Ți-am spus că va merita

Lupta pentru Adevăr

Erika stătea pe plaja de lângă adăpostul improvizat, cu valurile mării spumegându-i picioarele și aducându-i aminte de vremurile mai simple. În ciuda bucuriei de a-l avea pe Matteo alături, sentimentul de neliniște nu dispăruse. Adversarii lor erau în continuare la pândă, iar adevărul despre dispariția lui Matteo rămânea o enigmă. De ce fusese răpit? Cine stătea în spatele acestei întregi conspirații? Aceste întrebări o bântuiau, iar Erika știa că nu se putea abate de la căutarea răspunsurilor.

După câteva momente de liniște, Matteo se apropie de ea. „Erika, trebuie să vorbim," spuse el, cu o seriozitate în voce care o făcu să înghețe.

„Despre ce?" întrebă ea, pregătită pentru orice.

„Despre ce s-a întâmplat cu mine. Nu am fost doar un răpit întâmplător. Erau oameni care căutau ceva specific de la mine—ceva ce nu am reușit să le ofer," continuă Matteo, privindu-i ochii cu intensitate.

Erika simți o strângere în inimă. „Ce vrei să spui? Ce căutau?"

Matteo suspină adânc. „Când am fost luat, am aflat că aveam informații despre un cartel de droguri care operau în zona noastră. Au aflat că aveam niște contacte, și au crezut că pot să mă folosească pentru a-și spori puterea."

„Și tu nu ai spus nimic?" întrebă Erika, ușor supărată.

„Am încercat să nu mă implic. Am vrut să te protejez pe tine și pe familia noastră. Dar acum, totul s-a schimbat. Dacă rămânem aici, nu vom fi în siguranță. Trebuie să ne mișcăm."

Erika își strânse pumnii, gândindu-se la pericolele care îi pândeau. „Știu că trebuie să plecăm, dar unde vom merge? Cine ne va proteja?"

„Marco știe. El are resursele necesare să ne ajute să ne ascundem până când vom putea găsi o soluție permanentă," răspunse Matteo.

În acel moment, Alessandro se alătură lor, observându-le expresiile tensionate. „Ce se întâmplă? Am simțit că discuția voastră era serioasă."

Matteo se întoarse spre el, privindu-l cu un amestec de recunoștință și neîncredere. „Trebuie să ne mișcăm. Oamenii care m-au răpit încă ne urmăresc."

Alessandro își îngustă privirea, analizând situația. „Bine, atunci trebuie să ne întâlnim cu Marco. Are legături cu oameni care ne pot ajuta. Dacă putem să-i găsim pe cei care te-au răpit, poate putem să ne asigurăm că nu ne vor mai deranja."

Erika se uită între cei doi bărbați, conștientă de povara care se așternea asupra lor. „Dar dacă rămânem aici și nu facem nimic? Dacă plecăm acum, putem pierde totul," spuse ea, hotărâtă să nu lase frica să decidă pentru ea.

Alessandro se aplecă spre ea, cu o privire convingătoare. „Erika, trebuie să ne protejăm. Dacă rămânem, riscurile sunt prea mari. Marco ne așteaptă. Trebuie să luăm această decizie împreună."

Erika simți că inima îi bătea mai repede. Începuse să își formeze o legătură profundă cu Alessandro, dar acum situația era mai complexă. Înfruntarea cu trecutul ei era inevitabilă. Încercând să găsească un echilibru între dragoste și responsabilitate, spuse: „Bine, să mergem. Dar trebuie să ne asigurăm că Matteo este în siguranță. El este prioritatea noastră."

Cei trei se îndreptară spre Marco, conștienți de greutatea situației, dar și de oportunitățile care îi așteptau. Ajunseră la punctul de întâlnire stabilit de Marco, unde acesta îi aștepta cu o privire serioasă.

„Am auzit ce s-a întâmplat. E bine că sunteți în siguranță, dar trebuie să acționăm repede," spuse Marco. „Am contactat câțiva prieteni care ne pot ajuta să ieșim din țară. Trebuie să ne deplasăm repede, înainte ca ei să afle unde suntem."

Matteo, cu fața palidă, adăugă: „Și ce vom face după? Voi putea să mă întorc la viața mea normală?"

Marco îi dădu o palmă reconfortantă pe umăr. „E important să ne concentrăm pe prezent. Odată ce ieșim de aici, vom găsi o modalitate de a ne ocupa de trecut."

Călătoria lor începu, fiecare pas fiind o amintire a pericolelor pe care le lăsau în urmă. Fiecare dintre ei purta o povară—Erika, durerea pierderii, Matteo, frica de a fi găsit, și Alessandro, neliniștea față de viitor.

După ore întregi de mers pe jos, ajunseră la un port mic, ascuns între stânci. Marco arăta spre o barcă mică, acoperită de un cearșaf. „Asta este. Ne va duce pe toți în siguranță."

Erika se urcă în barcă, privind cum valurile se spărgeau de marginea ambarcațiunii. La bord, Alessandro se așeză lângă ea, cu o mână pe umărul ei, încurajând-o să își păstreze calmul. „Ești bine?" întrebă el, cu o privire îngrijorată.

„Nu știu," răspunse Erika, cu vocea tremurândă. „E totul atât de confuz. Știu că este mai bine să plecăm, dar mă tem de ce ne așteaptă."

Alessandro îi zâmbi, strângându-i ușor umărul. „Promit că vom găsi o soluție. Suntem împreună în asta. Nu te voi lăsa să cazi."

Erika privi spre Matteo, care stătea pe partea cealaltă a bărcii, cu gândurile pierdute în amintirile sale. „Matteo, ești în regulă?" întrebă ea.

„Sunt bine," răspunse el, dar tonul său era lipsit de energie. „Trebuie doar să ne îndepărtăm de aici."

Barca porni, iar vântul îi mângâie fețele. Erika simțea cum se desprinde de trecut, de toate amintirile dureroase, dar era conștientă că ele o urmau, întotdeauna. Pe măsură ce se îndepărtau de țărm, Erika își promitea că nu va permite trecutului să o definească. Începuse un nou capitol în viața ei, iar aceasta era doar prima pagină.

Pe măsură ce barca se îndrepta spre orizont, Erika își îmbrățișa fratele și pe Alessandro, știind că, indiferent de provocările care îi așteptau, împreună erau mai puternici. În acea seară, sub cerul plin de stele, ea își făcu un jurământ—să lupte pentru adevăr, pentru libertate și, mai presus de toate, pentru familia ei.