Anotimpuri - Vara

Gelozie

Alina

Ma trezisem foarte devreme , capul meu era asezat pe pieptul gol al lui Emil, iar caldura degajată de corpul lui era molipsitoare. Puteam sa aud aerul condiționat de deasupra ușii făcându-și bine treaba, însă eu eram atât de încinsă...
Dormea dus, cu o mâna sub mine și una sub cap. In lumina asta slaba arată atât de superb. Ca prin vis mi-am pus palma pe obrazul lui. Apoi am retras-o rapid nevrând sa ma simtă.
Când ma prinse in Bucătărie cu Rareș , nu eram atât de beata pe cât pretindeam. In schimb eram destul de excitată ca sa îmi ies din sărite. Ca atunci când mai ai doua secunde pana la orgasm și îți suna telefonul. Ce ma deranja pe mine cu adevărat, era faptul ca nu pricepeam de ce îl interesa pe el ce făceam eu... si dușul ăla rege? Îmi alunga excitarea însă chiar era nevoie?
Ok, era clar ca Rareș nu era singur, se văzuse pe fata lui atunci când Emil pomenise de femeia aia...totuși, nu era un copil. Știa foarte bine ce face, iar mie chiar nu-mi pasa...
De unde atâta grija pentru mine? Și cu fiul lui Tomescu și cu Rareș...Parca eram sora lui mai mică, parca eram Antonia!
Totuși, modul in care eram acum lipita de el, cu fata pe pieptul asta cald și tare,părea mai mult o imagine de îndrăgostiți, și era atât de plăcut sa stai in brațele lui.
In sinea mea mi-am dat doua palme de reveneala apoi m-am dezlipit de el punând o perna între noi. In cazul in care m-as lipii încă o data de corpul ăla ademenitor.
De afara nu venea nici un zgomot , semn ca toți dormeau asa ca nu dura multă pana ce am adormit înapoi.
Flaviu a fost cel ce ne-a trezit dimineața, sau mai degrabă amiaza următoare. Nu voiam încă sa plec de aici, Emil îmi citii asta pe fata si am mai rămas. Am strâns ce s-a putut apoi mi-am verificat rapoartele si am dat Ok-ul unor proiecte mici pentru săptămâna următoare.
Firma mea creștea repede, semn ca tatăl lui Emil a știut exact pe cine sa pună acolo.
Ziua se încheie cu o cina relaxanta , și un somn bun.
In zilele următoare , pe lângă treaba de la firma, m-am împrietenit cu una din secretarele de acolo, Lavinia. Ieșeam la fiecare prânz împreuna și chiar îmi place mult de ea. Era atât de vesela și zapacita.
- Eu nu as suporta sa stau in casa cu Emil! E atât de...îți da o stare de teama. Cel puțin aici.
- Probabil, dacă nu-l Cunoști și acasă...se schimba. E mai...relaxat.
- Văd ca aici va înțelegeți. Se uita ciudat la tine.
- Are impresia ca trebuie sa ma păzească. Am explicat eu.
- Nu e doar asta. Are privirea unui bărbat care chiar te place. Se uita la tine ca și când ar urma sa te arunce in pat.
Nu era prima data când auzeam asta, mai ascultasem și Conversația echipei lui. Oare? Oare ma dorea in felul ăla? Glumeam des ce-i drept, însă erau doar Glume. Deșii trebui sa recunosc ca ma atrăgea teribil, in alte circumstanțe glumele noastre cu tenta sexuală ar fi avut și un final, dar el era Emil! Emil pe care la 16 ani l-am prins in timp ce și-o trăgea cu una de 20, la o petrecere data de părinții lui. Era Doar Emil, pentru care femeile nu însemnau altceva decât plăceri trupești de o seara. Doar Emil, arogantul și afemeiatul Emil!
Fiind ca ajunsesem sa o îndrăgesc pe Lavinia, am invitat-o cu noi , in Ibiza.
- Nu! Fără oameni de la birou! Îmi spuse Emil hotărât atunci când l-am anunțat ca noua mea prietena ne va însoți.
- Și eu tot de la birou sunt.
- Ești și de acasă. Nu-mi place, cu cei de aici sunt altfel.
- Am auzit, am văzut! Ii bagi in sperieți! Dar asta nu e corect sa știi!
