Cu Dragoste....

Capitolul XXIII

- Poftim? Ești nebun? Nu mă culc cu tine!
- De ce să fiu nebun? E un târg bun. Nu vrei sa scapi de mine?
- Nu fac asta pentru nimic în lume, nici dacă viața mea ar depinde de asta.
Vorbele mele par să îl fi rănit pentru că se încruntată iar maxilarul i-i se încleștează. Se ridică și se așează în fața mea apoi mă privește sfidător.
- Ba ai să o faci!
După ce termină de rostit ultimul cuvânt,  mă plesnește peste față atât de tare încât simt că nu mai văd pentru câteva clipe.  Îmi duc mâna la obraz și încerc să mă ridic.
- Ce o să faci, ma iei cu forța?
- Vezi că ești proastă? Nu se numește că este cu forța atât timp cât suntem căsătoriți.
Mă prinde de brațe și mă aruncă pe canapea apoi încearcă să mă sărute cu forța. Îl mușc cu putere de buză și încep să țip după ajutor iar în secunda următoare mă plesnește din nou,  de data asta și mai tare. Mă zbat și încerc să scap dar el mă trage de bluză până o rupe.  Țip și îl implor să mă lase dar rugămințile mele nu îl înduplecă. 
- Nu mai ești așa înțepată, nu-i așa?
- Te rog,  nu face asta!
- O să te fut până o să uiți de imbecilul care te arde!
- Oprește-te,  te rog!
Când mă prinde de pantaloni,  îl lovesc cu putere cu piciorul în burtă și încerc să mă ridic.  Faptul că l-am lovit îl face să își piardă mințile și mă apucă de păr și mă trântește pe podea. Are o privire diabolică și respiră greu. Mă încolăcesc și îmi strâng genunchii cu brațele încercând să îmi protejez pântecul, parcă intuind ce va urma și atunci vine prima lovitură. Mă lovește puternic cu bocancul în coastă și simt că nu mai pot să respir,  apoi mă lovește din nou și din nou, unde nimerește.  Nu mai am putere să mai strig,  doar stau și primesc lovituri repetate, încercând să nu dau drumul genunchilor și să mă lovească în burtă.  Când obosește,  se oprește și mă apucă de păr  forțându-mă să mă ridic.  Mă clatin pe picioare și mă împinge pe canapea.  Știu că nu mă mai pot apăra așa că spun ceea ce îmi doresc să îl înduplece.
- Sunt însărcinată!
- Poftim? Curvă nenorocită!
Mă lovește cu pumnul în cap și în momentul ăsta sunt pe cale să leșin. 
- Minți! Crezi că așa o să scapi?
- Jur că este adevărat!
Asta îl înfurie și mai tare și mă apucă de brațe și mă izbește de podea cu putere, apoi mă lovește din nou până îmi pierd cunoștința.

Aud sunete înfundate dar nu pot să mă mișc.  De ce nu pot să mă mișc?
Unde sunt? Oare am murit?
- Ali, copilul meu frumos,  îmi pare așa de rău că nu am știut prin ce treci!
Este vocea mamei. Mama, mama! Visez?
- Scumpa mamei,  iartă-mă!
O aud dar nu pot să mă mișc.  Plânge.  De ce plânge?
- Deschide ochii puiul meu,  vorbește cu mine. 
- Mama?
- Ali, puiule  sunt aici.  Doctor, să vină un doctor!
- Mama,  tu ești?
- Da scumpa mea,  eu sunt.  Sunt aici cu tine.
Deschid ochii și o văd pe mama care plânge și mă ține de mână.  Nu îmi vine să cred că este aici,  mi-a fost atât de dor de ea. Pe ușa dă năvală Bariș care pare îngrozit. Se așează în genunchi aproape de mine și mă mângâie delicat pe obraz.  Îl privesc și văd că are barba mai mare și cearcăne adânci sub ochii lui frumoși.
