Anotimpuri - Vara

Dimineti

Emil

Sa-i ofer timp Alinei a fost mai greu decât îmi imaginam.
Nu știam exact ce înseamnă "sa-i dau timp" așa ca am făcut ce credeam ca e mai bine , și am lăsat-o in pace, fără sa mai încerc sa ma apropii de ea in alte moduri decât cel de prieteni.
Cât a fost la Brașov mi-a fost chiar mai greu, ajungând sa-i simt teribil de tare lipsa, împotrivindu-ma instinctului de a ma urca in mașina și a nu ma oprii pana in fata casei ei din Brașov.
Faptul ca seara trecută îmi dăduse aceea șansa era ca un val de liniște.
Am fost întodeauna un bărbat ce iubește libertate, sexul, trupurile femeilor, dar fără sa ma uit cu adevărat la ele. Cumva, cu ochii ei de ciocolata a reușit sa-mi întoarcă lumea pe dos. Nu ma mai gândeam la asta câtuși de putin, nu când îmi dormea in brațe, nu când puteam sa-mi plimb degetele prin parul ei negru și mătăsos, sau pe pielea ei albă și fina.
Atat de frumoasa, cu genele lungi, dese și întoarse ce nu aveau nevoie de rimel, buze pline de un roz delicios și pomeții rotunzi . Nasul ei mic și puțin ridicat o făcea sa para ca tot timpul știe mai mult decât oricine din încăpere.
Atât de fragila și totuși atât de puternica. Nu vorbisem pana acum cu ea despre părinții ei, mama si tata vorbeau tot timpul despre ei , si deșii Alina zâmbea ochii ei se întunecau. Era atât de trista, in spatele tuturor zâmbetelor stătea o femeie rănită și singura, ce avea nevoie de protecție.
Deșii totul era nou pentru mine, sentimentele mele fata de ea erau ceva ce nu experimentaseră niciodată pana acum, eram convins de faptul ca orice s-ar întâmpla nu o voi putea lasă sa plece din brațele mele.
Lumina puternica a dimineții ce pătrundea prin sticla geamurilor mari, ii făcea parul și pielea sa strălucească.
Cu o privire scurta la ceas am realizat ca era mult prea târziu. Ma trezisem devreme, însă tot ce am făcut a fost sa o privesc dormind cu capul in pieptul meu. Părea ca nu se mișcase toată noapte.
Un ciocănit in usa aproape ca ma făcu sa tresar. Ai mei nu trebuiau sa știe de noi...
Mi-am tras mâna de sub capul ei cu părere de rău și m-am ridicat fără sa fac nici un zgomot.
Se mișca nemulțumita și mâna ei se întinse pe locul unde am stat, de parca m-ar fi căutat.
Am mers către usa fără nici un chef și am deschis-o doar cât sa pot vedea cine e.
- Încă ești in pijamale? Ma apostrofa mama cu o privire tăioasă. Vladimir întreabă dacă mergi cu el la birou.
- O sa ajung mai târziu. Am spus având grija sa nu vada patul din spatele meu.
Mama era mai scunda decât mine, fruntea ei îmi ajungea in dreptul nasului. Aveam aceeași culoare a ochilor, însă ea era blonda, își ținea mereu parul pana la umeri, și deșii ajunsă la 47 de ani , arată a 35. Între ea ai tatăl meu era o diferența de trei ani, însă tata , albise încă din tinerețe, lui ii semănam atât de înalt.
- Ești cu cineva? Ma Intreba încercând sa vada in camera. N-ai fost la cina...
- Am fost la meci cu Flaviu, am ajuns târziu. Am spus ridicând din umeri fără a Răspunde întrebării ei. Știam ca o sa înțeleagă ca sunt cu cineva in camera, speram numai sa nu bată si la ușa Alinei.
Își intrepta serioasă spatele apoi se întoarse privindu-ma peste umăr.
- Sunt la tribunal pana la 5, ai face bine sa te grăbești, tatăl tău spunea ceva de o întâlnire cu arabii.
- Știu deja, o sa ajung la timp. Servici ușor!
Zâmbi apoi se îndrepta spre scări. Am închis ușa întorcându-ma spre pat unde Alina era cu capul sub cearceaf. M-am pus înapoi in pat iar ea se arunca in brațele mele.
- M-a văzut? Intreba cu o voce somnoroasa.
- Nup! Am sarutat-o pe par apoi am spus in șoaptă. Buna dimineata!
- Buna dimineata! Își ridica ochii spre mine somnoroasa. Cât e ceasul?
- 9? Am spus și suna mai mult ca o întrebare.
Ochii ei sa mărira și se ridica rapid. Am tras-o înapoi spre mine.
- Stai, stai...am implorat-o sărutând-o pe buze. Avem timp.
