Cu Dragoste....

Capitolul VI

Intru în apartament,  îmi trântesc gențile pe jos și mă arunc pe canapea.  După ce zac acolo vreo jumătate de ora,  mă ridic și dau drumul la apa. Am nevoie de o baie fierbinte.  Îmi pun niște săruri și ceva spumant,  îmi umplu un pahar cu vin roșu și ma bag în apă.  Încerc sa procesez ultimele 24 de ore . Ce mă fac? Mi-am zis că nu mai mă arunc cu capul înainte și totuși s-au întâmplat lucruri... de ce ma simt așa? Nu,  nu pot sa ma îndrăgostesc acum, nu după toate lucrurile prin care am trecut.  Și oricum, nu mă îndrăgostesc de el, am iubit un singur bărbat și ăla a fost Răzvan și nu se simțea așa dragostea. Dar de ce ma simt așa, totuși? Nici nu știu măcar sa îmi explic mie sentimentul,  o senzație de euforie, de fericire,  de calm și pasiune, da de  pasiune. Închid ochii și îl văd pe Bariș în fața mea, cum ma privește cu ochii ăia mari și negri, cum trage cu dinții de buza de jos atunci când vrea să zică ceva,  buzele alea moi și senzuale cu un gust divin...fără să îmi dau seama,  am început sa mă ating pe tot corpul și simt ca iau foc. Ma opresc imediat și îmi trag halatul pe mine.
-E de la apa fierbinte,  ce dracu!
Intru în dormitor și îmi verific telefonul și vad ca am un mesaj nou de la un număr necunoscut.
-Sper ca te gândești la mine! Eu mă gândesc la tine. Și pune un emoticon care face cu ochiul la sfârșit.
De unde dracu știe,  parcă îmi citește gândurile.  Ce ma fac? Cum să mă duc mâine la muncă? Ce o sa îi zic? Mai bine sun și zic că m-am îmbolnăvit.  Dar tot o sa mă duc la un moment dat la muncă... Nu ii răspund la mesaj,  nici nu as ști ce să îi zic, dar până să îmi dau seama ce fac, pun mână pe telefon și tastez un mesaj.
-Bariș?
-Te gândești și la altcineva? Da, Bariș. Și pune o față nervoasa.
-Nu ma gândesc la nimeni.  Mint eu.
-Atunci să mă visezi. Noapte buna!
-Noapte bună!
Pe la ora 10 adorm  și dorm neintoarsa până dimineață.  Mă trezesc și după ce fac un duș,  încep să mă pregătesc.  Revin la hainele mele obișnuite pt birou și decid sa ma îmbrac cu pantalonii de stofă,  negri, cu o cămașă din mătase de un roz deschis și peste ea îmi pun un cardigan negru din cașmir  care este lung până aproape de genunchi și larg. Îmi aranjez parul în bucle lejere și ma machiez ca de obicei.  Când ajung la muncă,  ma opresc mai întâi sa îmi iau o cafea și îmi comand un expresso lung, cafea pe care de obicei nu o beau dar astăzi am nevoie de o cafea tare că să nu leșin. Când ajung aproape de lift, ma reped să intru chiar când era aproape să se închidă iar înăuntru dau de Mario care era cu Mona,  încă vreo câțiva angajați de la alte etaje ale clădirii și Bariș.  Se uită la mine și zâmbește în felul ăla al lui seducător și spune primul:
-Neața!
-Bună dimineața domnule Bariș! Răspund eu, formal.
Ajung la birou și încerc sa îmi potolesc bătăliile inimii dar Mario observa cât sunt de agitată și ma scanează din priviri.
-Ok, ce se întâmplă? Îmi ești datoare cu o explicație încă de ieri. 
-Nimic,  nu se întâmplă nimic.  Ieri nu am mai avut timp să îți povestesc dar nu te gândi la prostii.  Cu o seară înainte m-am cam îmbătat și Bariș m-a adus la pensiune.  Asta e tot!
