Anotimpuri - Vara

Tesiuni

Emil

Faptul ca devenisem alt om de când Alina a acceptat sa fie cu mine era ceva vizibil pentru toată lumea din jurul meu.
Deșii in firma aveam aceeași atitudine de pana acum, in afara eram alt Emil. Unul ce părea sa-l deranjeze pe cel mai bun prieten al meu.
- Nu înțeleg, omule! Am zis club, am zis fete...îmi spuse Flaviu gesticuland ca un tâmpit ce era.
- Nu ma mișca treaba asta!
- Ok, fără fete , poftim!
- Nu simt nevoia de așa ceva...e joi!
- Dar sâmbătă?
- O sa vorbesc cu Alina, deșii nu cred ca o sa fie foarte incantata. Are prea mult de învățat, plus ca am fost sâmbăta trecut in club.
- Atat de serios e, ha?
- Atât de serios...
Am spus dând din cap cu falsa supărare.
- O iubești?
- De nu mai pot!
Voiam sa-i spun lui Flaviu ca o simt in piept, in fiecare milimetru din mine. Ca respir cu ea , ca dorm cu ea și ma trezesc tot cu ea. Ca a devenit atat de vitala pentru existența mea încât și de ar vrea sa plece nu puteam sa o las. Voiam sa-i spun ca m-as face preș la picioarele ei și ca ma consider cel mai fericit om din lume doar pentru ca ea s-a oprit la mine.
Dar probabil avea sa Rada ca un idiot , așa ca m-am rezumat la a recunoaște ca o iubesc de nu mai pot pe Alina.
- Sa fiu...ești un caz pierdut! Cel mai rău dintre noi a fost primul prins de o femeie! Miroase a nuntaaa!
- Du-te dracu!
Flaviu incepu sa rada dar bătaia din usa biroului meu îl întrerupse.
- Intra!
- Domnule Emil, domnul Tomescu vrea sa va vada.
- Tomescu? Care dintre ei?
- Claudiu. Așteapta la Recepție.
- Ce Dumnezeu...mi-am întors privirea către Flaviu care se ridica deja in picioare. Spune-i sa vina!
Secretara aproba apoi ieși închizând usa.
- Merg sa iau o cafea.
- I-ai și Alinei, frappe cu mult caramel.
- Ok!
Ieși apoi din birou , iar eu m-am ridicat mergând către fereastra și întrebându-ma in sinea mea ce voia acest imbecil. Încercase sa oprească lucrările pe trenul ăla de multe ori, de fiecare data l-am ocolit. Am trimis pe altcineva sa aibă grija de situație, credeam ca o sa se oprească pur și simplu însă continua sa ma calce pe coada.
Usa se deschise și m-am întors fără chef către el.
Un tip înalt, nu are mai mult de 35 de ani, o construcție ciudata, nu e gras dar e mare, lat, cu parul ras și barba mare, iar lanțul gros de aur de la gâtul lui îmi spune mai multe despre el decât orice altceva. Genul de om ce-l vezi prin filmele cu mafie.
- Ce va aduce pe aici, domnule Tomescu!
- O, Claudiu , te rog! Pana la urma am avut o vânătăie aici vreo doua săptămâni de la tine. Îmi indica cu degetul locul in care-l lovisem.
- Claudiu! Am spus așezându-ma la birou.
- Mult mai bine! Am venit sa te felicit! Aud ca va merge foarte bine aici! Lucrările cartierului de vile au început deja, am auzit ca tatăl tău face o treaba foarte buna acum in...Dubai, Wow!
Dinții albi erau stransi sub zâmbetul lui, iar privirea de om nenorocit încerca acum sa ma citească.
- In ciuda micilor neplăceri, ca sa spunem așa, da...facem foarte bine! Mulțumesc! Totuși...nu cred ca ai venit pana aici doar sa ne feliciți.
- Nu te felicit numai pentru asta, te felicit și pentru relația deosebita cu Alina, desigur!
- Domnișoara Moraru! L-am corectat eu in timp ce maxilarul mi se incorda. Alina este un nume folosit doar printre prieteni.
- Pai tocmai asta încerc sa fac, Emil! Sa ne împrietenim, eu , tu...domnișoara Moraru! Spuse cu accept pe Moraru iar sângele meu Incepu sa clocotească.
- Nu văd rostul. Am spus surprinzător de calm chiar și pentru mine.
- STI, eu am început sa ma extind. In Brașov mai exact. Am făcut mici cercetări și se pare ca cea mai buna firma de construcții din zona ar fi cea a domnișoarei Moraru...ma gândeam sa semnez un contract cu dumneaei, dar am spus sa fiu drăguț și sa vorbesc cu tine, in primul rând.
- Bine gândit pentru ca momentan Alina nu se implica in astfel de lucruri in  firma din Brașov. Aceste atribuții au trecut la mine și la tatăl meu.
Am mințit eu cu calm și convingere. Plus de asta, firma este foarte ocupată in aceasta Perioada și in următorii doi ani. Nu ne permitem sa luam noi clienți.
- Asta ar putea fi destul de trist!
Simteam cum urma sa ma ridic de pe scaun și sa-l las iar cu o vânătăile seriosa.
- Nu văd deloc de ce ar fi trist.
- Sa spunem doar ca cei mai importanți clienții ai firmei Moraru sunt și buni prieteni cu mine...ar fi destul de trist sa se retragă din afaceri, nu-i așa?
Acum trecea la amenințări. Nici un client al Alinei nu s-ar fi retras din afaceri. Tatăl ei avea o relație goarte puternica cu toți cei cu care lucra, iar asta a rămas o regula de baza in firma. Nu avea decât sa amenințe , altceva nu putea sa facă oricum.
- Un client pleacă...altul vine! Nu e nici o problema. Am spus cu nonșalantă aruncându-i o privire scarcastica. Nu înțeleg care e ținta ta , de fapt!
- Ținta?
- Da, da! Ținta! Tot încerci sa ne pui bete in roate, ce urmărești?
- Te înșeli, de fapt chiar te simpatizez și as vrea sa te învăț câte ceva. S-ar putea chiar sa ne vedem foarte curând. Foarte curând.
- Lasă rahaturile astea cu amenințări și spune  ce vrei !
M-am aplecat amenintator către el , cu mâinile încleștate pe birou. Își trecu degetele peste barba mare și neagră și ma privi cu fals amuzament.
- Terenul pe care construiți! L-am vrut eu dar firma asta a pus mâna pe el mai repede și știu ca tu te ocupi de proiect!
M-am uitat la el ca la un clown pentru câteva secunde apoi am pufnit intr-un ras nervos.
- Nu, cu siguranța nu o sa se întâmple asta!
- Razi tu dar spun sa te gândești mai bine, uite! te las câteva...
- Nu! Răspunsul meu e final! Acum ar cam fi cazul sa ieși din firma mea!
- Bine, Emil! O sa ne revedem curând!
Se ridica de pe scaun își netezi sacoul apoi pleca.
Ma abțineam atât de tare sa nu ma ridic de aici și sa-i dau câteva încât aveam cârcei la picioare.