o sa vezi tu!
          -Da-mi cheile de la mașina și îți primesti inapoi porcăria de carte! Se rasti Zack.
          S-a trântit pe scaunul meu de birou, prinzandu-si capul in maini. Arata cam tot atât de mizerabil precum mă simteam eu. Pașii lui Emily s-au îndepărtat. Era ciudat ca renunța atât de ușor, dar calul de dar nu se cauta la dinti.
          -De ce ti-a furat cheile de la mașina?
          Zack m-a privit banuitor pentru câteva secunde, de parca nu era sigur ce anume poate sa îmi spună. Apoi a clătinat din cap, probabil amintindu-și ca nu eram nici mama, nici tata. Și-a trecut mâinile peste fata si a oftat lung.
          -Ieri seara când veneam spre casa m-am întâlnit la semafor cu... cineva. Cineva a cărei mașina implora o cursa, așa ca am provocat șoferul. Ne-am întrecut pe șoseaua principala. Emily ne-a văzut. Mi-a furat cheile azi dimineața când dormeam, iar eu i-am furat o porcărie de carte.
          Am chicotit amuzat, atrăgându-mi o privire crucișă din partea lui.
          -Crezi ca e rentabil? O mașina pe o carte? L-am întrebat ridicând o sprânceană.
          -Din câte vezi, da. E foarte atașata de cartea aia, a citit-o de cel puțin zece ori in ultimul an si o tine in permanenta pe noptiera. E plină de însemnări si notițe.
          Am incuviintat dand din cal, de parca înțelegeam ceva. Nu mă puteam gândi decât la faptul ca mai cunoscusem o fata, cu câțiva ani in urma, care avea in permanenta carti prin apropiere, indiferent ca erau in geanta, in dulăpiorul de la școala, in mașina.
          -Si cine a câștigat? curios.
          -Din câte poți sa vezi și singur, eu sunt cel care s-a baricadat in camera ta. Hunter, jur ca e nebuna! A luat un ciocan pentru șnițele din bucătărie și m-a fugărit cu el prin toată casa!
           -Nu, ma refeream la cursa de aseară. I-am explicat încercând din toate puterile sa ma abțin din a rade pana dau in bâlbâiala.
          -Ah, cursa. Mustangul a câștigat.
          Mustang? A spus cumva Mustang? In ultimii ani fusesem destul de rar pe-acasă, dar in Priscott nu existau mulți oameni care si-ar fi dat mașinile de la Mercedes, Ferarri sau Porsche pentru un Mustang.
          -Ce culoare avea mașina?
          Intrebarea mi-a sarit din gura pe nerăsuflate. Am sărit la marginea patului, foarte interesat de subiect.
          -Rosie, cu niște modificări de-ti vine sa te închini la ea ca la icoane. Știi și tu mașina, Hunter. E a Katherinei Ivanov.
          Sa fiu al naibi! Katherina, naiba sa te ia!
          Curse? Ce dracului se întâmplase cu fata timida, retrasa și liniștita din liceu, care se panica dacă ma aflam pe același hol cu ea și care nu mergea nici pe bicicleta fara sa respecte regulile de circulație? Cine era femeia asta, care avea replici acide pregătite pentru orice, stăpânire de sine și încredere pana la Dumnezeu? Când devenise genul ăla de tipa care se dezbraca in fata mea și se arunca in curse clandestine, ilegale pe o strada semaforizata?
          -Hunter Russell, ticălos nenorocit și afurisit!
          M-am încruntat spre ușa la auzul voci care venea din hol, foarte aproape de usa mea.
          Si nu era Emily.
          Era Ella.
          Ce rahat?! M-am ridicat și am deschis usa, găsind-o pe așa-zisa mea prietena de partea cealaltă, cu mâinile in solduri și cu o privire care nu-mi promitea lucruri bune. M-a împins cu ambele maini și a intrat in camera mea, trecând pe lângă mine de parca eram o bucata de mobila și ignorand-l complet pe Zack care-și lipise ochii pe fundul ei.
          -Încuie naibi usa aia mai repede! Suiera Zack fara sa-și ia ochii de la prezenta feminină acida care tragea draperiile de parca i-au ucis familia.
          -Unu: cum ai intrat in casa mea? Doi: de ce ai intrat in casa mea? Am iscodit-o imediat ce am încuiat usa.
          -Unu: imbraca-te, nesimțit egocentrist ce ești!
          Am aruncat o privire in jos și am constatat ca eram in boxeri. Nu e ca și când am invitat-o eu in dormitorul meu si am așteptat-o aproape gol, așa ca i-am ignorat cerința.
          -Doi: ce ai mai făcut de data asta?! Ti-am spus sa stai naibi departe de ea! Ti-am spus ca nu e aici pentru porcariile tale, Hunter. Nu e jucăria ta nenorocita! A urlat, rosie de furie.
