Anotimpuri - Vara

Plan de weekend

Emil

- Ai fost la Alina aseară! Ma acuza prietenul meu.
- Lasă teatrul asta ...zi mai bine când aveai de gând sa-mi spui ca sta la tine? L-am repezit eu aplecandu-ma peste plansa de pe birou.
- Ce importantă are asta?
- Are! Îmi ești prieten mie , nu ei...
- Frate lasă copilariile astea si încetează sa te mai comporți ca si când o urăști!
- M-a înșelat , omule! M-a înșelat! Si tu o protejezi, o aperi de mine si o găzduiește in casa ta!
Nu îmi părea rău ca făcea asta, din contra, ideea ca Alina era protejata chiar si in cel mai neînsemnat mod ma liniștea.
Flaviu deschise gura sa spună ceva apoi o închise la loc.
- Ce cacat te abții atât? Spune ce ai de spus! Mereu faci așa , pari ca vrei sa spui ceva si după taci. Spune!
- Ești un prost! Asta vreau sa spun!
L-am lăsat in treaba lui apoi mi-am văzut de ale mele. Pleca imediat ce i-am înmânat dosarele de săptămâna asta.
De seara trecută nu ma puteam gândi decât la Alina si la răceala ei. Ma întrebam dacă era mai bine si ma luptam cu nevoia incredibila de a suna sa văd cum e.
Dacă cineva știa ceva despre ea , in afara de prietenul meu idiot, atunci Lavinia era acel cineva.
Am ieșit din birou mergând către cel al Laviniei doar ca sa dau nas-n-nas cu ea in usa.
- Buna! Am salutat respectuos.
- Buna, Emil! Ai nevoie de ceva?
- Nu...ma gândeam sa văd ce faci?
Se uita suspec la mine, nu era ca si cum am fi fost amici sa mai trecem unul pe la altul sa schimbam câteva vorbe. De când eu si Alina ne despărțisem , aproape ca nici nu o mai văzusem pe Lavinia.
- Bine! Tocmai ce plecam.
- Pleci? E abea 12...
- Știu. Am o urgentă de ...familie.
- A! Te pot ajuta cu ceva?
- Nu,nu! Mulțumesc!
Se îndepărta câțiva pași de mine dar am oprit-o.
- Lavinia, știi ceva de Alina?
Ma privi cu ochi mari apoi ofta si îmi răspunse pe un  ton neutru.
- Nu! Aducă era răcita ieri...nu știu nimic, nu prea vorbim!
- Ok...
Se întoarse pe călcâie mai încordată ca niciodată si ieși. Eram sigur ca știe mai multe despre Alina dar nu vrea sa-mi spună. Se întâmpla ceva? Sa o sun?
Ah, de ce trebuia sa-mi pese atât de mult!?
Oftând m-am întors înapoi la treaba mea însă nu ma puteam concentra. Alina încă era in mintea mea si am decis sa las tot orgoliul si sa văd ce face. Băteam nerăbdător cu degetele in birou in timp ce așteptăm sa răspundă.
- Alo? Întreba nesigura.
- Voiam sa văd facă ești bine...
Un moment lung de pauza urma, timp in care îmi venea sa arunc cu ceva. De ce trebuie sa-mi fac atât de multe griji pentru ea? Ma înșelase, ma trădase...se culcase cu alt bărbat in timp ce-mi spunea ca ma iubește.  Faptul ca eu ma zbătusem , ma schimbasem  atât de mult doar ca sa o fac pe ea sa aibă încredere in mine , ajungând sa fiu eu ăla rănit...ma înnebunea teribil.
- Sunt bine. Eu...o sa plec. Imi spuse pe un ton blând.
- Adică o sa pleci?
Simțeam cum mi se usucă gura.
- Plec la Brașov, pentru câteva săptămâni. Sunt câteva lucruri de rez...
- Sunt probleme la firma? Am întrerupt-o eu.
- Nu,nu! Vine sfârșitul de an, petrecerea  de firma si primele...e mai bine sa fiu acolo decât sa fac totul de la distanță.
- Aha...
Dădea bine in fata angajaților ca directorul sa fie acolo, dar ea încă avea cursuri, si probabil si câteva examene. O sa le rateze?
Nu am întrebat-o  asta. Am păstrat liniștea gândindu-ma la ce sa-i spun când vocea ei Intreba tremurând.
- Tu ești bine?
Am tras aer in piept simțind cum îmi ard plămânii. Nu eram bine deloc...tot ce făceam, făceam ca un robot. Ma simțeam pierdut, ca si când altcineva lua controlul asupra mea. Eram ca o fantoma in propria mea piele... singurul moment in care fusesem eu , a fost seara trecută in mică garsoniera. Îmi lipsea atât de mult...aveam atâta nevoie de ea.
- Sunt bine! Trebuie sa închid! Am spus hotărât ca si când aveam ceva de făcut.
- Ok! Mmm...ne auzim!
Am închis fără sa spun altceva. De data asta mi-a fost mai ușor sa ma concentrez pe munca.