- Ali, iubito,  slavă Domnului!
În urma lui intră doctorul care îi poftește afară pe amândoi apoi începe să mă consulte. După ce termină,  iese și pot să aud cum cei de afară năpustesc asupra lui cu întrebări.
- Este mai bine momentan dar rămâne sub observație.  O să își revină încet însă are nevoie de odihnă  acum așa că vă rog să nu o obosiți.  Intrați pe rând și încercați să aveți vizite scurte.
Mă uit în jur și văd că sunt prinsă la niște aparate care fac niște zgomote sâcâitoare iar pe mâini am prinse perfuzii.  Încerc să îmi amintesc ce s-a întâmplat însă durerea groaznică de cap pe care o am mă împiedică.
Mama revine în salon, se așează lângă mine și mă prinde de mână.
- Scumpa mea,  ti-ai revenit!
- Mama,  mai ești supărată pe mine?
- Uite ce este Ali.  Nu am fost de acord cu aceasta relație pentru că am știut că acest nemernic te va face să suferi iar eu nu am vrut să te văd suferind. Acum nu mai sunt supărată pe tine,  ci pe mine.  Trebuia să fiu lângă tine și să te protejez dar am dat greș.  Am așteptat ca tu să vezi cum este el și să te întorci acasă dar nu ai venit.
- Îmi pare rău mamă că nu te-am ascultat!
Lacrimi îmi curg pe obrajii iar ea le șterge cu mâinile ei calde de care mi-a fost atât de dor.
- Și mie,  copilul meu!
- De unde ai știut ce s-a întâmplat?
- De la Bariș!
- Îl cunoști?
- Acum da. Este un băiat bun scumpo și te iubește mult.  Îți spun asta din suflet și sunt sigură că nu mă înșel.
- Știu că mă iubește.  Și eu îl iubesc mult,  nu pot să mai respir fără el.
Mama mă sărută pe frunte și iese din salon apoi imediat intră Bariș cu același chip de mai devreme,  speriat și obosit. Se așează pe un scaun pe care îl trage aproape de pat apoi îmi cuprinde mâinile în palmele lui și începe să le sărute de mai multe ori.
- Bună iubito! Cum te simți? Te doare ceva,  ai nevoie de ceva?
- Sunt in regulă. De câte zile sunt aici?
- De patru zile.
- Serios?
- Da, serios. 
- Bariș..
Se ridică alarmat.
- Ce este iubito?
- Poți să mă îmbrățișezi?
Chipul i-i se luminează și îmi zâmbește dulce.  Când vreau să mă ridic,  o durere cruntă mă apasă pe abdomen și atunci realizez ce s-a întâmplat.  Mă cuprinde panica și mă țin cu mâinile de burtă. Bariș sare de pe locul lui și mă privește speriat.
- Bariș,  eu sunt însărcinată.  Copilul,  copilul este bine?
Se așează lângă mine și mă cuprinde în brațe.
- Nu s-a mai putut face nimic Ali!
- Nu, nu, nu este adevărat! Nu...
Plâng și mă zbat dar Bariș mă ține și mă mângâie ușor pe cap. Când îmi ridic privirea văd că și el plânge deși nu l-am văzut niciodată plângând.
- O să fie bine iubito!
- Urma să îți spun despre sarcină apoi s-a întâmplat... îmi pare rău! Doamne...
- Ștt... nu iți face griji,  o sa fie bine!
- Nu, nu o să fie.  Copilul s-a dus și este numai vina mea!
- Nu este adevărat, așa a fost să fie!
- Nu, este vina mea,  doar a mea!
Sunt atât de șocată de veste încât tremur și plâng incontrolabil.  Bariș mă apucă cu mâna de bărbie și mă face să îl privesc în ochi.
- Suntem tineri iubito,  o să avem mulți copii,  bine? Acum liniștește-te! Trebuie să te odihnești.
- Îmi pare atât de rău! Dacă nu eram atât de proastă, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea.
