Ți-am spus că va merita

Începuturi încărcate de amintiri

Dimineața se trezi încet, luminând camera în care Erika și Alessandro se aflau. Razele soarelui pătrundeau prin ferestrele mari, aruncând umbre delicate peste trupurile lor încă adormite. Erika deschise ochii și îl privi pe Alessandro, care dormea liniștit lângă ea. Noaptea trecută fusese o combinație de pasiune și vulnerabilitate, o reîntâlnire după cinci ani de tăcere și durere, dar și o oportunitate de a începe din nou.

Erika se ridică încet din pat, încercând să nu-l trezească. Își adună hainele împrăștiate prin cameră și se îndreptă spre baie. În oglindă, chipul ei reflecta un amestec de emoții contradictorii. Se simțea fericită și ușurată că Alessandro revenise în viața ei, dar în același timp, nu putea să nu se întrebe ce avea să urmeze. Întrebările care o bântuiau despre trecutul lui, despre motivele dispariției sale bruște, erau încă acolo, neliniștitoare.

După ce se spălă și se îmbrăcă, Erika se întoarse în dormitor. Alessandro se trezise și o privea cu un zâmbet cald. Era ca și cum timpul nu trecuse niciodată între ei, iar conexiunea pe care o simțiseră cu cinci ani în urmă revenea acum, puternică și intensă.

„Bună dimineața," spuse el, vocea lui având acea nuanță familiară care o făcea pe Erika să se simtă în siguranță. „Noaptea trecută a fost... incredibilă."

Erika îi răspunse cu un zâmbet ușor. „Da, chiar a fost. Dar... Alessandro, trebuie să vorbim. Despre tot ce s-a întâmplat. Despre tine, despre noi."

El dădu din cap, înțelegând gravitatea situației. Se ridică și se apropie de ea, luându-i mâinile în ale sale. „Știu că ți-am datorat o explicație de mult timp, și îmi pare rău că nu am avut curajul să mă întorc mai devreme. Dar am fost prins într-o situație complicată. Mă temeam că, dacă mă întorc, te voi pune în pericol."

Erika simțea un nod în stomac la cuvintele lui. „Ce fel de situație, Alessandro? De ce ai plecat fără să îmi spui nimic? Am fost devastată."

„E o poveste lungă," începu el, lăsându-și privirea să alunece spre fereastră, unde marea se vedea în depărtare. „Am fost implicat în niște afaceri care s-au complicat... prea tare. Niște oameni periculoși, lucruri care au scăpat de sub control. Când am realizat că nu mai pot ține lucrurile sub control, am ales să dispar. Să mă protejez pe mine și... pe tine."

Erika asculta în tăcere, procesând fiecare cuvânt. „Ai crezut că plecând vei rezolva totul? Că mă vei proteja așa?"

„Știu că am greșit," răspunse el, vocea lui încărcată de remușcări. „Și îmi pare rău pentru durerea pe care ți-am cauzat-o. Dar acum sunt aici, gata să fac totul pentru a îndrepta lucrurile."

Erika simțea conflicte interioare, dar o parte din ea dorea să îl creadă, să-i ofere o a doua șansă. „Nu va fi ușor, Alessandro. Și nu știu dacă putem reveni exact acolo unde am lăsat lucrurile. Dar putem încerca să ne redescoperim, să vedem unde ne duce asta."

Alessandro o strânse în brațe, simțind că primește o nouă șansă la fericire. „Nu îți cer decât să încerci, să vezi unde ne va duce acest drum. Știu că am multe de demonstrat."

Pe măsură ce ziua avansa, Erika și Alessandro se regăseau în momente de tăcere confortabilă și discuții profunde. Împreună, hotărâră să își acorde timp unul altuia și să exploreze relația lor cu răbdare și sinceritate.

Pe seară, după o zi petrecută în liniștea casei lui Erika, deciseră să iasă la o plimbare pe plajă. Valurile se spărgeau ușor la mal, iar briza răcoroasă le aducea un sentiment de reîmprospătare. Merseră cot la cot, discutând despre nimicuri și bucurându-se de prezența celuilalt.

„Am ratat momentele astea," spuse Alessandro, oprindu-se pentru a o privi direct în ochi. „Am ratat să simt cum e să fii lângă tine."

Erika simți căldura cuvintelor lui, dar și fragilitatea situației. „Și eu, Alessandro. Dar vreau să fim siguri că ne mișcăm în direcția corectă."

„Vom face asta împreună," răspunse el, cu o hotărâre în voce care îi aduse un mic zâmbet pe buze.

Pe măsură ce se întuneca, deciseră să se întoarcă acasă. În drumul lor, trecură pe lângă un grup de oameni care discutau aprins. Vocea unei femei le atrase atenția.

„Erika, Alessandro!" strigă Sophie, venind spre ei cu entuziasm. „Ce surpriză să vă văd împreună!"

Erika se simți puțin stânjenită, dar îi zâmbi lui Sophie. „Da, ne-am întâlnit din nou după mult timp."

„Mă bucur enorm pentru voi," spuse Sophie sincer. „Știu cât de mult ai suferit, Erika, dar poate că acesta e un nou început."

„Poate," răspunse Erika, lăsând un aer de mister în cuvintele sale.

Sophie îi invită să se alăture grupului ei de prieteni, dar Erika simți că momentul era prea intim pentru a fi împărțit cu alții. „Mulțumim, Sophie, dar cred că vom merge acasă acum. Poate altă dată."

„Desigur," spuse Sophie, zâmbindu-le larg. „Oricând simțiți nevoia de companie, știți unde mă găsiți."

Erika și Alessandro se despărțiră de Sophie și continuară drumul spre casă, gândindu-se la toate schimbările din viața lor. Odată ajunși acasă, senzația de familiaritate și siguranță îi cuprinse din nou.

„Vrei să rămâi aici în seara asta?" îl întrebă Erika, privindu-l în ochi, încercând să descifreze răspunsul lui.

Alessandro îi răspunse printr-un zâmbet și o mângâiere ușoară pe obraz. „Doar dacă mă vrei aici."

Erika îl trase aproape, hotărâtă să nu lase trecutul să îi stea în cale. „Vreau să fim împreună, Alessandro. Nu știu ce va urma, dar vreau să încercăm."

El o sărută tandru, simțind că între ei doi se reconstruia ceva puternic, deși încă fragil. Noaptea se așternu din nou peste ei, iar Erika se simțea pregătită să își lase garda jos, să se deschidă către noi începuturi și către speranța că, poate, de această dată, lucrurile vor fi diferite.

Răsăritul soarelui ce avea să vină urma să aducă cu el o nouă zi, plină de incertitudini, dar și de posibilități infinite. Erika știa că drumul nu va fi ușor, dar era hotărâtă să îl parcurgă alături de Alessandro, înfruntând orice obstacol le-ar fi apărut în cale.

Liniștea nopții se așternu peste ei, dar viitorul părea deja mult mai luminos.