Cu Dragoste....

Capitolul X

Se întoarce și pleacă zâmbind triumfător.  Am simțit cum toată lumea mea s-a prăbușit și am început să plâng isteric. Ce mă fac???
Rămân acolo minute bune neștiind ce sa fac, dacă mă duc la muncă ce o sa îi spun lui Bariș? Nu pot demisiona, pentru că am nevoie de bani și   dacă nu mă întorc la Răzvan și o să circule imaginile cu mine, oricum nu o să mai pot veni și să dau ochii cu toată lumea și mai ales cu Bariș. Trebuie să mă mai gândesc la asta așa că urc și ma duc la biroul meu.  Am întârziat puțin așa că mă așez repede și încep să lucrez. La prânz toată lumea a ieșit la masă dar eu am ieșit să îmi iau cafea și să fumez. Afară începuse să plouă mărunt și cerul era întunecat de nori, o vreme potrivită stării mele mi-am spus. După ce mi-am luat cafeaua m-am adăpostit sub un copac mare din spatele clădirii și mi-am aprins o țigară. La un moment dat mă trage cineva de mână după copac.
- Ce se întâmplă iubito? Ți-am scris zeci de mesaje fără nici un răspuns.
- Am lăsat telefonul pe birou. 
- Ți-am scris încă de dimineață.
- Cred că nu am auzit.
- Ok, ce ai? Clar e ceva de te porți așa.
- Nimic,  doar vreau sa fiu puțin singură.
- Ali, zi-mi te rog ce ai. Încep să îmi fac griji,  zău!
- Nu am nimic! Acum ma lași dracu în pace?
Țip nervoasa la Bariș,îmi arunc țigara și ma duc înapoi în clădire.  El mă urmează și urcă după mine în lift unde mai erau câțiva angajați.  Urcăm în liniște iar când ajungem la etajul nostru mă trage de mână în locul din spatele liftului.
- Ce dracu se întâmplă? Am făcut ceva? Dă-mi o explicație dacă ai de gând să te porți așa.
- Nu mă simt prea bine.  Trebuie să plec.
Chiar în acel moment ies doua femei de la toaleta iar eu mă întorc și plec. Îmi iau geanta de la birou și plec în grabă fără să dau vreo explicație cuiva,  iar Mario care între timp venise de la masă,  rămâne cu gura căscată.  Afară începuse să plouă tare dar cum mă simțeam sufocată,  am ieșit în ploaie și am luat-o în jos pe trotuar.  După câțiva zeci de metri apare Bariș la volanul mașinii lui și lasă geamul din dreapta în jos în timp ce conducea în ritmul mersului meu.
-Ali, urcă în mașină!
- Nu!
- Ali, treci în mașină, trebuie să vorbim!
- Pleacă,  nu vreau sa vorbesc!
Oprește mașina, se da jos și vine lângă mine.  Ploua atât de tare că eram udă din cap pana în picioare.  Mă privește precaut apoi mă apucă de mână și mă trage spre mașină.
- Vreau să vorbim! Urcă!
Mă încrunt nervoasă la el dar cedez și mă urc în mașină cu apa curgând după mine peste tot. Se urcă și el și pornește în trombă.  Avea fața încruntată și strângea volanul atât de tare încât i-i se albiseră buricele degetelor.
- Unde merge?
- Să vorbim în liniște fără ca tu să mai fugi!
- Adică o să mă ții împotriva voinței mele?
Întrebarea mea pare că l-a lovit în moalele capului pentru că trage imediat pe dreapta,  își scoate centura și se răsucește spre mine.
- Nu te-aș ține niciodată împotriva voinței tale! Cum sa spui asta?
- Pentru că ți-am zis că nu vreau să vorbim și cu toate astea sunt la tine în mașină.
- Bine,  atunci nu mai insist. Am vrut doar să înțeleg ce se întâmplă cu tine astăzi dar dacă nu vrei eu o sa îți respect decizia.  Poți să cobori dacă vrei dar mi-aș dori sa ma lași măcar să te duc acasă.