-Nici tu nu crezi ce spui! Fată, puteam sa tai tensiunea sexuală dintre voi cu cuțitul.  Trebuie să fi orb ca să nu vezi.
-Cee? Nu este nici o tensiune,  aberezi. 
-Fie, cum zici tu dar eu nu cred o boabă din ce zici.
Îmi deschid computerul și în timp ce îmi verific mail-urile mai primesc unul nou.  La dracu, este one to one-ul cu Bariș și este în 15 min. Ce ma fac? Nu am decât sa îmi fac o rugăciune să îmi cadă un neon din tavan, direct în cap, altfel nu scap.
Cu vreo 5 minute înainte de 9 jumătate, Bariș se apropie de biroul meu îmbrăcat cu haina groasă pentru afară.
-Ești gata?
-Pentru ce?
-Pentru one to one,  domnișoară Alisa.
-Ăăă, da.
Îmi iau haina din cuier și ne îndreptăm spre lift. Când ajungem în dreptul ușilor mă apucă de mână și ma trage cu el după peretele din spatele liftului care duce spre toalete.  Mă lipește de perete și se sprijină cu mâna de el în dreptul capului meu.
- Bună dimineața,  domnule Bariș,  ah?
Simt cum rămân fără aer în plămâni iar respirația lui pe obrazul meu îmi transmite o vibrație în tot corpul până în jos,  în locul dintre coapse. Vreau sa zic ceva, sa ma apăr dar cuvintele nu vor să iasă.  Se apropie cu gura aproape de buzele mele dar nu ma sărută,  stă nemișcat așteptând să fac eu prima mișcare.  Deși instinctul îmi spune sa îl sărut,  întorc capul într-o parte și îi dau de înțeles că nu o să o fac. Se retrage ușor și trage zgomotos  o gură de aer după care îmi zice:
- Hai să mergem,  avem de discutat!
Mergem la un restaurant din apropiere și ne așezăm la o masă mai retrasă din spate. După ce comandă câte o cafea,  își încrucișează mâinile la piept și ma privește cu o expresie serioasă.
- Te ascult!
- Ce sa zic?
- Ce sa zici? Ce este în neregulă,  de ce fugi de mine ca și cum nu s-a întâmplat nimic între noi?
Respir adânc și îmi fac curaj chiar dacă felul în care mă privește ma intimidează.
- M-am gândit la ce s-a întâmplat și cred că este o greșeală. 
- Serios? O greșeală zici? Ali, crede-mă că dacă aș fi simțit din partea ta ca nu mă vrei, cu siguranță m-aș fi oprit de mult dar limbajului corpului tău îmi zice altceva. Știu că și tu simți atracția dintre noi, dar nu vrei sa recunoști, deocamdată.
- Ei bine,  te înșeli,  sau poate nu ști să citești limbajul trupurilor, îi răspund sarcastic,  nu te vreau deloc.
-Nu te cred!
- De ce nu?
- Pentru că îți simt bătăile inimii când ma apropii de tine,  pentru că pulsul îți crește când te ating și pentru că văd în ochii tăi dorința.  Sunt suficiente motive?
Înghit cu greu nodul care mi-i s-a pus în gât și dau sa zic ceva dar ma oprește. 
- De ce nu ne dai o șansă? De ce fugi de iubire?
- Nu mai cred în iubire!
- Asta pentru ca nu ai găsit persoana potrivită!
- Și tu ești acea persoană?
- Dacă nu încerci,  nu vom ști niciodată,  nu?
- Nu pot,  tu nu ști prin ce am trecut...
- Nu știu dar măcar lasă-mă sa iți fiu alături și poate așa ai să te vindeci.
Îmi prinde amândouă mâinile în mâinile lui și le mângâie tandru.  Sunt pe punctul de plânge dar nu mai vreau sa plâng și ma abțin.
- Vreau,  chiar vreau dar îmi este prea frică să nu sufăr din nou... nu pot!
- Ști că tocmai ai recunoscut că mă vrei, da? Râde încet și se trage cu scaunul lângă mine. Mă arunc în brațele lui iar el ma strânge la piept.