După câteva zile

- Nu e prea devreme pentru decorațiile  de Crăciun? Am întrebat in timp ce mama așeza niște globuri mari si aurii intr-o cutie.
- Chiar deloc! Vom avea invitați in următoarele săptămâni, trebuie sa sortez ce e vechi si încă se mai poate refolosi. Păcat ca Alina nu e aici, are niște idei grozave!
- Ți-a spus când vine?
- Luni!
Grozav, încă trei zile fără ea.
- Hei, străine! Striga Antonia intrând topaind in sufrageria plină de chestii pentru Crăciun.
- Cu ce te ajut, Anca?
- Vezi dacă instalațiile alea se mai pot folosi! O îndruma mama.
- Hei, piticanie! Am spus îmbrățișând-o strâns.
- Ce te-a lovit de ai trecut pe aici?
- As spune ca dorul de tine dar dacă începi sa fi nesuferită...
- As vrea , dar trebuie sa te îndulcesc puțin!
Am ras amuzat.
- Cum așa?
- Pai...băieții se gândeau ca zăpada e numai buna se ski si m-au delegat pe mine sa te vrajesc...
- Am treaba! Am răspuns eu scurt.
- Hai , Emil! Serios! Știm cu toții ca nu ai treaba. Doua zile! Atât! In Poiana...
Adică in Brașov, adică lângă Alina...
- Cine mai vine? Am întrebat privind cu coada ochiului spre mama ce părea ca nu ne da atenție.
Antonia îmi dadu un capăt al instalației si încerca sa o întindă însă nu avea prea mult succes.
- Flaviu, Robert, Claudia , o tipa Andrada cu care iese Rober , Lavinia , eu si Antonio.
- Lavinia?
Dacă venea Lavinia probabil ca Alina avea sa fie si ea acolo.
- Da! Flaviu o place, nu știai? De fapt au ieșit si la cafea împreuna...
- Nu am habar de asta.
Adevarul e ca singurele momente in care mai vorbisem cu bunul meu prieten in ultimele zile au fost la firma, si atunci ne-am rezumat doar la munca.
- Atât ? Am întrebat plin de speranța. Antonia se prinse unde bat si îmi zâmbi cu bunătate.
- Atât...ai vrea sa sun pe cineva? Întreba facănd cu ochiul. 
- Nu!
Antonia știa ca eu si Alina nu mai eram împreuna, nu știa însă de ce si probabil ca ar fi judecat-o foarte tare pe Alina daca ar afla adevarul.
- Deci? Ma Intreba nerăbdătoare privindu-ma cu ochii ei de copil.
- Merg! Am spus zâmbindu-i cu caldura.
- Cred ca a fost mai ușor decât îmi imaginam! Spuse entuziasmata.
- Pot sa ma răzgândesc!
- Ha! Am ras!