- De ce? E foarte corect! E o regula de a mea, fără oameni de la birou ca și prieteni!
- Dar eu de ce trebuie sa stau între prietenii tai?
- Mergem pentru Antonia, nu pentru noi.
- Chiar și așa...Flaviu și Robert merg pentru ca sunt amicii tai, nu ai Antoniei!
Obosi in cele din urma sa se mai ciondaneasca cu mine și îmi spuse fără chef.
- Fa ce vrei!
Nu a fost Lavinia singura persoana ce am ținut mortiș sa meargă. Una din colege Antoniei, ceva mai mare decât ea, ce merse in Fratelli cu noi , mi se părea drăguța. Iar Antonia părea sa o agreeze, așa ca am încercat sa le împrietenesc mai mult, invitând-o și pe ea. Accepta, însă trebuia sa vorbesc eu cu părinții ei, ceea ce a fost floare la ureche, doar a trebuit sa menționez familia Pop și oamenii au acceptat.
Tanti Maria refuza sa o lase pe Anto, spunând ca e prea mult, însă Emil a convins-o făcând-o sa lăcrimez.
- Tanti Maria, tu îmi ești ca o bunica, iar pe Anto o consider sora mea mai mică. M-ai crescut, ai uitat? De la 11 ani alergi după mine. Lasă-ma , te rog sa am și eu grija de ea. O vacanța e chiar prea puțin pentru bunica ce m-a crescut.
- Ii fac bagajul? Ce sa-i pun?
- Nu, nu! Ma ocup eu. Am spus repede.
Ziua Antoniei cădea de fapt intr-o miercuri, iar noi stabilisem sa plecam vineri. Antonia nu avea nevoie de acordul scris al părinților, pentru ca împlinea deja optsprezece ani pana in ziua aia.
Nu avea sa știe ca urma sa meargă undeva cu noi, atât eu cât și Emil le-am spus tuturor sa nu sufle o vorba.
Luni ,Tanti Maria a dus-o acasă la părinții ei, și s-au întors abea joi după amiaza. Eu mi-am petrecut săptămâna la birou, am ieșit cu Lavinia, in timp ce Emil ajungea acasă numai la miezul nopții, umblând mai mult decât de obicei. Aproape ca nu-l vedeam pe acasă, aproape ca nu-l vedeam deloc.
Doar am stabilit ca eu ma voi ocupa de bilete de avion, in timp ce el V-a caută o vila potrivită pentru grupul mare. Emil , Flaviu și Antonio, alături de doua fete ce veniseră și la cabana, Mara și Cristina. Eu , Antonia, Lavinia și colega Antoniei , Irina.
Joi seara, înainte de plecare am mers in camera Antoniei pentru ai da micul cadou. Ii luasem un lănțișor din aur, cu un fluturaș ca pandantiv.
Am găsit-o însă cu lacrimi in ochi.
- Ce e cu tine? Am întrebat panicata.
Își lua telefonul și îmi arată o poza de pe Instagram. Un băiat ce săruta pe obraz o fata cu parul in multe Șuvițe colorate, și mult tuș la ochi.
- E cu ea acum...
Am înțeles ca era cel de care îmi spusese in parc. Mi se rupea sufletul sa o văd așa.
Am apucat-o de mâini și am privit-o in ochi.
- Știu ca te doare...
- Credeam ca ma place. Credeam ca...nu știu. Sunt o proasta!
- Nu ești proasta! Ți-a dat speranțe. Dar îți promit eu, ca in scurt timp, tot ce ai acum in suflet o sa ți se para pistol cu apa. Pentru ca o sa realizezi ca nu merita Tristețea asta.
Își șterse nasul cu dosul palmei.
- Nici nu mi-a zis. Mi-a dat mesaj , mi-a spus la mulți ani și după...am văzut poza asta. Măcar de mi-ar fi spus...
- Iar acum tu o sa-i arați ca nu-ți pasa! Nu da satisfacție nimănui sa te vadă suferind. Bunica mea îmi spunea tot timpul: " bărbatul trebuie sa te cunoască doar de la gât in jos". Avea atâta dreptate, mi-am dat seama după ce m-am ars prima data. O sa treacă!
- De la gât in jos?
- Da, adică sa-ți cunoască doar trupul , sa nu știe ce ai tu in cap și in suflet. Pentru ca acolo îți vor găsi și cel mai slab punct. Si atunci vor STI exact unde sa te lovească.