- E foarte târziu...
- Ai dormit bine? Am întrebat plimbându-mi mana pe spatele ei.
- Mhm...foarte! Tu?
- Minunat! Ce facem azi?
- Muncim...
- După! Am spus dându-mi ochii peste cap.
- După...? Se întinse zâmbind spre buzele mele și ma săruta cu fiecare cuvânt. După. Munca. Tu. Mergi. La. Tenis. Ca. Doar. E. Luni.
Am ras cu pofta printre săruturile ei.
- Ok, îmi place când vorbești așa!
- Eu o sa merg la librărie pentru ca am primit lista de cărți.
- Când începi cursurile?
- Septembrie...
- Nu e prea devreme ?
Ridica din umeri zâmbind.
- Ma bucur ca ma întorc la facultate.
- Tocilara...am tachinat-o.
Se întinse încă o data spre buzele mele de atâta asta sărutându-ma cu pasiune. Își trecu vârful limbii peste buzele mele iar corpul meu reacționa imediat.
- Asta e tortura...am murmurat in time ce i-ai muta buzele pe gâtul meu. Palmele ei erau așezate pe pieptul meu apoi coborau amenintator spre abdomen.
- Dar e atât de dulce...
Era incredibil de dulce. I-am prins mâinile și m-am răsucit in pat , ajungând deasupra între picioarele ei , presandu-mi erecția de ea.
- Uite ce-mi faci! Am spus împingându-ma între picioarele ei.
Chicoti răspunzând Sărutului meu. Își arcui spatele predându-si sânii de pieptul meu, iar prin pijamaua ei subțire de mătase puteam sa-i simt sfârcurile tari.
- Ești o perversa!
- Și nu-ți place deloc!
- Ador!
Am coborât pe gâtul ei gustând-i pielea, ajungând apoi la sfârcuri si prinzând unul cu dinții.
- Munca! Îmi spuse cu un geamăt.
Mi-a trebuit toată voința din lume sa ma opresc si ma aplaudam in sinea mea pentru asta. M-am ridicat de pe ea privind-o cum se întinde ca o pisica alintata.
- Dacă nu era atât de târziu...
- Dacă si cu parca...Incepu ea dar i-am dat o palma in joaca peste fund si rase scurt apoi se ridica.
- Fac un dus si ne vedem jos? Ma Intreba sărutându-ma scurt.
- Nu vrei sa faci cu mine?
- Munca...ofta și se ridica din pat. Vrei cafea?
- Mhm...
Pleca lăsându-ma in mijlocul patului fără ca măcar sa se uite peste umăr.
" Și perversa și rea...fix ce-ți trebuie!" Mi-am spus in sinea mea apoi m-am ridicat oftând pentru a merge la dus.
***
- Dimineața are alt gust cu tine. Am spus in timp ce urca in mașina.
- Sper ca bun...
- Nici n-ai idee. Am luat o gura din cafeaua amara apoi am pornit motorul.
- De ce te-ai lăsat de cântat? Ma Intreba pornind radioul.
- Nu știu...am trecut prin perioada aia de schimbare a vocii, apoi ma gândeam sa merg pe muzica dar tata m-a convins sa fac arhitectura, iar după asta s-a dus pur și simplu. Dar nici nu simt ca am făcut o greșeala, îmi place ce fac acum.
Ma privea zâmbind bătând ritmul melodiei cu piciorul.
- Suna foarte bine vocea ta. Nu s-a văzut ca nu ai cântat de mult.
- E doar o abilitate...
- Nu, e un talent. Și desenul?
- Desenez zilnic. Am spus râzând.
- Nu case și clădiri...desenul artistic.
- Ultimul desen a fost pentru Antonia, un portret in pix...
- Pix?
- Da! O ajutam la matematica și in timp ce-și storcea mintea o desenam la spatele caietului de mate.
- Hm...poate-l văd. Spuse gânditoare. Bine, știu cât de frumos desenai dar nu te-am auzit cântând.
- Nu cred ca m-a auzit cineva cântând inafara de Flaviu și Maria, și evident profesorul de muzica.
- Nici ai tai?
- Nu...ma rugau sa le cânt ceva dar aveam impresia ca doar m-as da in spectacol.
- Ai făcut-o pentru Antonia , totuși.
- Nu! Am spus repede. Pentru tine!
Se îmbujorați și se uita pe geam la traficul din fata noastră, apoi schimba subiectul.
- La cât ai intalnirea ?
- In 30 de minute. Tu ce faci azi?
- Iau notițe, ca in fiecare zi...
- Ai vrea ceva diferit?
- Ești dispus sa-mi faci vreun favor?
- Ți-as face mai multe...i-am răspuns pe un ton atrăgător.
- Te-as putea lasă. Îmi raspunse zâmbind angelic.
