Anotimpuri - Vara

Caldura

Alina

Am simțit prin materialul hainelor pieptul lui tare mișcând-se regulat sub obrazul meu.
Ma trezisem de mult, dar am rămas așa , nemișcată, ascultând inima si respirația lui.
Eram jumătate peste el cu o mâna si un picior in jurul lui .
Plănuiam sa savurez asta pana ce avea sa se trezească.
Soarele rece al dimineții era pe cer, si deșii afara era ger , aici, lângă corpul lui era cald. O caldura ce-mi amintea de vara trecută. De fiecare seara si dimineata împreuna , de toate îmbrățișările si momentele in care încerca sa fie romantic.
Emil nu era un tip romantic, nu in modul clasic cel puțin. Nu venise cu o floare si nu-mi recita poezii in ureche însă erau acele mici momente in care ma strângea in brațe si îmi șoptea un "te iubesc" ce îmi înmuia picioarele. Ce n-as da sa-l mai aud spunând asta.
Arsura din tălpi îmi amintea de criza mea de seara trecută. Sa-l aud spunând ca era copilul altuia ma scoase din toate simțurile. Înnebuneam pur si simplu. Ura ai scârbă din privirea lui ma loveau in suflet. Îl ranisem , gândul ca îl înșelasem îl drama pur si simplu , dar sa creadă ca as fi avut un copil cu alt bărbat?
Realizam ca nu aveam de ce sa-l învinovățesc! Nu-i spusesem lucruri oribile dar totuși il priveam cu indiferenta atunci când îmi spunea ca-l doare sufletul. Era singurul lucru pe care-l puteam face. Sa-l las sa creadă ca totul era real si eu il înșelasem, pana ce aveam sa găsesc un mod de al scoate din rahatul in care il aruncase Tomescu.
Totul era pentru binele lui!
Telefonul lui Emil vibra in buzunarul blugilor. Am închis ochii pretinzând ca dorm când se mișca sub capul meu. Își scoase telefonul si răspunse adormit.
Puteam sa aud vocea lui Flaviu de la celălalt capăt al firului.
- Unde ești , frate? Noi suntem gata de  plecare!
- Mergeți înainte...
- Nu am loc pentru toți in mașina mea!
Mi-am ridicat capul de pe pieptul lui si l-am privit încercând sa par adormita.
Își trecu degetele prin parul meu si ma indemna din priviri sa dorm in continuare.
- Pai nu are si Antonio mașina?
- Nu mai pornește! Se auzi Flaviu enervat.
- Hm...
- Sa ia mașina ta si sa vina aici, Antonio si Antonia. I-am șoptit eu. Încuviința apoi ii spuse lui Flaviu ca rezolva el.
Închise telefonul oftând.
- Mai dormi...ma indemna el.
- Nu mai pot. Dormi tu dacă vrei.
M-am mișcat fără nici o tragere de inima eliberându-i corpul.
- Mergi cu noi la București? Ma Intreba ridicându-se in șezut.
Statea cu spatele la mine , iar eu am simțit nevoia sa ma fac mică. Tonul lui era rece si distant. Caldura dispăruse si pe mine ma înțepau ochii. A stat cu mine doar pentru ca făcusem o criza, a stat doar ca sa se asigure ca nu fac tâmpenii.
- Nu...eu vin mâine.
- Ok...
Se ridica si intra in baie tastând ceva pe telefonu. M-am ridicat si eu privind in urma lui. Îmi venea sa-i strig sa nu ma trateze așa dar ce drept aveam pana la urma?
Am ieșit din camera parinților mei, prima camera pe stânga atunci când urcai scările obișnuia sa fie camera lor.
Cu un oftat lung am intrat la mine in camera , apoi in mică mea baie.
Rănile nu sângerau însă usturau teribil. Am lăsat apa calda a dușului sa sa-mi calmeze usturimea apoi m-am spălat pe Dinți si am ieșit din baie cu prosopul in jurul meu, găsindu-l pe Emil in fata uși.
Ma privi pentru o secunda lunga in care nu am putut citii nimic pe chipul lui. Își întoarse apoi privirea către geam ca si când mi-ar fi dat intimitate de care aveam nevoie.
- Scuze! Nu m-am gândit ca o sa ieși așa.
- Nu e nimic din ce nu ai văzut deja...
O umbra de zâmbet ii apăru in colțul gurii dar nu-l lasă sa crească.
- Ma întrebam dacă vrei sa mănânci ceva...
- Cred ca eu ar trebui sa te întreb pe tine, nu?
Ofta apoi își puse mâna pe clanța.
- Antonia si Antonio îmi vor aduce bagajul apoi vor pleca cu mașina mea.
- Rămâi aici? Am întrebat simțind cu îmi cresc bătăile inimii.