- Nu mai spune asta niciodată,  bine? Ai fost naivă,  este adevărat,  dar foarte curajoasă. 
Mă așez înapoi pe pernă și Bariș își reia locul de mai devreme.  Suspin și  oftez  dar el nu îmi dă drumul la mână și adorm plângând  într-un final.
Când mă trezesc,  Bariș doarme cu capul pe piciorul meu. Trebuie să fi fost foarte obosit de a adormit în poziția asta incomodă.  Îl mângâi pe părul lui ciufulit și încep să mă gândesc la ce s-a întâmplat.  Mă doare sufletul atât de tare că simt că mă sufoc. Ridică capul brusc și mă privește speriat.
- Ești bine?
- Iubitule,  du-te acasă.  Trebuie să te odihnești.
- Nu, sunt bine.  Nu plec!
- Sunt aici,  nu plec nicăieri. 
- Nu plec Ali!
- Cum a aflat mama ce s-a întâmplat?
- De la mine. M-am gândit că ai nevoie de ea în starea critică în care ai fost.
- Dar tu cu ai aflat? Cum m-ai găsit?
- M-a sunat Gabi. Mi-a povestit tot și era speriată că nu răspundeai la telefon.  Atunci am sunat la poliție și am mers la adresa unde erai.
Închide ochii și își pune mâinile în cap,  apoi continuă.
- Erai întinsă pe jos, plină de sânge și vânătăi și inconștientă. În clipa aia am murit de o mie de ori Ali.
Se zguduie și îmi dau seama că plânge.  Mă ridic și îi prind mâna apoi îl trag spre mine și mă cuibăresc la pieptul lui.  Mă sărută pe cap și mă ține strâns în brațele lui.
- Nenorocitul  plecase și te lăsase acolo să mori.  Dacă îl găseam acolo, jur că îl omoram. 
- Ți-a spus Gabi tot?
- Mi-a spus că te șantaja cu niște clipuri video.
- Ah...
- Sunt supărat pe tine Ali pentru că nu ai avut încredere în mine să îmi spui. Cred că ți-am dovedit cât de mult te iubesc și că nu aș renunța la tine pentru nimic în lume.  Nu știu cum ai putut să crezi că niște imagini ar putea să ne despartă.
- Mi-a fost teamă că va schimba felul în care mă vei privi și pentru că le-ar fi putut vedea prietenii tăi,  cei de la birou și părinții tăi.
- Iubito,  nu îmi pasă ce cred ceilalți.  Îmi pasă doar să știu că ești bine și fericită.
- De ce ești așa bun cu mine? Chiar nu te merit.
- Eu nu te merit Ali! Tu ești eroina acestei povești , pentru că te-ai luptat de una singură și ti-ai înfruntat fricile de dragul meu.
- Nu aș suporta să te pierd Bariș.
-Asta nu se va întâmpla.
- Ce s-a întâmplat cu...
Mi-i se pune un nod în piept care nu mă lasă să îi rostesc numele nenorocitului care m-a adus în starea asta.
- Este unde îi este locul,  la închisoare.  Polițiștii au găsit în apartamentul lui o cameră video pusă probabil pentru a te șantaja ulterior.  Si-a săpat singur groapa pentru că a fost folosită ca probă împotriva lui.
- Ai văzut imaginile?
- Da! Crede-mă că nu am văzut în viața mea ceva mai îngrozitor decât asta.  Ești așa de puternică iubito,  oricine ar fi fost în locul tău nu ar fi rezistat. 
- Sigur... doar că nu am reușit să protejez ce era mai important.
- Uită-te la mine!
Îl privesc în ochi și îi văd privirea sinceră.
- Vom face mulți copii pentru că vreau să fiu cu tine toată viața.  Știu că nu este cel mai potrivit moment dar oricum plănuiam să fac asta și promit să mă revanșez pentru că te întreb acum dar, vrei să fii soția mea?