          Eu nu pricepeam o iotă.
          -Nu am făcut nimic, nimănui. Habar n-am despre ce mama dracului vorbesti, Evans! Am anuntat-o încrucișându-mi bratele peste piept.
          -Nu știi, pe naiba! Hunter, nu te juca cu mine! Ce i-ai făcut lui Kath la inmormantare, huh? Sigur ai facut ceva, pentru ca mai devreme cand am întrebat-o dacă vine la prânzul la care a stabilit Jax sa mergem toți a spus ca mai bine înghite cianura și face baie in acid de baterie decât sa fie la aceeași masa la care ești tu. Am întrebat-o ce s-a intamplat, dar n-a vrut sa imi spună nimic. Deci, ce dracului ai mai făcut, Russell? Vorbea repede și tare și eu m-am întrebat în treacăt câte cuvinte poate spune un om pe minut înainte de a-i plesni o vena la cap.
          Mi-a imitat pozitia, punandu-si bratele incrucisate peste piept și m-a privit amenintator pe sub sprâncene. Sa fiu al naibi dacă știam ce se întâmplase. Inafara de episodul aproape infim din seara în care ajunsese și cel nu atât de inocent din camera ei, nici măcar nu o văzusem pe Katherina. M-am încruntat mai tare ai am încercat sa-mi dau seama dacă juca la cacealma.
          -Nici măcar nu am ieșit din casa, Eleonora. N-am idee ce problema are Katherina zilele astea, dar nu are legătura cu mine. N-am văzut-o de la inmormantare.
          -Și ce s-a întâmplat când ai văzut-o ultima oară? Vru ea sa știe, sasaind ca un șarpe.
          -Pai...
           La naiba! Nu i-am făcut nimic in ziua aia tocmai pentru ca era inmormantarea tatalui ei. Nici măcar nu am provocat-o atât de tare și cu siguranța nu am pus-o eu sa se dezbrace! Aproape ca am făcut un atac cerebral când i-a căzut rochia si nici nu mai pomenesc despre lenjerie. Cum ajunsese toată situația aia să fie din vina mea?!
          -Exact! Pufni Ella de-a dreptul scarbita. Ce ai făcut?
          -Nimic! Voiam doar sa vorbesc cu ea, dar s-a purtat ca o scorpie nenorocita! Am spus in apărarea mea și asta nici macar nu era o minciuna.
          Mi-am luat o pereche de pantaloni pe mine și am scotocit în mormanul de haine de pe jos în căutarea unui tricou.
          -Ești fratele meu, dar știm cu toții ca de obicei este vina ta, s-a trezit Zack comentând in timp ce-i era din ce in ce mai greu sa nu rada in hohote.
          Trebuia să plec de acolo înainte să spun sau să fac ceva ce-aveam să regret mai tarziu. Am deschis usa și m-am trezit fata in fata cu Emily care se uita fix la mine cu ochii ei gri enervanți și critici de parca era judecătoarea suprema.
          -Tu ce mai vrei? M-am răstit amenintator.
          -Ella are dreptate, îmi spuse sec. Nu e suflet in orașul asta care sa nu stie câte a pătimit în liceu de pe urma ta și a prietenilor tai.
          Dacă in momentul ăla as fi fost un film, m-as fi numit Inconjurat și bombardat.
          Eram șocat, pur și simplu. Sora și fratele meu, prietenii mei și chiar și Ella, toata lumea punea întrebări și aștepta explicații despre mine și Katherina. Explicații pe care nu puteam sa le ofer nimănui, pentru ca uneori minciunile sunt mult mai drăguțe decat adevarul.
          Toată tevatura cu Katherina a început atunci când mi-am propus sa o fac sa riposteze. Lucrurile au degenerat foarte repede și am pornit intr-un război in toată regula, pe viață si pe moarte. Bineinteles ca aveam motivele mele, doar ca nu voiam sa vorbesc despre asta.
          -Tu cine ești, inchiziția spaniola? Mișca-te!
          Am incercat sa trec de ea, dar parea ca a prins radacini în podea.
         -Întorci spatele tuturor celor care nu te sustin in porcariile pe care le faci. Nu-i de mirare ca ai doar doi prieteni, Hunter!
          Mi-am trecut mâinile prin par, furios si frustrat. Trebuia sa ies naibi de aici. Trebuia sa pun pe picioare clubul de lupte pentru ca in scurt timp aveam sa iau la bătaie pe cineva in plină strada și un proces pentru vătămare corporală graba era ultimul lucru de care aveam nevoie.
          Mai trebuia să mă ocup și de Katherina si zău ca abia așteptam sa-i văd pe tot incercand sa ma oprească.
          -Cine e președintele fan-clubului Katherinei? Vreau sa-i transmit in ce orificiu poate sa ma pupe, spune-mi doar un nume. Ce naiba e in neregula cu voi? M-am întors din nou spre Emily. De ce ii iei apărarea? Nici măcar nu o cunoști!