Mi-i se rupe sufletul când îl văd așa,  debusolat și îngrijorat dar știu că nu am de ales, trebuie să pun capăt acestei povești și sper sa treacă repede peste asta deși eu cu siguranță nu o să pot vreodată sa îl scot din suflet și din minte.
- Bine,  du-mă acasă! Te rog!
Tot drumul îl vad cum se gândește,  oftează și se încruntă.  Când ajungem la blocul meu oprește și mă prinde de mână.
- Nu știu de ce te porți așa dar dacă am greșit, iartă-mă,  te rog. Mai dă-mi o șansă! Nu vreau să te pierd...
Nu mai pot să îl văd așa,  mă doare inima atât de tare că sunt pe punctul să sar în brațele lui și să nu îi mai dau drumul, așa că dau să deschid ușa dar el nu îmi dă drumul la mână.
- Doar o șansă,  atât îți cer! Hai cu mine weekendul ăsta la mare și dacă tot nu o să te răzgândești,  promit ca te las în pace! Te rog!
Mă dau jos în fugă înainte să mă apuce plânsul și intru în scara blocului fără să mă uit în urmă.  Mă prăbușesc pe podeaua apartamentului meu și dau frâu liber lacrimilor  care nu se mai opresc. Simt durere fizică în tot corpul și un sentiment de deșertăciune care mă apasă. Îmi storc creierii încercând să mă hotărăsc cum este mai bine să fac și nu reușesc să găsesc un răspuns. Am rămas pe podeaua rece din hol câteva ore bune până când nu îmi mai simțeam mâinile și picioarele.  M-am ridicat în cele din urmă și am umplut cada cu apă fierbinte în speranța că poate așa o să mă destind puțin dar am rămas în cadă,  chinuită de gânduri până ce apa s-a răcit complet.  Am dormit foarte agitată,  și toată noaptea am avut coșmaruri despre Bariș și teama că îl voi pierde pentru totdeauna.
Următoarea zi nu m-am dat jos din pat toată ziua decât să mă duc la toaletă,  am zăcut ca și cum aș fi fost bolnavă pentru că așa mă și simțeam.
Mi-am dat seama că dacă vreau să lucrez în continuare acolo,  trebuie să mă duc cu Bariș weekend-ul ăsta și să îl fac să creadă că nu mai vreau nimic cu el. O să fie un weekend al dracului de greu, să mă prefac că nu îl mai doresc când eu sunt absolut îndrăgostită de el, dar cred ca așa este cel mai bine sau cel puțin așa părea logic în capul meu.
Joi mă decid să mă duc la muncă așa că mă trezesc dimineață și mă pregătesc.  Îmi îmbrac una din rochițele mele vaporoase, îmi prind parul într-un coc și plec. La muncă l-am văzut decât de două ori pe Bariș dar nu m-a privit deloc și asta mi-a răsucit și mai mult cuțitul în inima.  Când am plecat m-am hotărât să mă plimb puțin așa că am luat-o pe jos până am ajuns acasă,  adică destul de târziu pentru că am mers aproape trei ore. După ce am făcut un duș m-am băgat în pat să dorm pentru că eram foarte obosită  dar nu înainte să îmi verific alarma pentru dimineață.  Pe ecran apărea iconița care îmi arăta că am primit un mesaj nou,  era de la Bariș.
- Dacă te-ai hotărât să vii cu mine în weekend,  plecăm mâine după muncă.
Chiar dacă mesajul lui era rece și formal, am simțit fluturi în stomac și m-am ridicat imediat să îmi pregătesc bagajul. Mi-am pus câteva haine,  un costum de baie, niște cosmetice și peria de păr. Am adormit imediat după aceea cu Bariș în gândurile mele.
