Anotimpuri - Vara

Invitatia

Alina

Imediat după cina Emil urca in camera lui și nu mai ieși de acolo, eu am mai rămas la masa cu soții Pop ce savurau plăcintele mele.
- Hm...mâine ma întâlnesc cu o arhitecta, o veche prietena de-a tatălui tău.
- Vladimir....il atenționat Anca grijulie.
- Ce? Nu e nimic rău in asta.
- Nu va opriți , va rog. Îmi place sa vorbesc despre ei.
Deșii amintirea lor îmi răsucea cuțitul in rana , amintirea era tot ce mi-a mai ramas de la ei. Și atunci când aveam ocazia ,vorbeam mult despre părinții mei.
Vladimir continua zâmbind.
- I-a fost iubita, printre multe altele.
- Serios? Tata a avut multe iubite ?
- Vai...nici nu îți închipui. Era tare arătos, fizic ii semeni foarte mult sa știi.
- Mi s-a mai spus. Am răspuns eu râzând scurt. Deci a avut multe iubite.
- Cred ca nici el nu știa câte. Oricum, mama ta i-a pus capac. "Fata de la munte", așa ii spunea. Când a văzut-o prima data, asta se întâmpla pe la Brașov, acum mai bine de 25 de ani, doar a văzut-o așa de la distanță și a rămas ca tranzit. Vladimir încerca sa exprime expresia tatei însă nu i se potrivea deloc , fiind foarte amuzant și făcându-ne sa râdeam zgomotos. In fine, continua el. L-am împins și l-am întrebat ce are. Mi-a spus așa...cu aceeași fata "Mi-am găsit nevasta!"
- Știam ca a fost dragoste la prima vedere. Am spus eu.
- Pentru el da , pentru mama ta nu știu sigur dar l-a plimbat ceva timp. Îl cam scotea din minți.
- Mi-a spus ca doar îl proba. Am spus eu râzând.
- Știi ca a furat-o, nu?
- Furat-o? Am întrebat uimita. Pe mama?
- Da. Rase el zgomotos. Ei, așa se lauda el. Nu-i răspundea la telefon, pe vremea aia erau doar cele fixe. Și-a luat motorul și a plecat la Brașov. Mi-a spus ca a ajuns la poarta voastră, a claxonat, a ieșit mama ta in capod și a luat-o pe sus, a pus-o pe motor și au plecat in Poiana, după trei zile s-a întors acasă , și-a luat o valiza și a rămas la Brașov. Așa ca din răpitor a ajuns răpit...de atunci s-a mutat acolo.
Am ras. Nu știam acest lucru.
Dragostea dintre părinții mei era nemarginita, infinita, probabil d-aia au și plecat împreuna. Nu știu cum ar fi rezistat tata fără mama sau mama fără tata. Erau ca apa și pământul, nu existau unul fără celălalt. Ma întrebam dacă aveam sa am și eu o dragoste atât mare și pura ca a părinților mei dar știam ca asta se întâmpla celor cu adevărat norocoși.
Se întunecase când am intrat in dormitor. Mi-am făcut o baie fierbinte stand in cada mai mult decât de obicei apoi m-am pus goală in mijlocul patului si am început sa-mi hidratez pielea cu o crema ce o aruncasem in bagaj seara trecută. Nu aveam multe haine cu mine, nu aveam multe din cosmeticele și produsele ce le foloseam acasă , așa ca mâine voi avea de făcut cumpărături serioase înainte de întâlnirea cu Dan.
Am adormit dezbracata și dezvelită fără a Închide măcar lumina. Îmi era teama ca n-am sa pot dormi însă salteaua era atât de moale ca parca stăteai in puf.

***

Alarma ceasului ma trezi la 7, însă mai aveam nevoie de somn așa ca am mai moțăit câteva minute. Când in sfârșit m-am ridicat din pat am mers către baie unde m-am spălat pe Dinți și pe fata , apoi am mers la una din valize și mi-am scos cea mai subțire rochie ce o aveam, albă, de in, și o pereche de sandale fără toc. M-am îmbrăcat rapid, mi-am prins parul lung și des intr-un coc de balerina, am îndesat portofelul intr-o geanta mică și împletită din bumbac apoi am ieșit din camera oprindu-ma in fata ușii lui Emil indecisa dacă sa bat sau nu. Am bătut intr-un final.
