Ți-am spus că va merita

Revenirea destinului

Erika se trezi brusc dintr-o stare de semi-conștiență. Își dădu seama că se afla într-o încăpere întunecată, cu feronerie ruginită pe pereți și un miros puternic de mucegai. Lumina slabă care pătrundea printr-o fereastră mică îi spunea că era deja după-amiază. Fiecare mișcare a corpului îi aducea durere, dar își dădu seama că era bine, având în vedere că fusese prinsă într-o situație extrem de periculoasă.

Amintirile îi inundau mintea: confruntarea cu oamenii lui Giacomo, fuga disperată și apoi capturarea ei. Își amintea că Marco și Matteo fuseseră capturați de mercenarii lui Giacomo, iar ea fusese lăsată singură, în mijlocul unui haos teribil.

Încercând să își adune gândurile, Erika observă că legăturile de pe încheieturi erau destul de strânse și că, deși se simțea obosită și slăbită, mintea ei era clară și alertă. Își învârti brațele pentru a dezlega legăturile, dar acestea erau strâns legate. Tăria lor părea imposibil de înfruntat. Deodată, auzi pași în apropiere și, dintr-o dată, ușa se deschise brusc.

Erika își îndreptă privirea spre ușă, așteptând cu nerăbdare să vadă cine intră. Inima îi bătută mai tare când văzu figura cunoscută a lui Alessandro care apăru în prag. Acesta era însoțit de doi bărbați înarmați, care păreau agitați și îngrijorați.

„Erika!" strigă Alessandro, frunțile sale adâncite în expresia unui amestec de îngrijorare și ușurare. Se grăbi spre ea și, fără ezitare, se apropie de locul în care era legată.

„Alessandro?" spuse Erika cu voce slăbită, uimită și confuză. „Cum... cum ai ajuns aici?"

„Nu avem timp de explicații acum," spuse Alessandro, trăgând cu putere pentru a dezlega legăturile care o țineau prizonieră. „Dar trebuie să plecăm repede. Giacomo e pe cale să-și intensifice căutările."

În timp ce Alessandro lucra pentru a o elibera, Erika își aminti că Alessandro a dispărut brusc din viața ei acum cinci ani, fără nicio explicație. Întrebarea „de ce?" îi frământa mintea.

După ce legăturile fuseseră în sfârșit desfăcute, Erika se ridică cu dificultate. Alessandro îi întinse o mână de ajutor, și împreună reușiră să se furișeze din încăperea întunecată. Pe măsură ce ieșeau, Erika observă că locul era un complex industrial abandonat, cu multe unghiuri ascunse și coridoare întunecate.

„Alessandro, de ce... de ce ai dispărut?" întrebă Erika, cu respirația sacadată în timp ce se grăbea să iasă din acel loc.

Alessandro o privi cu o expresie de regret și dorință. „Erika, ți-am spus că va merita" spuse el, cu o voce încărcată de emoție. „Am fost plecat timp de cinci ani pentru a încerca să protejez ceea ce e mai important pentru mine—tu."

Erika se opri brusc, surprinsă de cuvintele lui. „Ce vrei să spui?"

„Am plecat pentru a înfrunta unele probleme personale și profesionale," continuă Alessandro. „Lucruri care, dacă nu le-aș fi rezolvat, ar fi putut pune în pericol nu doar viața mea, dar și a ta. Am aflat că Giacomo a început să se implice în afaceri ilegale și am decis să mă asigur că nu te voi pune în pericol."

„Deci, ai revenit doar pentru a mă salva?" întrebă Erika, cu o notă de uimire în voce.

Alessandro îi privi cu intensitate ochii. „Nu doar pentru a te salva, ci și pentru că încă am sentimente pentru tine. Timpul petrecut departe mi-a oferit perspectiva necesară pentru a-mi da seama cât de mult însemni pentru mine. Nu am vrut să te implic în problemele mele, dar am realizat că nu pot trăi fără să fiu alături de tine."

Erika simți un amestec complex de emoții: ușurare, furie și o dorință profundă de a înțelege ce a fost între ei. În timp ce Alessandro își explica motivele, Erika își dădu seama că întoarcerea lui aduce cu sine mai multe întrebări și complexități decât răspunsuri.

„Nu știm cât timp avem până când Giacomo va trimite mai mulți oameni după noi," spuse Alessandro, întrerupând tăcerea. „Trebuie să ne grăbim."

Ei se grăbiră spre ieșire, iar Alessandro coordona mișcările lor cu precizie. Marco și Matteo îi așteptau în afara clădirii, adăpostindu-se într-o mașină pregătită pentru o evadare rapidă.

Erika își aruncă o ultimă privire spre Alessandro, simțind că, în sfârșit, toate piesele se adună într-un mod complex și emoționant. Chiar și în mijlocul haosului, ea simțea că ceva profund și important se întâmplă în viața ei, și că fiecare alegere pe care o face acum va avea consecințe semnificative asupra viitorului ei.

În timp ce mașina se îndepărta de complexul abandonat, Erika știa că viitorul ei era în plină schimbare și că tot ceea ce trebuia să facă era să navigheze prin aceste momente tumultuoase cu curaj și încredere în sine. Deși întrebările și emoțiile se împleteau, ea simțea că, în sfârșit, începe să înțeleagă mai bine destinele interconectate care își croiesc drum în viața ei.