Ți-am spus că va merita

Focul Deciziilor

Lumina palidă a dimineții începea să se strecoare printre perdelele grele din camera micuței cabane unde se adăposteau. Pe fundalul sunetului constant al mării, liniștea era apăsătoare. Erika stătea pe marginea patului, cu privirea pierdută, de parcă în fața ei s-ar fi întins un abis. În colțul camerei, Matteo dormea încă, frământat de vise agitate. Prezența lui acolo, vie, reală, după ani de absență, o neliniștea pe Erika.

Își trecu mâna prin părul lung, neștiind cum să-și adune gândurile. Alessandro o privi din pragul ușii, îmbrăcat în haine sport, gata pentru un nou antrenament de motociclism. În ultima vreme, apropierea lor devenise mai intensă. În Alessandro găsise nu doar un sprijin, ci și o atracție profundă, ceva ce nu mai simțise de la Luca.

— Ai dormit? o întrebă el, cu o voce joasă.

Erika ridică privirea către el, dar tăcerea ei vorbea de la sine. Era prea mult. Prea multe schimbări, prea multe decizii care atârnau asupra ei, iar reîntâlnirea cu Matteo îi declanșase amintiri vechi și o serie de noi întrebări. Cine devenise el în toți acești ani? Cum reușise să supraviețuiască?

— Încă mă gândesc la toate, răspunse ea într-un final, încercând să-și calmeze vocea.

— Te înțeleg, spuse Alessandro, apropiindu-se încet. Nu e ușor. Dar trebuie să iei o pauză. Azi ar trebui să ieșim, să te distrezi puțin. Liguria e frumoasă în perioada asta a anului. Mergem să facem o tură cu motocicletele?

— Nu știu... murmură ea, încercând să evite privirea intensă a lui Alessandro. Trebuie să vorbesc cu Matteo. El are nevoie de mine acum.

Alessandro se opri în fața ei, ridicându-i bărbia cu un gest tandru.

— Matteo e în siguranță acum, iar tu ai nevoie să te regăsești. Te văd cum te consumi. Trebuie să te eliberezi de tot ce e în capul tău.

Privirea ei se întâlni cu a lui, iar pentru o clipă, Erika simți că poate că avea dreptate. Alessandro era calmul de care avea nevoie în această furtună de emoții. Deși încercase să rămână concentrată pe misiunea de a-și salva fratele, simțea că sufletul ei cerea o pauză. Dar ceva în Alessandro o atrăgea într-un mod diferit față de Luca. O pasiune intensă, un foc care ardea în fiecare conversație dintre ei.

— Bine, spuse ea într-un final, ridicându-se. Dar doar pentru câteva ore.

Alessandro zâmbi larg, mulțumit de răspunsul ei.

— Promit. Doar câteva ore, spuse el șugubăț, luând-o de mână.

O Evadare Provizorie

Motocicletele lor urcau dealurile sinuoase ale Liguriei, lăsând în urmă plajele aglomerate și îndreptându-se către un loc mai retras, pe o stâncă de unde se putea vedea întreaga întindere a mării. Vântul îi sufla prin păr, iar pentru prima dată în mult timp, Erika se simțea cu adevărat liberă. Liniștea pe care o căuta nu era departe, dar știa că nu putea dura mult.

Ajunși în vârf, Alessandro opri motocicleta și se dădu jos, făcând un gest larg spre panorama spectaculoasă.

— Uite, asta e Liguria în toată splendoarea ei, spuse el cu o mândrie evidentă în voce.

Erika coborî și ea, privind fascinată marea care se întindea până la orizont.

— Aici vin când am nevoie de timp să gândesc, continuă Alessandro, apropiindu-se de ea. Uneori e tot ce ai nevoie – să te îndepărtezi de lume, să simți liniștea din tine.

Erika zâmbi, simțind o căldură neașteptată în piept. Pentru câteva momente, uitase de toate problemele. Îl privi pe Alessandro, conștientă de cât de aproape erau acum. Ochii lui o urmăreau atent, iar înainte ca ea să realizeze, el îi atinse ușor fața cu degetele, iar tensiunea dintre ei deveni palpabilă.

— Erika, spuse el încet, vocea lui devenind aproape un șoaptă. De când te-am cunoscut, am simțit că ceva e diferit în tine. Ești puternică, dar totuși... atât de vulnerabilă.

Erika simți cum respirația i se accelerează. Privirea lui era intensă, iar pentru prima dată după mult timp, simți că voia să se lase purtată de acest moment.

— Alessandro, spuse ea cu o voce abia auzită, dar el deja își apropiase buzele de ale ei.

Sărutul lor fu lent, dar intens. Pentru Erika, a fost ca și cum timpul se opri. Toată agitația, toată durerea se topiră în acel moment. Sărutul lui era tandru, dar plin de pasiune, iar ea se simți pentru prima dată după mult timp conectată cu cineva, fără bariere.

După câteva momente, se desprinse ușor de el, surprinsă de propria ei reacție.

— Nu trebuia... spuse ea, deși vocea ei trăda faptul că își dorise asta.

Alessandro zâmbi ușor, neîncercând să forțeze nimic.

— Nu e nimic ce nu ar trebui, Erika. Doar ce simți tu. Orice ești pregătită să faci.

Erika simți căldura lui Alessandro încă pe buzele ei și știa că momentul acela schimbase ceva între ei. Dar în același timp, mintea îi zbură la Luca. La cum fusese înainte. La ce lăsase în urmă.

— Trebuie să mă gândesc, spuse ea încet, îndepărtându-se ușor de el.

Alessandro o privi cu înțelegere, fără să încerce să o oprească.

— Eu sunt aici. Pentru orice decizi, sunt aici, răspunse el.

Revenirea în Realitate

După escapada lor, Erika simți cum responsabilitățile o apasă din nou. Se întoarse acasă, unde Matteo încă dormea, și îl găsi pe Marco discutând la telefon. Când o văzu, ridică mâna într-un salut scurt.

— Totul e sub control, îi spuse el. Nu am semne că ar mai fi fost urmăritori. Cred că suntem în siguranță pentru moment.

Erika dădu din cap, dar gândurile ei erau departe. Alessandro reușise să îi distragă atenția pentru câteva ore, dar acum, realitatea o lovea din plin. Trebuia să își protejeze fratele, să își continue investigațiile și să afle cine era în spatele atacurilor. Dar inima ei se zbătea între dorințele personale și datoria pe care o simțea față de familie.

Pe măsură ce treceau zilele, Erika își dădea seama că era într-un punct de cotitură. Relația cu Alessandro devenea tot mai profundă, dar rămânea întrebarea: putea ea să își permită să se deschidă către o nouă iubire, când atât de multe lucruri din trecutul ei rămâneau nerezolvate? Iar Luca... nu putea să-l uite complet, chiar dacă drumurile lor păreau să se fi despărțit pentru totdeauna.

Pentru prima dată, Erika înțelegea că nu doar familia, ci și viața ei amoroasă era un teren de luptă. Și, la fel ca în orice altă luptă, cineva avea să câștige, iar altcineva să piardă.