- Mergem împreuna mâine la București!
- Nu trebuie sa ma păzești! Sunt bine! Am spus ofticata.
Gândul ca rămânea aici doar pentru ca seara trecută spărsesem tot ce apucam , îmi făcea mai mult rău decât îmi imaginam.
- E decis deja!
Ieși din camera trântind usa. Dacă avea impresia ca o sa-l la sa facă ce vrea se înșela. Asta era casa mea.
Mi-am tras pe mine o pereche de colanți negrii si puloverul gri, crosetat ce-mi venea pana peste fund.
Mi-am pus alte pansamente curate pe picioare apoi mi-am luat Șosetele mele groase si am coborât enervată in Bucătărie.
Cioburile de seara trecută erau strânse intr-un morman in fata scărilor. Am pășit peste ele apoi am intrat in Bucătărie.
- Nu am nevoie sa aibă nimeni grija de mine, mulțumesc!
Era întors către aragaz amestecând niște oua in tigaie.
- Îți plac ouăle jumări! Spuse el calm ignorând enervarea si frustrarea mea. Ceea ce ma enerva mai tare.
- Emil! Am strigat la el scoasă din sarite.
- O, mai taci! Nu mai urla atât!
Vărsa conținutul tagaii intr-o farfuriile întinsa apoi o tranti pe masa. Amintirea dimineții in Ibiza îmi reveni in mine. Făcusem aceeași mișcare cu ombleta.
In toată enervarea mea un mic zâmbet îmi apărau in colțul gurii.
- Nu ma vrei aici, foarte bine! O sa mergi cu noi la București in seara asta.
- Nu merg! Am chestii de făcut aici..
- Cum ar fi? Ceru el ridicand sprâncenele curios.
- Bradul...
Rase scurt si sec apoi se așeza la masa.
- Mânâncă! Imi ordona arătând spre un alt scaun.
- Nu mi-e foame! Am răspuns in Timp ce stomacul meu protesta. Adevarul e ca mirosea foarte bine,iar ouăle arătau delicios . Nu mâncasem de ieri dimineata, eram lihnita...
- Bănuiesc ca te poți uita la mine...
L-am privit in timp ce își punea oua in farfurie, apoi brânza si măsline, prăjise si pâine...
Îmi ploua in gura.
M-am asezat , nervoasa pe mine de data asta ,la masa si mi-am pus la fel ca si el in farfuria din fata mea.
Mânca in liniște fără sa ma privească, iar eu continuam sa fac cât mai mult zgomot, lovind farfuria cu furculița la fiecare ocazie.
- Când vine Antonia? Am întrebat când nu am mai suportat liniștea.
- Ar trebui sa apăra. Trebuia doar sa-mi ia mie bagajul din camera.
- De ce insisti sa rămâi aici?
- Nu insist sa rămân aici! Insist sa mergi cu noi, dar dacă nu vrei atunci o sa rămân eu.
- De ce ? Am cerut exasperata.
- Pentru ca drumul pana in București e foarte rău, e gheata peste tot si sa fim serioși nu ești cea mai buna șoferița.
Nu eram! Nici nu știu cum am reușit sa trec de examenul practic, dar pe drumul de munte conduceam bine deșii iarna nu prea ieșeam. Oricum...nu voiam sa se simtă obligat sa aibă grija de mine. Tot rahatul asta...din toate lucrurile prin care treceam acum , nici măcar unul nu era din vina lui.
Înainte sa mai apuc sa protestez o bătaie in usa ma făcu sa ma ridic.
- Așteaptă! Spuse Emil repede.
Se ridica mai rapid ca nici o data si merse in sufragerie. L-am urmat văzând ce voia sa facă. Se apleca către cioburi.
- Nu așa! Nu cu mâna!
Am luat fărașul  si matura si am început sa le strâng punându-le intr-o cutie.
Lua cutia plină de cioburi si ma privi întrebător.
- Pe terasa din spate!
Dispăru înapoi in Bucătărie , iar eu mi-am netezit puloverul gros si larg apoi am deschis usa.
- Ne lăsai sa înghețăm aici! Ma acuza Antonia din pragul ușii.
- Scuze...eram in Bucătărie.
- Emil?
- Mănâncă.
Intrară amândoi pe lângă mine. Antonio avea in mâna o valiza neagră. Bagajul lui Emil. Cam mare pentru un Weekend la munte dar bănuiesc ca echipamentul de ski ocupa prea mult spațiu.
Emil ieși din Bucătărie zâmbind către cei doi.
- Va e foame?
- Nu! Răspunseră ei in cor.
- Am văzut o căprioară...spuse Antonia entuziasmata. Era chiar la lângă noi dar s-a speriat...
