Anotimpuri - Vara

Dansul si muzica

Alina

Îmi era atât de greu sa-mi explic ceea ce se întâmplase, atât de greu sa-mi dau seama in ce moment s-a ajuns la asta, încât îmi venea sa urlu de frustrare.
Ma dădusem lui, beata ce-i drept, dar îndeajuns de conștientă sa știu ce fac.
Ca ma atrăgea, ca ma intriga și ca îl voiam lângă mine erau lucruri ce le știam foarte bine. La fel de bine cum știam și ca noi doi nu am fi funcționat. Nu in contextul in care eu aveam nevoie de atâta iubire și afecțiune , iar el avea nevoie de libertate. Pentru ca asta era Emil, un libertin. Se putea schimba, omul se schimba , dar sa fiu eu cea care-l schimba? Era cu putința?
Ma asteptam sa ma trateze cu indiferenta dimineata asta , ma așteptăm sa-i dispară strălucirea din ochi atunci când se uita la mine, ar fi făcut totul atât de simplu.
Acum însă, ma chinuiam sa-mi țin privirea departe de el, sa pretind ca nu se întâmpla nimic iar el nu devenise centru universului meu.
Ii cerusem timp însă nu aveam nevoie de timp. Simțeam ca am nevoie de el. Dar ceva in interiorul meu îmi spunea ca asta ar duce la un mare dezastru.
- Ești bine? Ma Intreba Lavinia in timp ce colindam tarabele pentru turiști. Pari foarte abătută.
- Mhm...
- Emil nu te scapă din priviri. Îmi spuse in timp ce se uita la o geanta drăguța. S-a întâmplat ceva între voi ?
Nu știam dacă sa mint sau sa spun adevarul, însă Lavinia continua sa vorbească.
- întreb pentru ca aseară V-ati ținut de mâna pe plaja și nu ai foat in camera ..
Dându-mi seama ca nu am cum sa mint , am spus oftând din adâncul sufletului.
- Nu trebuia sa se întâmple asta...eram doar beata și atât de atrasa de el.
- Și e ceva rău? Nu sunteți doi oameni in toată firea? Cu afaceri in spate și chestii... ? Bine, spun asta pentru ca se vede ca-l placi și la cum se uita la tine...
- Nu-i chiar atat de simplu...m-am plâns eu.
- Și vrei sa dezvolți? Ma Intreba cu un aer de psiholog făcându-ma sa zâmbesc.
- Părinți noștri au foat buni, foarte buni prieteni. Pe Emil îl știu din copilărie, nu ne-am înțeles niciodată, in ultimii câțiva ani nici măcar nu ne-am mai văzut. Ai mei au plecat acum câteva luni, a fost devastator dar încă ma obișnuiesc cu asta. Părinții lui Emil m-au invitata aici, adică la ei in casa. Trebuie sa-mi termin studiile , sa pot avea grija de tot ce au lăsat părinții mei, iar București e locul ideal...
- Nu știam ca ai tai...
Spuse cu Tristețe Lavinia însă i-am luat vorba din gura.
- Nu aveai de unde, nu-ți face probleme.
- Și Emil? Întreba ea apoi.
- După cum spuneam , nu ne-am înțeles in copilărie, ba chiar ne detestam reciproc in adolescenta. Însă acum...ne-am schimbat amândoi. Găsesc in el un tip foarte fermecător, pe lângă aspectul fizic știu ca are un suflet minunat. Ar trebui sa vezi cum e cu ai lui, sau cu Antonia...dar e atât de afemeiat.
- Pfff, nu sunt toți?
- Nu as apune chiar toți...am raspuns râzând. Dar eu nu sunt așa...ma vezi tu cu chef de distracție, dar sa știi ca am ratat atâta distracție fiind mereu cu ochii in cărți. Uneori vreau doar sa ma distrez , dar adevarul e ca iubesc relațiile bazate pe dragoste. Emil nu-mi poate da asta, iar eu nu sunt sigura ca sunt in stare sa fiu femeia de care are el nevoie.
- Și care ar fi femeia aia?
- O petrecăreață, o femeia de care sa nu fie nevoit sa se atașeze emoțional, o femeia care nu are nevoie de cuvinte de dragoste sau seri romantice.
- Nu știu ce sa spun...dar știu o vorba "dacă nu Riști, nu câștigi!" . Poate merita sa dai o șansa...dacă nu pentru amândoi, măcar pentru tine.
- Măcar pentru mie?
- Da...adică uneori chestiile astea sunt trecătoare, poate ca o sa-ți treacă. Poate e doar o atracție de moment.
- Nu se simte așa. Și ma tem ca dacă nu va merge între noi voi avea impresia ca am trădat oamenii ce-mi sunt atât de dragi. Deja ma simt atât de prost făta de părinții lui doar pentru seara trecută...
- Sper sa nu te superi pe mine ca spun asta dar nu ma pot abține! Spui ca ai nevoie de iubire dar cred ca fugi de ea.
- Probabil...
Și Emil îmi spusese același lucru. Fugeam?
Cert e ca îmi era atât de teama...