- Cum te-a înșelat pe tine?
- Cum m-a înșelat pe mine... deci nu-i da satisfacție. Știa ca-l placi, ți-a dat speranțe ca și el te place , apoi a alea sa te lovească așa...
- De ce fac băieții asta?
- Nu știu. Poate ca de teama, poate ca din prostie...nu știu. Dar oricum ar fi, ochii tai nu merita lacrimile astea.
- Nu ma pot opri! Spuse râzând cu lacrimile curgând-i pe obraji .Vreau, dar nu ma pot opri!
Am strâns-o in brațe și i-am sărutat buclele blonde. Fusesem și eu acolo. Rănita, plângând și având impresia ca se termina lumea in punctul ăla.
- Nu te forța. Da-ți ți-e timp. Iubește-te tu așa cum ai vrea sa te iubească alții. Descoperă-te singura. Ești atât de minunata încât nu ai nevoie de un băiat sa-ți arate asta. O sa vina oricum, o sa ai bărbați ce or sa se întindă in fata ta, sa-ți promită luna si soarele...tu sa crezi in tine. Atât!
- Tu...asa faci?
Așa făceam? Am început apoi sa gândesc cu voce tare.
- Primul bărbat din vata mea, și singurul de care m-am îndrăgostit era cu adevărat fascinant. Mult mai mare, atât de matur, ma trata ca pe o femeie, deșii aveam doar 18 ani. Îmi plăcuse de unul și de altul, mai saturasem câte un băiat...dar nu iubisem. In schimb pe el îl veneram. Nu știu dacă e Ok sa-ți povestesc prima noapte cu el, însă îți spun doar ca a fost rupta din alta lume. Nu a durat mult pana i-am spus ca-l iubesc. Deșii îmi arată ca ma divinizeaza, ca eram un fel de muza pentru el, nu îmi spunea ca ma iubește. Iar eu simteam ca ma sufoc pentru ca voiam atât de mult sa-l aud spunând asta...pana intr-o zi in care am avut o discuție cu el, ne-am despărțit atunci dar mi-a spus niște lucruri ce au ajuns la inima mea cu un așa impact de ne-am despărțit zâmbind.
- Ce ți-a spus?
- Ca pentru el eram puritatea întruchipată, ca meritam sa trăiesc fiecare secunda din viața, sa ma distrez , sa experimentez, sa fac tot ce făcuse el pana la vârsta aia și poate chiar mai mult. Sa stau pe picioarele mele, fără sa depind de un bărbat. Mi-a spus ca el îmi Închide viața, și așa era. El avea nevoie de o femeie, eu eram o fata...gata sa devin orice voia el, dar uitam de mine in toată povestea asta. Uitam pur și simplu de mine și de ce iubeam eu in viața asta. M-a făcut sa văd totul din alta lumina. Apoi am ajuns eu la concluzia ca trebuie sa mergem pe cai separate.
Zâmbeam la amintirea conversației cu Cristian , realizând cât de mult contease relația cu el in schimbarea mea de la fata la femeie.
- De ce nu sunt toți așa...spuse Anto zâmbind.
- Pentru ca ar fi prea simplu, nu?
Nu mai plângea dar era încă trista. Am scos săculețul de catifea cu lănțișorul și l-am pus in palma ei.
- Un mic cadou.
- Nu trebuia...
Îl deschise și zâmbi din toată inima ei mare și frumoasa.
- E superb! Mulțumesc!
- Cu mult drag!
Am ajutat o sa-l pună apoi am mai stat puțin de vorba cu ea după care i-am spus din dreptul ușii.
- Mâine o sa venim mai devreme de la birou. Te sun sa te Pregătești.
- Unde mergem? Intreba entuziasmata știind ca vinerea ieșeam.
- Surpriza! Dar sa te îmbraci lejer...de preferat cât mai sport!
Nu erau zboruri directe către Ibiza , iar al nostru avea sa dureze 6 ore, cu o escala in Milano. Voiam sa se simtă cât mai confortabil.
Am ieșit înainte sa ma tragă de limba și am mers către usa dormitorului lui Emil. Am bătut dar nu răspunse nimeni.
Înțelegând ca nu era acolo l-am sunat.
In afara de momentele in care vorbeam despre munca , sau surpriza Antoniei, aveam senzația ca ma ocolește. Răspunse abea după al treilea beep.
