Legături Magice

XVI. Lucruri ținute în umbră

   — A trecut aproape o săptămână deja. Haide, Ly, trebuie să te odihnești.

   — Dacă prin odihnă te referi la a merge la acel nenorocit de meci, atunci te înșeli, Ron. 

   O săptămână. Atât a trecut de când stau aici, de când Caelin cu Sasha și Cedric n-au mai mers la ore și au stat cu mine. Dray, împreună cu ceilalți trei draci, ar fi vrut să rămână cu mine, la fel și vărul meu cu prietenii săi, dar le-am spus clar să nu stea. Eu îmi cam permit să lipsesc din moment ce știu materia pentru examene, plus că nimeni altcineva în afară de Poppy n-ar fi stat lângă mama. Unchiul Merek nu ar fi reușit să plece din regat nici dacă ar fi putut, e mult de muncă și trebuie ajutat de ceilalți.

   Numai că Poppy are și alți pacienți, iar responsabilitatea am luat-o eu. Din câte am înțeles de la ea, starea ei e mai stabilă decât la început și că otrava a fost împiedicată la timp din a se răspândi. E în afara oricărui pericol, numai că... e inconștientă de prea multă vreme. Îmi e teamă că otrava a ajuns mai repede la creier și i-a afectat o parte din el... 

   Mă simt neputincioasă. Efectiv nu știu ce să fac altceva decât să stau aici, lângă ea. Noroc că mi se mai reamintește să mănânc cât de cât... cred că m-am tras la față în ultimele zile. 

   Nici ceilalți nu arată prea bine. Minnie e atât de agitată încât nu știu cum naiba de se ține tare, Pomona pune un zâmbet forțat ca lumea să nu se îngrijoreze, Filius se cufundă în muncă doar ca să nu se gândească la asta, iar Sev... 

   Jur pe tot ce am mai drag că niciodată nu l-am văzut așa. Poate că lumea din jur nu observă schimbările de comportament, nu foarte evidente, dar eu o fac. Le simt. Aud bătăile lui frenetice de inimă ori de câte ori vine încoace, îi simt frica atât de bine mascată de expresia lui greu de descifrat și nu vorbește deloc. Nici măcar cu mine nu schimbă câteva cuvinte, doar mă ia în brațe când nu e nimeni în jur de parcă aș fi singura care trebuie consolată aici. Îi pasă de mama. Mult.

   Nu o arată, nimeni nu poate să treacă de zidul impenetrabil pe care l-a ridicat ca să se protejeze, dar cumva pot să văd printr-o fisură în el. Acea fisură e atât de importantă pentru mine în momentul ăsta... nici nu pot exprima în cuvinte. Vreau să cred că ține cumva la ea și că îl doare stadiul ăsta, chiar vreau. Sper să nu mă înșel în privința asta fiindcă... aș fi distrusă dacă i-ar păsa de ea doar fiindcă e mama mea. 

   Ceea ce mă calcă pe nervi e faptul că Dumbledore a venit o singură dată până acum s-o vadă. Se presupune că el o consideră drept o fiică, se presupune că ar trebui să-ți pese și să cauți o soluție să o scoți din starea asta! Se presupune că ar fi un fel de tată pentru ea, că e directorul școlii... de ce? Nu înțeleg de ce i-ar face asta după toate sacrificiile pe care le face...

   Inspir adânc, întorcându-mă către ceasul de pe perete. Se apropie ora meciului și sinceră să fiu... nu am chef să mă duc.

   — Ly, ar fi bine să mai ieșim de aici, șoptește Caelin pe jumătate adormit. Te rog, am stat pe cameră timp de o săptămână.

   — Dar dacă se trezește și nu vom fi lângă ea? îl întreb cu glas frânt.

   — Se va bucura, Lyra. Te cunoaște, știe că ai fi stat tot timpul aici și că probabil ai fi vrut să-ți mai întinzi picioarele. E Catherine, femeia ce nu și-ar fi dorit să o vezi așa. 

   Înghit în sec, ridicându-mă de pe pat și imediat cad înapoi. Merlin, mă simt ciudat.

   — Știi, nu sună rău o plimbare, zic deodată. Dar nu vin la meci, n-am poftă de toată gălăgia de acolo.