Legături Magice

VII. Belele marca Gryffindor și Slytherin

   După cina cu familia Weasley, mama m-a adus înapoi la conacul Malfoy, făcându-mă și mai surprinsă. Chiar nu știam ce să cred, dacă mă mai lasă să stau la ei sau nu, dacă voi avea să-l mai văd pe Dray până începea școala sau nu și tot așa, întrebări la care nu aveam un răspuns prea concret.

   Să mai menționez că a mai continuat să mă aducă pe aici? Contrar așteptărilor mele, chiar a făcut-o și după ce a venit Harry la noi. Așa, cât eu eram plecată, ea putea să stea cu vărul meu, iar cât Harry mai era pe la Ron, putea să stea cu mine. Când eram amândoi, clar a ținut să stea noi doi și aveam seri în care doar ne relaxam pe una dintre canapelele noastre.

   Apreciez faptul că ține să petrecem timp toți trei, dar și separat. Ne înțelege nevoile de a fi singuri cu ea câteodată fiindcă chiar avem nevoie. Au fost momente în care aveam impresia că nu va funcționa asta... mai ales la cât vreau ca Harry să petreacă timp cu mama. Merită să stea cu cineva care să-l înțeleagă așa cum trebuie.

   Da... normal că pe lângă momentele așa drăguțe cu ei doi, trebuia să vină și niște belele create de noi doi. Da, cu cei patru draci am făcut extrem de multe, dar cu Harry care iese din carapacea lui e cu totul și cu totul altceva și mă entuziasmează că îl văd mai copil. Prost câteodată fiindcă așa sunt majoritatea băieților, dar e prostul meu de văr preferat. 

   Nu mai menționez că i-am făcut câțiva draci lui Molly Weasley fiindcă nu se putea să rămânem o perioadă lungă fără să facem prostii. Și, desigur, Ron cu gemenii ne-au fost de mare ajutor din acest punct de vedere. Săraca femeie, cred că nu mai știe ce să facă cu noi, probabil de asta mereu răsuflă ușurată când eu și Harry mai plecam pe la mama.

   În schimb, scumpa și draga mea mamă ne-a mai dat idei de farse cât ne povestea despre tinerețea ei cu unchiul James. Belele marca Potter și Evans. Îmi place cum sună, plus că întărește legătura pe care cei doi o aveau când erau de vârsta noastră. Mama nu mai plânge de fiecare dată când e menționat unchiul sau mătușa, ceea ce e un pas înainte. Totuși, se poate observa de la o poștă că se cutremură ușor și o cuprinde nostalgia. 

   Asta până eu sau Harry ne decidem să o scoatem din starea aia cumva. Trebuie să-și ocupe mintea cu alte lucruri, nu cu cele care o dor atât de tare. Posibil că ea se consideră vinovată pentru faptul că nu i-a putut salva la timp... sau că s-au certat înainte ca ei să moară... sau cine știe. E evident că soții Potter sunt încă un subiect sensibil pentru ea.

   La fel cum e și Lucius. Abia dacă se uită în direcția lui când el mă aduce înapoi acasă, iar de primit înăuntru? Te-ai aștepta mai repede să împartă Sev ciocolată la elevi decât pe mama să-l primească în casa ei pe Lucius Malfoy. Îi observ durerea din ochi de fiecare dată când mă lăsa acasă, mai ales că a încercat să creeze puțină conversație cu ea, să vadă dacă e bine sau măcar să nu-l blesteme cu fiecare ocazie pe care o prinde. 

   Da, e o căpoasă și jumătate, cu toate că o înțeleg de ce reacționează așa. Are dreptul să o facă, are dreptul să-l urască, însă nu are dreptul să-l judece, neștiind de ce a făcut ce a făcut. Uneori ne grăbim să judecăm oamenii atât de tare că uităm că nici noi nu suntem perfecți.

   Oftez ușor, punându-mi ghiozdanul cu cărți lângă celelalte lucruri. Azi se presupune că trebuie să ne întoarcem la Hogwarts, numai că am o presimțire proastă. Nu știu de ce, dar parcă și acum... simt că sunt urmărită.

   Nu i-am spus mamei ca să n-o sperii, însă de dinainte să aflu de vânători, mereu am avut impresia că cineva îmi urmărește fiecare mișcare și că așteaptă ca eu să fac ceva greșit, iar el să profite pe tema asta. Și acum am impresia că mai e cineva în camera asta, cu toate că nu aud niciun pas, nu văd absolut nimic ieșit din comun. Absolut nimic.