- Alo?
- Buna, ce faci?
- Bine..? Răspunse distant ca și când ar fi atent la ceva. Un ras de femeie se auzi pe fundal moment in care un ghimpe de gelozie inexplicabil ma străpunse. Era timpul sa spun ceva...însă nu îmi aminteam de ce îl sunasem. S-a întâmplat ceva? Intreba după momentul meu lung se tăcere.
- A....nu! "Gândește , Alina. De ce l-ai sunat?" Vi târziu? Am întrebat eu regretând aproape imediat.
- Nu ajung in seara asta. De ce?
"Chiar așa, de ce? Ce ma interesa pe mine? De ce îl sunam?"
- Antonia a ajuns acasă. Am vorbit puțin cu ea.
- Ok. La cât avem zborul?
- La 3...
- Poți sa stai acasă mâine. O sa trec eu pe la birou de dimineața. Îmi spuse el iar eu am simțit zâmbetul din vocea lui.
- Hai Emil! Se auzi o voce de femeia, probabil cea care rase mai devreme.
- Ma auzi? Poți sa stai acasă dacă ...am închis înainte sa termine.
"Ah, Alina! Ce-i cu tine?" Ma mânca gelozia, și nu știu dacă era de la faptul ca ma ocolea atât, sau de la faptul ca îmi oprise mică distracție cu Rareș din seara aia...cert e ca nu pe el eram geloasa. Ci pe vocea femeii de lângă el. Și de ce? Ce treaba aveam eu cu Emil pana la urma?
In fiecare seara , de la cabana încoace , abea dacă punea piciorul in casa. Venea foarte târziu și pleca foarte devreme. Tatăl lui îl vedea doar la birou, iar mama lui îl auzea doar la telefon. Ca o femeie paranoica am început sa ma întreb dacă asta avea legătura cu mine sau era doar una din multele faze ale lui Emil.
Am hotărât sa-mi concentrez atenția pe bagajul Antoniei. Ii cumpărasem câteva rochițe si costume de baie , pentru scurta vacanța, o crema de protecție solară si un sray de țânțari, cateva accesorii ce mergeau de minune cu rochițele. Tanti Maria îmi lăsase deja pașaportul fetei, l-am pus și pe acela deasupra hainelor aranjate cu grija in mică valiza, apoi m-am ocupat rapid de a mea. Aproape terminasem  când telefonul meu suna.
- Mamaie, sărut-mâna!
- Ce faci tu, copila?
- Sunt bine. Tu?
- Iaca, bine. Am zis sa te sun, ca tu nu ai sunat de câteva zile.
- Iartă-ma , mamaie. Am spus simțindu-ma atât de prost.
- Lasă, nu e problema. Sa te știu bine ajunge. Ia zi, când vi pe acasă?
- Vin vinerea viitoare. Mi-e tare dor de casa.
- Așa, Vino! Ți-am făcut miere cu lămâie. Sa iei de pe acum in fiecare dimineata câte o lingura mea, ca imediat se răcește vremea și tu ești mai sensibilă.
Ochii mi s-au umezit la auzul grijei din vocea ei. Mama îmi face miere cu lămâie, la început de toamna, era ca o bomba de imunitate pentru organism.
- Mamaie, nu e nici măcar August. Nu trebuia sa te obosești.
- E...nu m-am obosit. Mănânci bine?
- Mănânc, mănânc.
- Sa nu mai vei cafea multă.
- Doar una mică, de dimineata. Am mințit eu. Eram o adevărat băutoarele de cafea, dimineata, prânz și seara.
- Lasă ca te știu eu. Te aștept vineri, atunci!
- Bine mamaie , suna-ma când vrei , da? Eu plec din țara pana luni.
- Unde?
- In Spania . Am spus pentru ca știam ca dacă spun Ibiza o sa creadă ca e undeva prin America.
- A...au măsline, aia , nu?
- Au , mamaie.
- Sa-mi aduci și mie.
- Îți aduc. Am promis eu.
- Hai noapte buna!
- Sărut mâna! Te pup!
Am închis zâmbind. Iubita de ea...își făcea griji pentru mine și eu ma luam cu altele in loc sa o sun la timp.
După o baie lunga și relaxanta am adormit dusa. Visând apa, nisip si multă distracție.