Ți-am spus că va merita

Întâlniri și Decizii

Erika își plimbă degetele obosite peste suprafața fină a motocicletei, simțind adânc nevoia de liniște. După atât de multe luni de tensiune și pericole, gândurile ei păreau să danseze între prezent și un viitor pe care nu îl mai putea evita. Trecuseră câteva zile de la momentul când Matteo fusese recuperat. Reîntâlnirea cu fratele ei fusese plină de emoții, dar asta nu o eliberase complet de umbra întunecată a trecutului.

Matteo, în ciuda durerilor și a anilor pierduți, își revenea încet. Era slăbit, dar puterea mentală a lui Erika și sprijinul lui Marco și Alessandro îl ajutau să se vindece. În ciuda tuturor încercărilor de a păstra atmosfera liniștită, tensiunea se simțea în aer. Nu doar răpitorii și pericolele externe erau cauza, ci și conflictele interioare ale fiecăruia dintre ei.

Sophie stătea pe plajă, observând valurile care se loveau de mal. Fusese un sprijin incredibil pentru Erika în tot acest timp. Dar chiar și Sophie, în natura ei liberă și neînfricată, părea să resimtă impactul dramatic al situației. „Erika," îi spusese ea într-o seară, „nu poți să lupți pentru toți. La un moment dat, trebuie să lupți pentru tine. Ce vrei cu adevărat?"

Această întrebare rămase cu Erika, răsunând în mintea ei chiar și acum, în timp ce se plimba pe străzile liniștite din Liguria. Alessandro și Marco păreau să se fi apropiat mai mult în ultimele zile. Amândoi erau implicați în protecția ei și a familiei, dar era clar că ceva se schimbase în dinamică. Alessandro era din ce în ce mai prezent în gândurile ei.

Alessandro, cu farmecul său natural și zâmbetul său cald, aducea o lumină în viața ei pe care Erika nu o mai simțise de mult. Dar relația lor se adâncea cu fiecare zi, și uneori Erika se întreba dacă era pregătită să se deschidă din nou după toate pierderile și durerea. Într-o seară, după ce Matteo adormise și tensiunea din aer părea să se disipeze, Alessandro o găsi pe Erika pe balconul apartamentului.

„Ești bine?" o întrebase el, cu vocea lui calmă. Ochii lui o studiau atent, ca și cum încerca să-i înțeleagă gândurile. Erika îl privi, simțind căldura prezenței lui.

„Nu știu," recunoscu ea. „Totul a fost atât de mult. Matteo e aici, dar simt că mai e ceva ce trebuie să fac... mai e ceva nerezolvat."

Alessandro o apropie de el, iar Erika simți pentru prima dată după mult timp un sentiment de pace, chiar dacă era amestecat cu incertitudine.

„Nu trebuie să te grăbești să iei decizii mari. Ai trecut prin multe, Erika. Dar vreau să știi ceva..." Alessandro făcu o pauză, învârtind degetele ei în mâna sa. „Nu contează ce alegi. Sunt aici. Pentru tine."

Privirile lor se întâlniră, iar în acel moment, Erika simți o conexiune adâncă. Trecutul părea să dispară pentru o clipă, iar viitorul se simțea puțin mai puțin înfricoșător.

Marco, pe de altă parte, simțea greutatea lucrurilor nerezolvate. În ciuda sprijinului său constant și a implicării în salvarea lui Matteo, el păstra o distanță subtilă. Știa că sentimentul său față de Erika era mai profund decât o prietenie de familie, dar la fel de bine știa că Alessandro era cel care o atrăgea pe Erika în acest moment. Aceste emoții neliniștite îl urmăreau și îl făceau să fie precaut în fiecare acțiune.

Dar tensiunea nu era doar emoțională. După reîntâlnirea cu Matteo, pericolele externe păreau să escaladeze. Răpitorii, sau mai bine spus cei care orchestraseră totul, nu dispăruseră. Și dincolo de pericolul imediat, Erika simțea că mai există o rețea complexă de legături din trecut care amenințau să o tragă înapoi în viața plină de umbre din Napoli.

Într-o seară, Sophie intră pe ușă cu o privire îngrijorată. „Erika, trebuie să vorbim. Am auzit ceva... niște oameni sunt pe urmele tale. Nu cred că e sigur să rămânem aici mult timp."

Erika privi spre Alessandro, care se încruntă și se apropie de ușă. „Trebuie să ne pregătim. Nu putem risca să fim luați prin surprindere."

Planul lor de protecție începea să prindă formă. Marco, cu cunoștințele sale despre rețelele subterane, începea să organizeze o ieșire rapidă din Liguria, iar Alessandro se asigura că echipamentul de siguranță și vehiculele erau pregătite. Toți simțeau că un punct de cotitură se apropia rapid.

În următoarele zile, Erika se găsi într-o dilemă profundă. Relația cu Alessandro evoluase, iar sentimentele ei pentru el deveneau tot mai clare. Dar trecutul ei o bântuia în continuare, iar întrebările despre viitor îi provocau anxietate. Putea să se bazeze pe Alessandro și să își construiască un viitor împreună cu el, sau trecutul încă o împiedica să meargă mai departe?

Într-o noapte liniștită, după ce Matteo se odihnea, iar pericolul părea momentan îndepărtat, Erika și Alessandro se regăsiră din nou pe plajă, privind cum valurile se sparg de mal. Erau momentele lor de liniște, departe de tot ce se întâmplase. Alessandro o privi intens.

„Ce vei face după toate astea, Erika?" o întrebă el, de parcă răspunsul ei putea să schimbe totul.

Erika își mușcă ușor buza, reflectând. „Nu știu... vreau să mă opresc din fugă. Să găsesc o cale să mă bucur de viață, să mă bucur de ce e frumos. Dar mă tem că... trecutul meu nu va dispărea niciodată."

Alessandro se apropie de ea, punându-i o mână pe spate. „Nu poți schimba ce a fost. Dar poți decide ce va fi de acum înainte. Și indiferent ce alegi, vreau să fiu acolo pentru tine. Să facem față împreună."

În acele clipe, Erika simți că făcea o alegere—nu doar pentru sine, ci pentru viitorul ei. Deși pericolele nu dispăruseră complet, pentru prima dată, simțea că există speranță, că poate construi o viață nouă, alături de cei care îi erau dragi.