- Interesant...
- As vrea sa ma uit mai mult pe schițele pentru Dubai. Mi se pare interesantă ideea, și voiam sa înțeleg construcția...adică materialul folosit pentru mixul de beton , fierul pentru stâlpii de susținere și...
- Nu era exact asta favorul la care ma refeream...
- O, știu, dragule! Dar momentan ma atrage ideea asta mai mult...
Am pufnit in ras la tonul ei de profesoara.
- Ești așa răutăcioasă și...
- Și?
- Și enervant de frumoasa! Am spus cu un oftat. De ce construcții?
- Am vrut sa fac litere...sa scriu o carte.
- O carte?
- Da, aveam și un titlu.
- Și de ce te-ai răzgândit?
Ridica din umeri privind le geam și paru ca derulează o amintire.
- M-am înscris la litere, am fost acceptata apoi am mers pana la firma. Tata era îngropat in dosare și mi-a spus ca și-ar fi dorit sa ma aibă alături. Cui avea el sa lase toată munca aia? Și mi-am spus de ce nu? Cărți poți sa scrii și fără facultate de litere...iar cititul îmi curge oricum prin vene...
- Care era titlul?
- " Cu încălțările murdare " . Spuse zâmbind și uitându-se la adidașii cu talpa înaltă.
Azi purta blugi, adidași și un tricou alb. Neobișnuit de sport pentru ținuta ei zilnică. Probabil avea de gând sa alerge prin librarii toată după amiaza.
- Suna interesant...
- Mhm.
- Despre ce era vorba?
- Despre o fata ce avea tot timpul încălțările murdare. Spuse zâmbind ca și când ar fi vorbit despre o poveste pentru copii.
- O sa o scrii?
- Clar nu! Rase zgomotos.
- Pacat!
- Nu știi cât de ambiguă sunt când încerc sa scriu ceva...
- Din mâna ta nimic nu poate ieși rău...
- S-ar putea sa ai dreptate! Spuse cu falsa mândrie
- Ajungem imediat. Am anunțat-o eu. Nu ai mâncat nimic...vrei sa-ți trimit ceva?
- Nici tu nu ai mâncat. Dar dacă îți iei, vreau un sendviș cu șunca și castraveți.
Am parcat in fata firmei și m-am întors spre ea oftând.
- Sa ai o zi minunata, iubito! Am spus și m-am aplecat sa o sărut.
- La fel, iubitule! Spuse cu accent pe "iubitule" in timp ce zâmbea amuzata.
Am coborât din mașina arătând ca doi colegi apoi Alina rămase la primul etaj , iar eu m-am grăbit sa ajung in sala de sedinte.
- Domnule, Emil! Ma striga secretara alergând spre mine pe tocurile ei înalte.
- Neața! Totul Ok?
- Nu chiar, tocmai ce voiam sa va sun. Demolările s-au oprit , primăria spune ca deșeurile au fost aruncate pe domeniul public...
- Asta e imposibil, cei cu care lucram au trimis dovada!
Îmi întinse dosarul ce-l ținea in mana.
- Raportul lor.
M-am uitat doar la parafa, având deja o bănuiala...bastardul lui Tomescu.
- Bine! Trimite-l pe Andrei Ionescu la mine in birou după ședința cu arabii. Tata e in sala?
- Da! Încă nu au ajuns.
- Perfect!
M-am întors intrând in sala și așezându-ma lângă tata.
- Totul bine?
- Mici neînțelegeri. O sa se ocupe Andrei, el are mai multă influența pe partea asta...
- Tu îți știi cel mai bine echipa. Atât te rog, fără scandal public.
- Nu te stresa, nu am de gând sa răspund provocărilor.
Ma aproba apoi îmi puse un rezumat in fata.

***
Am deschis usa sălii in care știam ca e Alina , iar capele curioase ale celorlalți se întoarseră spre mine salutând.
Alina își ridica ochii din laptopul ei și ma privii acuzator.
- Scuze de deranj! Le-am spus celorlalți. Alina , mai ai treaba aici?
- Încă se discuta...incepu ea și știam ca reușisem sa o sacai. I-am zâmbit drăcește apoi am spus repede.
- Eu am terminat, voiam sa te întreb dacă vrei sa te las unde ai nevoie.
- Nu-i nevoie, mulțumesc frumos! O sa iau metroul.
- Ok. Ne auzim! O zi buna tuturor!
Am închis usa lăsând-o cu o privire furioasa și râzând in sinea mea. Avea sa se răzbune pentru asta. Telefonul meu bipui și am citit mesajul ei.
"Mulțumesc, IUBITULE! Acum se uita toți la mine ca la o intrusa!"
" Asta a fost pentru întăratatul de dimineața. Ne vedem mai târziu. Te sărut! "