Vineri,  am ajuns la birou și mi-am pus valiza lângă birou. I-am spus lui Mario ca plec cu niște prieteni la mare deși în realitate nu am nici un prieten în afară de el. Când Bariș a trecut prin zona de birouri și a văzut valiza lângă biroul meu, chipul i-i s-a luminat imediat,  părea ușurat și fericit.  Mi-am ocupat toată ziua cu munca iar la sfârșit de program mi-am verificat telefonul unde știam că mă așteaptă un mesaj de la el în care mă anunță că mă așteaptă în parcare. Când am coborât mă aștepta sprijinit de mașină și cu o mină precaută pe chip.  Mi-a luat bagajul,  l-a pus în portbagaj și am plecat, fiind tăcuți amândoi.  Când am intrat pe autostradă mi-a luat mâna și a sarutat-o.
- Mă bucur că ai venit!
A lăsat mână în jos, în locul dintre noi dar nu mi-a dat drumul,  ma ținea strâns parcă de frică să nu fug.
- Și eu!
Restul drumului am ascultat muzică și am mai schimbat câte o vorbă, foarte formal, despre vreme și despre stațiunea în care urma să mergem.
Când am ajuns era deja seară.  Nu mai fusesem niciodată în partea asta a stațiunii pentru că nu era o zonă pe care sa mi-o permit fiind plină cu hoteluri și pensiuni de lux. A oprit în dreptul unui hotel luxos situat chiar pe plajă, lucru pe care sincer îl văzusem doar prin reviste. Camera noastră era la parter și nu era chiar o camera, era un apartament,  mai mare decât al meu de vreo cinci ori.
Interiorul era impecabil,  cu canapele de piele,  mobile din lemn masiv și podele de marmură.  În dormitor era un pat imens cu baldachin și așternuturi de mătase.
- Vrei sa ieșim să mâncăm ceva? Ma întreabă Bariș.
- Bine, doar sa îmi aranjez hainele în dulap și să mă schimb. 
Când am ieșit din duș,  Bariș se schimbase și el cu o cămașă albă cu mâneci trei sferturi și pantaloni de in lejeri. Părea mai tânăr și mai relaxat în hainele astea decât în costumele cu care se îmbracă zi de zi. A făcut ochii mari când a văzut că rochița cu care m-am îmbrăcat de abia îmi atingea fundul de cât de scurtă era. O rochiță tip babydoll, albă, dintr-un material subțire,  cu dantelă pe deasupra și cu mâneci scurte.
- Ăăă,  vrei să mâncăm la restaurant?
- Nu, hai sa ne plimbăm pe faleză și sa mâncăm prostii de pe drum.
Vremea este foarte frumoasă,  destul de cald pentru perioada asta a anului și de asta stațiunea este plină de turiști. Terasele unde se ascultă muzică sunt pline ochi iar atmosfera este una veselă cu oameni care se distrează și se bucură de vacanță.
Ne oprim la un chioșc de unde luăm peștișori prăjiți pe care îi putem mânca pe drum.  Îmi povestește despre cum se mănâncă pește în Turcia și îmi enumeră rețete și locuri unde a mâncat cel mai bun pește. Ne plimbăm și vorbim până când ajungem în capătul celălalt al stațiunii  unde se întinde un parc mare de distracții care este plin cu turiști.  Muzica răsună și luminițele atracțiilor parcului te orbesc iar valul de oameni  ne trag după ei prin aglomerație.
- Hai să ne dăm! Îi arăt spre roata uriașă.
- Serios?
- Da!
- Ok!
Ne așteptăm rândul și luăm biletele apoi urcăm și ne așezăm unul lângă altul.  Roata ne urcă ușor iar în fața noastră se conturează o imagine de vis, marea neagra și învolburată. Când ajungem sus de tot văd în depărtare un vapor așa că întind mână și mă apropii de Bariș că să îi arăt, dar el întoarce capul spre mine, îmi așează mâna pe obraz și ma sărută.