Ți-am spus că va merita

Reflexii în Umbră

Erika stătea în fața oglinzii din baie, privindu-se cu o stare de neliniște. Zilele petrecute alături de Matteo, Alessandro și Marco au fost intense și emoționante, dar acum, când totul părea să se așeze, Erika simțea că o umbră de nesiguranță se așterne asupra viitorului său. Întâlnirea cu fratele ei geamăn, după ani de căutări, a fost un moment de bucurie, dar și unul de reflecție profundă.

După ce Matteo s-a recuperat de la rănile suferite în confruntările anterioare, se întorsese la viața normală, dar trecutul său întunecat continua să-l bântuie. Erika se temea că, deși își dorise să-l găsească, acum că era din nou împreună, nu știa cum să se descurce cu emoțiile și resentimentele care ieșeau la suprafață. Deși părea că reîntregirea familiei ar trebui să fie un motiv de bucurie, Erika se simțea pierdută, ca și cum o parte din ea se zbătea între trecut și viitor.

În acea dimineață, Erika și Matteo au decis să facă o plimbare pe plaja din Liguria, un loc care aducea amintiri plăcute, dar și dureroase. Își amintiră împreună de momentele din copilărie, dar tensiunea dintre ei era palpabilă.

„E ciudat să te văd din nou, după atâta timp," spuse Matteo, privind spre mare.

„Știu. A fost o călătorie lungă pentru noi amândoi," răspunse Erika, încercând să găsească un ton optimist. „Dar acum suntem aici, împreună. Trebuie să ne sprijinim unii pe alții."

Matteo tăcu, iar Erika putea observa în privirea lui un amestec de regret și vinovăție. „Aș fi putut să mă întorc mai devreme, să fac ceva. Dar nu am fost în stare... nu am știut cum."

„Nu te învinovăți," spuse Erika, punându-i o mână pe braț. „Ambele am suferit. Acum trebuie să ne concentrăm pe cum putem merge mai departe."

În acel moment, Alessandro se apropie de ei, cu un zâmbet cald pe față. „Ce fac frații? Văd că aveți o discuție profundă."

Erika se întoarse spre Alessandro, bucurându-se de prezența lui. „Vorbeam despre trecut și cum am putea să ne adaptăm la prezent," răspunse ea.

„E important," spuse Alessandro, întorcându-se spre Matteo. „Fiecare are nevoie de timp pentru a se vindeca. Nu lăsa trecutul să te consume."

„Îți mulțumesc," răspunse Matteo, simțind că cei doi prieteni ai surorii lui îl sprijină.

Pe măsură ce timpul trecea, Erika își dorea să-și împărtășească cu Alessandro temerile ei. Îl considera o ancoră în aceste momente dificile. Dar o parte din ea era îngrijorată că, în timp ce se străduia să își ajute fratele, s-ar putea pierde și mai mult pe sine.

În acea seară, după o zi plină de discuții și reconectări, Erika s-a întâlnit cu Alessandro la o cafenea din apropiere. Atmosfera era caldă și primitoare, iar lumina lumânărilor crea o atmosferă intimă.

„E un loc minunat," spuse Erika, admirând decorul.

„M-am gândit că ți-ar plăcea. E un loc unde poți să te relaxezi și să uiți de probleme," răspunse Alessandro, zâmbind. „Aici, totul pare mai simplu."

„Și cum te ajută pe tine să uiți?" întrebă Erika, simțindu-se curajoasă.

„Aici, mă pot concentra pe ceea ce îmi place cu adevărat. Motociclismul, surf-ul, tot ce mă face să mă simt viu," spuse el, iar privirea lui căpătă o intensitate mai profundă.

Erika simți un fior. Conexiunea dintre ei devenea din ce în ce mai puternică, iar lucrurile pe care le discutau păreau să-i apropie. Deși era încă legată de amintirile lui Luca, atracția pe care o simțea față de Alessandro era indiscutabilă.

„Știu că ai avut un trecut greu," continuă Alessandro, „dar nu lăsa ca asta să îți definească viitorul. Ești mai mult decât ceea ce ți s-a întâmplat."

Cuvintele lui o atingea profund, și Erika se simțea mai deschisă ca niciodată. „Vreau să fiu puternică, să pot să mă ridic deasupra tot ceea ce s-a întâmplat."

Alessandro o privi cu intensitate. „Și eu te voi ajuta să faci asta. Nu trebuie să faci totul singură."

În acea seară, pe măsură ce conversația lor devenea din ce în ce mai profundă, Erika simți că se învăluie într-o căldură nouă. Se apropiară, iar Alessandro îi luă mâna. Îi simți atingerea caldă și reconfortantă, iar gândul la Luca părea să se îndepărteze, lăsând loc unei noi speranțe.

„Te simți bine?" întrebă el, privind-o cu atenție.

Erika zâmbi, lăsându-se purtată de moment. „Da, chiar bine."

Atunci, Alessandro se aplecă ușor spre ea, iar inima Erikei începu să bată mai repede. Era un moment perfect, dar și plin de tensiune. Erika simțea că fiecare clipă era încărcată de emoție.

„Erika," murmură el, „mă bucur că ești în viața mea."

Și, în acel moment, se sărutau. Un sărut timid, dar plin de promisiuni, ca și cum amândoi simțeau că trec dincolo de trecut și se deschid spre un nou viitor. Erika se lăsă purtată de fiorul sărutului, simțind că, în sfârșit, își dădea voie să trăiască și să simtă din nou.

Pe măsură ce se despărțiră, ambii zâmbiră, simțind că acel sărut a schimbat ceva în relația lor. Erika știa că drumul ei era încă lung, dar avea un nou aliat alături, un om care începuse să devină o parte importantă din viața ei.

„Să începem o nouă etapă," spuse Alessandro, iar în ochii lui se putea vedea o hotărâre clară.

Erika știa că, indiferent de provocările ce aveau să vină, era pregătită să le înfrunte. Întâlnirea cu Matteo, sprijinul lui Marco și acum conexiunea cu Alessandro îi ofereau forța necesară pentru a merge mai departe. În acea seară, în inima Liguriei, Erika începuse să simtă că, în sfârșit, găsise un cămin.