- Intra! Striga din interior.
Am deschis ușa și am făcut un pas in camera iar parfumul lui ma făcu sa-mi incretesc nasul. Era plăcut dar foarte puternic semn ca abea îl folosise.
Stătea in fata unui birou negru, plin de hârtii și se uita pe niște schite.
- Neața! Am apus grăbită. Ma întrebam dacă ești gata.
- Sunt, sunt! Raspunse gânditor fără sa se uite la mine.
Purta o pereche de pantaloni negrii și o camasa albă, deschisă la trei nasturi. Parul lui negru era asezat pe spate și lucea din cauza gelului.
Trebuia sa recunosc ca arată nespus de bine. Înalt și bine făcut, Mușchii brațelelor i se vedeau ușor prin materialul subțire al cămășii, fata lui cu trăsături de bărbat , tonul alb al pielii și parul ăla negru mergeau de minune cu ochii albaștrii deschis ce-i avea. Nu mai era adolescentul cel văzusem acum câțiva ani, era bărbat in toată regula. Dacă-l vedeam întâmplator pe strada mi-as fi întors privirea după el cu siguranța.
Arunca o privire ceasului scump de la mâna lui apoi lua cheile de la mașina și se întoarse către mine.
Își cobora ochii uitându-se la rochia mea apoi ma Întreba cu un ton de taximetrist.
- Unde merge domnișoara astăzi ?
- La mall! Am spus artagoasa.
- Dacă nu va supărați...care? La dumneavoastră acolo , pe deal , probabil e unul singur , aici însă...
- AFI! Mulțumesc! Am spus și m-am întors către scări.
- Nu uita sa-ți ți rochița! Ma tachina și am auzit cum Închide ușa in spatele meu apoi cum ușile liftului se deschisera.
Când am ajuns jos ma aștepta lângă scara.
- Vrei sa stai sa mănânci ceva sau...
- Nu, nu! Sunt Ok, mersi!
Abea așteptăm sa-mi iau o cafea mare cu gheata , nu-mi era deloc foame, mai ales ca nu era nici măcar ora noua iar soarele ardea cu putere.
Un Land Rover alb și mare era parca in fata casei. O lua înainte și îmi striga peste umăr:
- Eu zic sa aștepți puțin sa pornesc aerul condiționat ca altfel te topești. Am așteptat doua minute timp in care mi-am verificat telefonul apoi am urcat in mașina și mi-am pus centru.
- Te deranjează dacă pornesc radioul?
- Deloc.
In scurt timp pădurea zbura pe lângă noi in timp ce mașina se umplea de sunetul unei melodii pe care o știm atât de bine, The sound of silences de la Disturb. Emil nu asculta altceva decât Rock FM de când îl știu eu. Băteam încet ritmul melodiei pe piciorul meu și o fredonam in gând. Melodia ajunse la sfârșit iar o alta veni, Zombie de la The cranberries, iar mie îmi era atât de greu sa nu încep sa cant cu voce tare.
Am simțit cum ochii lui Emil ma urmăreau , și fără sa-l întreb am dat volumul mai tare.
- Ți-ai schimbat gusturile muzicale?
- Am crescut cu muzica de genul asta. I-am spus zâmbind deșii tonul lui era unul de tachinare.
- Și eu care ma gândeam ca nu ascultai altceva decât Barbie song.
- Foarte amuzant. Dar probabil e mai buna pentru prietenele tale ,melodia aia.
- Prietenele mele sunt femei, nu fetițe.
- Atunci tu nu ai idee despre ce e melodia. Am spus râzând.
Se încruntă privind la drum.
- Despre păpuși... spuse și chiar părea ca-și stoarce mintea.
- Pai dacă o melodie despre păpuși spune : " I'm a blonde bimbo gril", atunci da...e despre păpuși. Mi-am mușcat buza pentru a nu rade.
- Bimbo*? Intreba pufnind.
- Exact!
Rase exagerat de amuzat, de parca își aducea aminte de ceva dar nu mai spuse nimic. Cu siguranța aveam dreptate.
Telefonul meu suna , iar Emil se grăbi sa dea muzica mai încet. Am răspuns fără sa văd cine e .