          -Aaah, aici te înșeli! Sari Ella, vioaie și zâmbitoare ca o blestemata floricica de primăvara.
          Asta m-a pus in încurcătura. Ma insel? Cum as putea sa ma înșel? Emily și Katherina nu au fost niciodată prietene. As fi știu.
          -După ce ai plecat la facultate, am rămas cu mașina pe marginea drumului, incepu Emily sa imi explice. Zack nu răspundea la telefon, mama nu era in oraș. Am stat acolo mai bine de jumătate de ora pana când Kath a oprit mașina lângă mine și m-a întrebat ce s-a întâmplat. M-a dus acasă și a aranjat ca cineva sa-mi tracteze mașina pana la un service.
          -Iar restul e istorie, incheie Ella zâmbind cu superioritate
          Eu? Eram inmarmurit, siderat, puțin șocat și foarte furios. Chestia asta se întâmplase cu ani in urma! De ce naiba nu știam nimic?
          -Emily, ești cumva idioata? Am întrebat intr-o doară, cu vocea gâtuită de furie. Ai spus cu gura ta, i-am făcut toate rahaturile posibile. Ești suficient de proasta încât sa te împrietenești cu cineva care ma urăște atat de mult încât ar plăti un asasin ca sa scape de mine?
          -Singurul idiot din camera asta ești tu, mi-a intors-o sora mea de parca eram intr-un ring al vorbelor.
          -Hunter, ești literalmente singura persoana care nu o suporta pe Kath și cu care nu se poate intelege, interveni Ella clătinand din cap.
           Bineînțeles ca eram singura persoana cu care nu se putea intelege pentru ca eram și singura persoana de care era atrasa și dintr-un milion de alte motive! Am devenit conștient de puterea atracției sexuale la paispe' ani. Oamenii aștia încă nu-și dădeau seama de nimic din ce era in jurul lor? M-am uitat îngrozit de la unul la altul. Fiecare asteapta o explicație, dar eu nu eram dator nimănui cu nimic.
          Venise momentul sa fac o magie și sa dispar.
          -Ella, scumpo, îți propun sa te duci la James de acum când te plictisești, bine? Singurul divertisment pe care sunt dispus sa ti-l ofer este intr-un pat, fara haine, i-am spus arogant, rânjind răutăcios și făcându-i cu ochiul.
          -Du-te dracului, Hunter. Defapt, stai! De acolo ai venit!
          -Em? Am continuat facand abstracție de comentariul pueril al Ellei. Acum jumătate de ora mai aveai puțin si-ti omorai fratele. Spor la treaba.
          Emily și-a îndreptat privirea spre Zack. Bietul idiot s-a uitat la mine de parca îl aruncasem in fata leilor. Abia apoi am observat ca Emily încă avea ciocanelul pentru șnițele in mâna. Ghinion.
          M-am repezit in hol pe lângă sora mea și am fugit pe scări de parca viața mea depindea de asta. Nu m-am oprit pana nu am ajuns in mașina.
          As fi putut sa ma duc la Katherina, sa discutam si sa ajungem la un consens ca sa supraviețuim traiului in același oraș. Ba mai mult, as fi putut sa o înghesui intr-un colt si sa o fortez sa privească realitatea drept in ochi. Așa ar fi fost logic si matur din partea mea, nu? Asta însemna ca o sa fac exact opusul: am lasat furia sa crească si sa clocotească, sa dea pe afara si sa-mi ardă mințile, sa-mi intunece rațiunea si sa-mi jupoaie sufletul ca sa fiu sigur ca explozia, despre care știam sigur ca va veni, o sa distrugă tot.
          I-am sunat pe Jax si Cameron. Goneam prin oraș cu mașina fara sa am o directie clara. Voiam doar să scap de intrebari, presupuneri și păreri necerute.
          -E timpul. O sa punem Priscott pe harta, baieti, i-am anunțat rânjind.
          Râsetele lor au umplut spațiul din mașina.
După ce am stabilit unde și când ne întâlnim am închis apelul. Abia atunci mi-am dar seama ca ajunsesem pe o strada liniștita, pretențioasa. M-am uitat prin geamul lateral al mașinii in curtea din fata a unei case.
          Pe veranda era o femeie al cărei par blond scânteia în razele soarelui.
          Citea, acoperită cu o pătura subțire pe picioare chiar dacă era vara și cald ca in iad.
          Katherina si-a ridicat ochii spre mine de parca as fi strigat-o. Chiar am strigat-o, dar numai in mintea mea. Era posibil sa-mi audă gândurile? Imposibil! Dacă le-ar fi auzit, ar fi fugit oriunde vedea cu ochii.
          Pentru ca ma gândeam mult la ea.
          Si fiecare gând era din ce in ce mai păcătos.