Ți-am spus că va merita

Refugiul Iluzoriu

Erika stătea tăcută pe malul stâncos al plajei din Liguria, simțind cum valurile se lovesc necontenit de țărm. Soarele era aproape de asfințit, colorând cerul în nuanțe de portocaliu și purpuriu. Matteo era în sfârșit acolo, alături de ea, după zece ani în care fusese doar o umbră a trecutului. Dar, odată cu regăsirea fratelui ei, apăsarea întrebărilor și tensiunilor nerezolvate devenea tot mai mare.

Matteo, slăbit și afectat psihologic de răpirea și izolarea lui prelungită, își găsise un adăpost temporar în cabana lui Marco. Deși părea că era în siguranță pentru moment, Erika știa că pericolul încă plana asupra lor. Răpitorii care îl ținuseră pe Matteo nu dispăruseră pur și simplu; încă erau acolo, la pândă, gata să atace din nou.

Pe lângă asta, Erika simțea că legătura dintre ea și Alessandro devenea tot mai complicată. După ce Alessandro fusese rănit în timpul confruntării din oraș, își arătase din nou loialitatea față de Erika, însă tensiunea dintre ei devenise vizibilă. Alessandro, în ciuda șarmului său și a dorinței de a o proteja, începea să își arate îndoielile. Știa că Erika avea alte priorități acum: siguranța lui Matteo și găsirea unei soluții pentru a pune capăt amenințării care îi urmărise toată viața.

Erika se ridică de pe stâncă și se îndreptă spre cabana unde se aflau Matteo și Marco. Din spatele ei, pașii ușori ai lui Alessandro îi atraseră atenția. Se apropie de ea, fără să spună nimic pentru câteva momente, lăsând tăcerea să persiste între ei.

„Erika," spuse el într-un final, vocea lui calmă, dar îngrijorată. „Trebuie să discutăm despre ceea ce urmează. Ce ai de gând să faci? Matteo e în siguranță pentru moment, dar știm că asta nu va dura la nesfârșit."

Erika își strânse mâinile, încercând să-și controleze emoțiile. Alessandro avea dreptate, dar nu era ușor să găsească o soluție când totul părea atât de nesigur. „Nu știu," murmură ea, „nu știu încă ce urmează. Dar nu pot să las lucrurile așa. Îi voi găsi pe cei care au făcut asta. Trebuie."

Alessandro o privi intens, ochii lui căutând un răspuns în fața ei. „Și unde te lasă asta pe tine? Unde ne lasă pe noi?"

Erika simți cum un nod i se formează în stomac. Era greu de spus ce simțea exact pentru Alessandro. Îl respecta, îl aprecia și chiar simțea o atracție puternică pentru el. Dar între ei era mult mai mult decât o simplă legătură romantică. Lupta ei personală, durerea, dorința de răzbunare, toate astea o împiedicau să se deschidă complet.

„Nu știu, Alessandro," îi răspunse ea încet. „Nu pot să îți promit nimic. Trebuie să îl protejez pe Matteo și să găsesc adevărul. În acest moment, asta este tot ce contează."

El încuviință cu capul, dar dezamăgirea era vizibilă în ochii lui. Nu insistă, lăsând discuția să moară în liniște, dar Erika știa că între ei apăruse o distanță pe care era tot mai greu să o ignore.

Când au ajuns la cabană, Marco îi aștepta deja, iar Matteo dormea într-un colț al camerei, extenuat de zilele de coșmar pe care le petrecuse. Marco ridică privirea către Erika și Alessandro, observând tensiunea dintre ei, dar preferă să nu întrebe nimic.

„Am făcut câteva cercetări despre cei care au fost implicați în răpirea lui Matteo," spuse Marco. „Nu sunt doar niște criminali mărunți. E ceva mai mare la mijloc, ceva ce încă nu reușim să vedem."

Erika se așeză lângă el, ochii ei căutând informațiile pe care le avea Marco. „Și ce ai aflat?"

Marco scoase o hartă și o întinse pe masă. „Acestea sunt locațiile pe care le-am identificat ca fiind ascunzătorile lor posibile. E o rețea mai vastă decât ne-am fi imaginat, dar punctul lor de plecare pare să fie mai aproape decât am crezut."

„Mai aproape?" întrebă Alessandro, ridicând o sprânceană. „Adică aici, în Liguria?"

Marco dădu din cap. „Da. Nu suntem departe de sursa lor de putere. Dar asta înseamnă că suntem și mai vulnerabili decât am crezut."

Erika privi harta, mintea ei lucrând frenetic. „Trebuie să atacăm. Trebuie să acționăm înainte ca ei să facă următoarea mișcare. Nu mai putem sta pe margine și să așteptăm să lovească din nou."

Alessandro strânse maxilarul, pregătit pentru ceea ce urma. „Sunt alături de tine. Dar să știi că nu va fi ușor. Vor fi consecințe."

Erika își îndreptă privirea către fratele ei, care dormea liniștit, și știa că nu avea de ales. Trebuia să continue. Nu era doar despre Matteo, ci despre întreaga familie Costa, despre rădăcinile lor, despre tot ce pierduseră.

„Nu contează cât de greu va fi," spuse ea, cu o determinare clară în voce. „Nu mai dau înapoi acum."

Cu planul pus în mișcare și riscurile asumate, Erika știa că următoarele zile vor fi cruciale. Rețeaua care se întindea în jurul familiei ei era periculoasă și bine organizată, dar ea nu mai avea de gând să fie o victimă. Pentru prima dată după mult timp, simțea că avea un scop clar: să pună capăt acestei amenințări și să își recupereze controlul asupra propriei vieți.

În noaptea aceea, cu valurile mării zgomotând în depărtare, Erika își pregăti armele și echipamentul pentru misiunea care urma. Alessandro, mereu în apropiere, o sprijinea în tăcere, iar Marco, deși prudent, era gata să lupte alături de ea.

În dimineața următoare, când soarele încă nu se ridicase deasupra orizontului, cei trei se îndreptară spre ascunzătoarea inamicilor lor. Tensiunea era palpabilă, iar în aer plutea o senzație de incertitudine, dar și de speranță. Erika știa că, în fața lor, era un punct fără întoarcere. Oricare ar fi fost rezultatul, trebuia să fie pregătită să înfrunte orice consecință.

Cu inima bătând rapid, Erika conduse grupul printr-o pădure deasă, fiecare pas aducându-i mai aproape de confruntarea finală cu umbrele trecutului său.