- Alo?
- Buna, Alina! Sunt Dan, te sun de pe celălalt număr. Am luat rapid telefonul de la ureche realizând ca nu-l aveam salvat. Voiam sa-ți spun ca ajung pe la un 12.
- Buna, Dan. E Ok, eu am plecat deja pentru ca am ceva cumpărături de făcut. Ne vedem la Starbucks?
L-am văzut pe Emil cum ma privea cu coada ochiului iar când ma observa privindu-ul își muta atenția către semaforul ce se schimba acum in verde.
- Bine atunci ! Te pup !
- Si eu! Pa-pa!
Am închis apoi am dat volumul radioului înapoi la cum era intial.
- Dan? Întreba ridicând o sprânceană spre mine.
- Dan Neagu. Sunt sigura ca-l Cunoști, Vladimir e implicat in multe din proiectele lui caritabile.
- Da , îl știu. Tine o gala sâmbătă , la Dorna.
La Dorna era pe lângă o firma ce vindea apa , si un hotel de lux.
- Asta nu știam.
- Tata a fost invitat dar am sa merg eu.
- E unul din evenimentele alea cu uși închise?
- Da, nu vor fi foarte mulți însă vor fi cei mai importanți. Probabil ceva foarte plictisitor.
- Ma îndoiesc! Ei fac mereu treaba buna.
Participasem de la distanță la organizarea multor evenimente de genul, așa ca nu avea cum sa-mi spună ca era plictisitor. Ei bine...probabil ca atâta vreme cât nu avea femei goale dansând pe mese...pentru el era într-adevăr plictisitor.
- Aha...mormăi însă nu ma contrazise.
In scurt timp opri in parcarea mall-lui apoi îmi spuse fără chef.
- Da-mi mesaj când termini si dacă pot te duc înapoi acasă.
- Sigur? Nu te deranjez?
Vru sa spună ceva însă își roti ochii si îmi întinse telefonul lui .
- Suna-te si salvează numărul.
I-am luat telefonul din mâna apoi m-am apelat si l-am salvat in telefon "Nesuferitul".
- Mersi! Am spus și am sărit din mașina trântind ușa și simțind cum se încruntă in urma mea.
Știam ca singurul motiv pentru care m-a adus a fost privirea aruncată de tatăl lui seara trecută la masa. Și tot din cauza asta se oferise sa ma și ducă acasă.
Am petrecut următoarele ore intrând din magazin in magazin, îmi luasem printre altele și doua costume de baie, nu aveam la mine , iar in momentul asta tot ce voiam era sa ma arunc in piscina din curte.
Plăteam un fond de ten când am primit un mesaj in care Dan ma anunța ca ajunsese.
Am ieșit din magazin căutat ieșire către Starbucks, și când am ajuns , Dan făcea energic cu mâna de la una dintre mese.
Am mers către el și am văzut ca deja îmi luase un Frappe mare cu mult caramel.
- Oh, am atâta nevoie de ăla!
Rase și ma îmbrățișă pe după umeri . L-am sărutat pe obraz având mâinile pline de pungi.
- Văd ca nu te-ai plictisit. Spuse lundu-mi pungile din mâini.
- Deloc! Te-am făcut sa aștepți, scuze!
- Stai liniștita, aproape ca nu ajungeam.
M-am Așezat la masa oftând mulțumită.
- Totul Ok?
- Da, da! Doar foarte multă treaba!
- Și d-aia ai ținut sa ne vedem.
- Adică eu te văd numai pentru treaba, ha?
I-am răspuns râzând.
- Evident!
- Ce sa zic! Ai și tu dreptate și da, d-aia am ținut sa ne vedem.
- Are legătura cu evenimentul de sâmbătă?
- De unde știi?
- Mi-a soptit o păsărica...ma rog, pasaroi!
- Ha-ha! Vladimir?
- Nu, Emil.
- Pai da...trecu el la subiect. Nu ți-am spus pentru ca nu am vrut sa fiu și eu pe capul tău in perioada asta, dar dacă tot ești aici...
Dan știa despre părinții mei, venise si la înmormântare și ma ajutase nespus de mult. Era și un bun prieten pe lângă faptul ca era un suflet extraordinar.
