Legături Magice

XV. Discuția cu Lucius

   Mă cuibăresc mai bine în păturica din camera mamei, mirosindu-i parfumul adânc ca amintirea ei să se imprime cât mai adânc în memoria mea. N-am să mint, ultimele zile n-au cele mai ușoare și chiar nu vreau ca întâmplările să se redea constant ca o mantră stricată pe care aș da-o de toți pereții. Mă uit în dreapta mea la Harry care doarme dus, bucurându-mă că a reușit să o facă.

   „ — Ești un Reptomit. 

   — Sunt un ce? întreabă Harry.

   — Un Reptomit. Poți să vorbești cu șerpii, îi explic calm, stând lângă mama în aripa spitalului. 

   — Ah, da, spune el. Adică, este doar a doua oară când am făcut acest lucru. L-am speriat fără să vreau pe Dudley, cu un boa constrictor, odată, la Grădina Zoologică... e o poveste lungă..., dar șarpele îmi spunea că nu văzuse niciodată Brazilia și într-un fel l-am eliberat fără să fiu conștient de ce fac. Asta era înainte să aflu că sunt vrăjitor... 

   — Un boa constrictor ți-a spus că nu a văzut niciodată Brazilia? repet, abia șoptit. 

   — Și ce? zice Harry. Sunt sigur că mulți dintre cei de aici o pot face... 

   — Ba nu pot, îl contrazic. Nu este un dar des întâlnit. Harry, e privit ca semn rău.

   — Ce e de rău? zice Harry, începând să se enerveze. Ce-au pățit cu toții? Ascultă, dacă nu i-aș fi spus șarpelui să o lase în pace pe Cath... 

   — Știu că i-ai spus asta fiindcă și eu am făcut-o, dar ceilalți nu știu că asta am zis.

   — Ce vrei să spui? Erau acolo... m-au auzit doar... 

   — Te-au auzit vorbind limba reptomită, limba șerpilor, spun calmă, clătinând din cap. Ai fi putut să-i spui orice. Aș fi putut să-i zic să-l muște pe Lockhart, să sugrume pe cineva, la fel și tu. E înspăimântător pentru ceilalți, Harry... 

   — Am vorbit o altă limbă? Dar... nu mi-am dat seama... Cum pot vorbi o limbă fără să-mi dau seama că pot să o vorbesc? 

   — Nu-ți dai... fiindcă nici eu n-am realizat până n-am văzut șarpele cum s-a oprit. Atunci m-am uitat la fețele lor îngrozite...

   — Vrei să-mi spui cu ce am greșit încercând să opresc un șarpe mare și urât să o muște pe mătușa, cu toate că n-am reușit? spuse el. Ce mai contează cum am făcut-o? 

   — Contează, zic pe un ton scăzut, pentru că vorbitul cu șerpii era lucrul care l-a făcut celebru pe Salazar Slytherin. De aceea, simbolul casei Slytherin este un șarpe. 

   Harry rămâne cu gura căscată, cred că punând piesele cap la cap și își dă seama ușor de gravitatea situației.

   — Și acum toată școala o să creadă că suntem stră-stră-stră-stră-strănepoții săi sau ceva de genul ăsta...  

   — Dar nu sunt, zice Harry, cuprins de panică.

   — O să vezi că o să-ți fie foarte greu să dovedești că n-ai nimic de-a face cu ei. A trăit acum vreo două sute de ani, ai putea fi...

   — Dar tu? Cum de nu te aperi?

   — Pentru că eu sunt pe jumătate acolo, Harry... și pentru că se trage din familie, mama s-ar putea să fie legată direct și... o să fim văzute urât oricum.