Legături Magice

Scenă bonus a actului I

   — Poate ar fi o idee bună să începem deja să trimitem niște bufnițe.

   — Sau poate nu, încă nu știm câți sunt și nici...

   — Fii serioasă, Minerva! Fata Zavalei aproape a fost omorâtă de un vânător, la fel și fiica mea!

   — Tu ce spui, Cath?

   Inspir adânc, apropiindu-mă de catedra lui Severus. Brunetul mă privește cu o sprânceană ridicată, așteptând un răspuns la întrebarea lui Minnie. Îmi răsfrâng mânecile de la rochie cât îmi mut greutatea de pe un picior pe altul. Situația e gravă, atât pot spune, fiindcă a făcut-o și pe Samantha să se îngrijoreze. 

   — Sunt de acord cu Severus. Trebuie să vorbim cu restul de creaturi magice, să le avertizăm și să fie atenți la orice dispariție misterioasă a vreunui seamăn de-al lor.

   Mă întorc către Severus ce avea un zâmbet victorios pe buze, astfel că îi dau un cot în braț. Să nu și-o ia în cap că tocmai i-am dat dreptate. Ideea lui e cea mai logică de până acum, mai ales că așa trebuie să monitorizăm cumva activitatea vânătorilor și cât le va lua până vor ajunge aproape de Hogwarts. Îmi e mai mult de siguranța copiilor...nu vreau să pățească ceva doar pentru că n-am dat crezare cuvintelor unei sirene ce poate să vadă în viitor.

   Nu știu dacă realizează ce poate să facă, însă darul ei e unul rar și știu că nu e prima dată când a văzut lucruri. E ținta perfectă pentru vânători.

   — Cu vrăjitorii nu va fi nicio problemă, o să se împrăștie zvonurile și vor deveni precauți.

   — Atunci nu ne rămâne decât să luăm fiecare regat în parte, spune Severus, desfăcând o hartă imensă a întregii Londre.

   Numai că, pe harta asta sunt toate locurile în care putem găsi creaturi magice cu sânge nobil sau de lider.

   — Bănuiesc că ai vorbit deja cu sirenele, nu? mă întreabă Minerva, uitându-se și ea.

   — Mhm, deja au simțit că ceva nu e în regulă, așa că abia așteaptă să luptăm cot la cot.

   — Deci una e gata... știi ceva de zâne? Vor să colaboreze?

   — Am trimis un patronus actualei lor regine cu data și ora la care vreau să discutăm. Încă nu am primit un răspuns, Severus.

   Brunetul aprobă încet din cap, mai aruncându-mi câte o privire din când în când, probabil să se asigure că sunt bine.

   — Dar Maeștrii Umbrelor?

   — În septembrie vine fiica celui care îi antrenează la ora actuală. Îmi va fi extrem de ușor să obțin o întâlnire cu el, spun cu siguranță în voce.

   — Îmi place cum gândești, spune Severus cu un rânjet. Nimeni nu i-a mai văzut de când ultima bătălie cu vânătorii s-a terminat, iar asta e acum vreo trei sau patru secole. Dar cum de știi de fiica lui?

   — Cineva a surprins-o cât își făcea magia și mi-a comunicat toate datele despre ea. E foarte talentată. 

   Îmi pocnesc degetele, privind în continuare harta, evitând un loc anume de pe ea. Îmi e extrem de greu să mă uit acolo... fără să izbucnesc în plâns.

   — Dar haita de kitsunes? întreabă Minerva. Își schimbă locul aproape zilnic.

   Inspir adânc. Da... aici e o problemă fiindcă sunt rapizi și cu greu obții o întâlnire cu lidera haitei.

   — Tata avea o prietenă pe jumătate kitsune... dacă mai e în viață, poate reușește ea să facă ceva.

   — E o idee bună. Acum... partea cea mai urâtă a poveștii. Demonii și îngerii, zice Severus arătând spre Regatul Infernului și Regatul Norilor. Cum îi convingem să coopereze? 

   — Nu cred că va fi nevoie, au mai făcut-o o dată în trecut din aceeași cauză. 

   Îmi încrucișez brațele peste piept. Mă îndoiesc că Lucifer s-a schimbat în ultimii patru sute de ani, dar ceea ce știu sigur e că îi pasă de oamenii lui de a făcut pace cu îngerii. Au fost foarte multe pierderi și pentru cele mai „pure" creaturi, dar mă gândesc că încă o dată nu va strica să luptăm de aceeași parte.

   Adică, așa sper. Inspir adânc, întorcându-mă cu spatele la cei doi și plimbându-mă prin încăpere.

   — Cath... eviți ceea ce cred? mă întreabă Minnie îngrijorată. 

   Clatin din cap, înghițind în sec.

   — Trebuie să aflăm ce vor și vârcolacii, scumpo...

   — Care vârcolaci, Minerva? Care? Fiindcă singurii rămași... sunt cei din haita lui Greyback, ridic puțin tonul, încercând apoi să mă calmez.

   — Oh, haide, nu mai sunt doar ei, sunt sigură că...

   — Minerva, toți ceilalți sunt morți! Aland nu mai e aici ca să ne sară în ajutor!

   Mi se pune un nod în gât odată ce i-am pronunțat numele și îmi îmbrățișez talia. Nu plânge, nu plânge, nu plânge...

   — Al nu ne mai poate ajuta... e mort... din cauza mea...

   — A Samanthei, Catherine! exclamă Sev, făcându-mă să tresar cât se apropie de mine și mă ia de umeri. Încetează să crezi că ești vinovată pentru ceva făcut de demonul ăla.

   — I-am avut sângele pe mâini! Am..., vocea mi se frânge cât mă uit în jos.

   Lacrimile încep să mi se adune în ochi, iar suspinele încep să spargă liniștea camerei. Simt o pereche de brațe puternice cum mă trag la pieptul tare al brunetului. Au trecut ani de atunci... și parcă se simte ca ieri când am aflat de teribila moarte a Regelui Vârcolacilor.

   Nu era decât un puștan de vârsta mea cu o soartă mai oribilă decât am avut-o eu. Aveam încredere în el mai mult decât aveam în mine... era fratele pe care nu l-am avut.

   — DeNoir nu ar fi vrut să te vadă așa, Catherine. Nu a fost vreodată cel care să renunțe prea ușor...

   Îmi trag nasul, ridicându-mi privirea către el.

   — Da... dar nu e aici. El ar fi știut ce să facem...

   Și, poate, nu mi-ar fi fost atât de greu în anii ăștia.