Legături Magice

IX. Un ghem de blană supradimensional

   Pot spune că, în afară de incidentul de la poțiuni care, într-un fel sau altul s-a dovedit un succes fiindcă mama și Severus au petrecut ceva timp împreună din cauza rănii ei adânci și m-am convins că nu e vina mea în totalitate, pot spune că acest weekend a fost unul relaxant pentru mine. Nu e de parcă nu știam de dinainte ce teme vom primi și le-am terminat cu ajutorul magiei, stând de sâmbătă dimineața de la patru până la opt. Am adormit foarte devreme vineri, având în vedere că am plâns destul de mult, dar în avantajul meu a fost.

   Sâmbătă am avut ceaiul cu Minnie și mama, care părea la naibii de emoționată pentru azi fiindcă avem prima oră cu ea. Normal că eu și buni am încercat s-o calmăm, dar cum să reușești când ea se încăpățânează fără motiv? Uneori mă întreb cu cine seamănă, adică nu consider că am moștenit asta de la ea. Apoi, spre seară am stat cu cei patru problematici ai mei, făcând planuri noi pentru Operațiunea Cupidon.

   Iar duminică am stat până la prânz cu Ashley și Kenna, venind alături de noi și Ernie, iar după amiaza cu Harry și Ron. Normal că am schimbat câteva cuvinte cu Neville, extrem de adorabil după mine, cu gemenii și cu elevii din anii mai mari. Cât despre Hermione... nu pot spune că ne înțelegem foarte bine, mai mult ne evităm de când am făcut acea aluzie în prima noastră zi ca elevi. Însă asta e, tot nu mi-am schimbat părerea, mai ales că a continuat să fie ridicată în slăvi încă din prima săptămână.

   Spre deosebire de ea, nu m-am dat mare că știu toate lecțiile și ce vor conține examenele, nici griji nu-mi fac legat de asta. Am preferat să stau în spate ca să-i las pe alții să strălucească la ore, iar în privat tot copilul profesorilor sunt. După fiecare oră am rămas ca să discut detalii legate de lecții și, poate, să încep să-i ajut la corectat de lucrări. Bine, le-aș prelua pe cele din anul doi că mi se par mai interesante față de ce facem noi acum.

   Cu toate că, m-am cam decis să stau mai departe de profesorul Quirrel de acum încolo. Aura lui s-a întunecat extrem de brusc și nu-mi aduce a nimic bun. Mi-am spus să mai aștept câteva zile înainte să-i spun mamei de asta, să văd dacă cumva se schimbă ceva între timp, cu toate că mă îndoiesc. Inspir adânc, punându-mi mai bine geanta pe umăr cât mă îndrept către Sala Mare pentru micul dejun. 

   Deodată, simt cum sunt apucată de încheietură și mă răsucesc astfel încât să-l prind pe omul respectiv de braț. Numai că, spre groaza mea, e Draco care arată al dracului de speriat. Când naiba a ajuns lângă mine? Nici nu l-am auzit! 

   Blestem faptul că a învățat de la Severus cum să se furișeze prin spatele oamenilor, pe bune acum!

   — Scuze, pitic, mereu uit că nu e bine să te iau așa prin surprindere. Ai o forță mai mare decât a mea, murmură printre dinții încleștați.

   Îl eliberez din strânsoare, uitându-mă cu părere de rău la el. Și eu uit că sunt mult mai puternică decât el sau, pur și simplu, că sunt vampir. Trăiesc precum un om normal, mănânc ca unul, mă odihnesc ca unul, asemenea mamei. Singura diferență o face faptul că pot omorî pe cineva în câteva secunde, că o să arăt tânără pentru restul vieții și că am mult mai multe puteri față de un vrăjitor.

   — Eu îmi cer scuze, Dray, nu te-am auzit fiindcă eram pierdută în gânduri. Spune-mi, cum te simți legat de prima oră a mamei?

   — Speriat, mama ta e înspăimântătoare ca profă! 

   La ce expresie serioasă are pe chip, n-ai zice că moare de teamă pe dinăuntru. Și nu înțeleg de ce ar fi speriat? Mama e mai exigentă când e cazul, dar în general poate fi o rază de soare, asta... dacă nu vrea să-i facă mai mulți draci lui Severus sau nu se învinovățește pentru moartea unchiului și a mătușii. Tot nu am priceput de ce o face când nu e vinovată cu nimic... sau, cel puțin, așa cred.