- Voiam sa te Invit sa prezinți cu mine licitația.
- Licitație? Ce vindeți?
- Câteva case de vacanța, niște obiecte de arta și doua tablouri foarte căutate.
- Oho, pentru ce ?
- O secție noua și performanta pentru copii cu leucemie...am primit donații considerabile și e păcat sa nu scoatem cât mai mult din ele. Ce zici? Ma ajuți?
- Nu știu...nu e mai buna o Andreea Marin sau nu știu...chiar nu ma pricep la asta. Plus ca statul pe scena ma nelinisteste.
- Trebuie doar sa stai lângă mine. Andreea e luată...pufni el nemulțumit.
- Zi sincer, chiar nu are cine?
Zâmbi tâmpește la mine.
- Cred ca ți-ar face foarte bine...deci? Spuse fixând-ma cu ochii lui negrii de vulpoi.
Mi-am legănat piciorul amestecând cu paiul in pahar. Dan aștepta nerăbdător deșii știa ca nu voi spune nu , mai ales atunci când e vorba de copii.
- Se pare ca am nevoie de o rochie pe măsura.
- Asta e Alina! Exclama bătând cu palma in masa. Pai hai sa-ți dau mai multe detalii.
Se lansa intr-o descriere amănunțită iar eu eram ochi și urechi la Explicațiile lui. După o ora in care vorbi fără pauza ma asigura ca o sa am totul pe mail când ajung acasă ca sa ma pot pregăti.
- Întrebări?
- Alb sau negru?
- Adică?
Am ras la expresia lui nedumerită.
- Rochia! Sau zi-mi ce porți, sa ne asortam.
- Negru, nu ies din scoica mea.
- Măcar un papion...argintiu? Am întrebat având in minte o rochie ce o văzusem intr-o revista săptămâna trecută.
- Argintiu? Nu sunt sigur cum arată...
- Ca argintul...vai Doamne! Bărbații. Îți trimit eu Papionul. E bine așa?
- Bine, bine! Cum vrei tu!
Simțeam cum întâlnirea noastră se apropie de final așa ca am scos telefonul și i-am scris lui Emil. Îmi răspunse aproape imediat ca și cum era cu telefonul in mâna :" Ajung in 30 in același loc."
Am zis sa fiu drăguța așa ca i-am scris "Cafea vrei?" . " Espresso dublu, fără zahăr. Mersi!"
Apucasem sa și mănânc ceva cu Dan, cât am mai vorbit, așa ca m-am grăbit sa comand cafeaua pentru Emil in timp ce Dan ma Întreba dacă vreau sa ma ducă el acasă.
- Ai destul treaba , iar traficul asta e infernal. Mersi oricum!
- Dar tu conduci, cum de nu ai mașina?
- Pai abea am venit, plus ca nu ma încumet la condusul pe aici. Poate mai târziu.
- Am înțeles. Ne auzim la telefon atunci.
- Desigur. Spor la treaba!
- Sa fie! Se apleca și ma săruta pe obraz apoi dispăru . Am luat toate pungile intr-o singura mâna și cafeaua in cea liberă și am început sa merg către parcare. Puteam deja sa văd mașina lui Emil parcată, ușa se deschise și Emil se grăbi sa-mi ia pungile din mâna apoi le puse in portbagaj murmurând "Femeia și mall-ul". Mi-am dat ochii peste cap și am urcat in mașina punând cafeaua lui in suportul special. Urca și el , lua o gura sănătoasă din pahar apoi porni motorul.
- Ce zice Dan? Ma Întreba când ieșeam din parcare.
- Pai...o sa-ți vând niște chestii sâmbătă. Am spus zâmbind.
- Nici acolo nu scap de tine ! M-am abținut sa scot limba la el ca in copilărie iar el continua gânditor. Ceva ce ar putea vrea mama?
- Nu știu, văd acasă. Crezi ca o deranjez dacă o sun?
- A preluat niște dosare de la o colega bolnava. Probabil ca sta in sala toată ziua. Mai bine ii dai un mesaj.
- Am înțeles, am nevoie de o rochie, ma gândeam ca știe ea un magazin...mersi oricum.
Ridica din umeri iar restul drumului se desfășura in tăcere si-mi părea extrem de lung.