- Dacă nu ulrai la mine " Căprioară!Caprioara!" Nu ar fi fugit așa.
Antonio o cuprinse pe după umeri si o săruta pe frunte.
Mi-am ferit privirea simțind cum aveam nevoie de aceeași atingere din parte lui Emil.
- Faceți bradul? Intreba Antonia văzând toată harababura din sufragerie.
- Le-am scos ieri. Ma ajutați?
- Sigur! Sari ea.Dacă îmi faci un ceai.
Am ras mergând către Bucătărie urmată de Antonia. In Timp ce apa fierbea m-am apucat sa strâng masa.
Băieții rămaseră in sufragerie. Am pus de doua cafele pentru ei si de ceai pentru mine si Antonia.
- V-ati împăcată?
Bănuiam ca asta o sa intelegea si ma durea sa o dezamăgesc.
- Nu...
- Nu? Atunci de ce rămâne aici?
Am apus apa fierbinte peste ceai si apoi am scos o tava din dulap.
- Face pe dădaca...
- Aha...si nu-ți place deloc! Spuse ea cu o urma de amuzament.
- Nu! Nu-mi place!
Antonia nu știa nimic din cele întâmplate si era normal sa creadă ca era totul doar un joc. Ca eu si Emil aveam sa pentrecem puțin timp împreuna apoi sa ne împăcăm. Antonia nu știa starea in care era Emil de fapt si nici cum eram eu.
Am mers cu tava in sufragerie si am pus-o pe mică măsuță lăsându-i sa se servească.
Antonio si Emil vorbeau ca de obicei despre afaceri.
- Când pleci la Dubai? Intreba Antonio frecandu-si mâinile înainte sa apuce ceașca de cafea.
- Vineri!
- Dubai? Am întrebat nesigura.
- Nu i-ai spus? Ceru Antonia acuzatoare.
- Ce sa-mi spună? Am întrebat-o eu temătoare.
- Emil a preluat proiectul de acolo. O sa plece înainte de sărbători...se întoarce in primăvara. Nu știi nimic?
- Nu...
Sa plece? Atâtea luni? De ce? I-am căutat privirea cu a mea însă nu-si ridica ochii din ceașca de cafea. Ideea ca urma sa plece pentru luni de zile imi lasă un gol in stomac.
"Spune ca nu e adevărat! Te rog! " urlam mental la el sperând ca o sa audă dispersarea din mine.
- Abea s-a hotărât asta! Nu știu sigur dacă V-a fi chiar pana in primăvara, dar da! Plec vineri! Spuse el hotărât către Antonio.
- Felicitări! Am murmurat făcându-l sa ma privească pentru prima data de când Antonia si Antonio ajunseseră.
- Mulțumesc! Raspunse aspru.
Mi-am ferit privirea de furtuna din a lui. Era furios. De ce era furios? Nu trebuia sa știu?
Aveam atâtea intebari. Oare Flaviu nu știa despre asta? Nu-mi spusese nimic.
Antonia se ridica de pe canapea simțind tensiunea dintre noi.
- Hai sa împodobim Frumusețea asta!
M-am ridicat fara chef si am început sa separam globurile argintii. Alegând sa fac bradul in culori de argintiu si albastru anul asta.
Emil si Antonio păreau ca se apuca de treaba, scoțând laptopurile si instalându-se la masa din Bucătărie.
- Ai o plansa? Ma Intreba Emil câteva minute mai târziu.
Aveam o instalație înfășurată pe mâna si l-am privit întrebător.
- Antonio are ceva idei...ma lămuri el.
Am înclinat din cap apoi am lăsat instalația din mana mergând către micul birou al tatei. Am luat una din planșele lui si o trusa de desen.
- E Ok, asta? Nu am mai mică.
- E perfecta! Mersi!
O lua din mâna mea mergând in Bucătărie.
Era trecut de unu după amiaza când am terminat bradul si ma întrebam cum de mamaie nu venise pana acum. Chiar când ma gândeam serios sa o sun , am văzut cum venea pe aleea din fata, ținând in mâna o tava.
M-am grăbit sa deschid usa.
- Chiar ma gândeam sa te sun!
- A venit coana Maria la mine! N-am mai scăpat de ea pana acum! Ți-am adus pui la rotisor!
- Sărut mâna!
Am lăsat -o sa între si i-am luat tava din mâna. Se uita curioasa la toate încălțările străine din usa.
- Prieteni de la București. Am lămurito eu.
- E si Emil? Eul moale pronunțat de ea făcu sa para ca spune "Iemil". Am zâmbit învitand-o in casa.
- Da...
Mamaie știa despre mine si Emil , si auzind atâtea de la Prinții mei despre el, era convinsa ca făcuse ceva ce ma supărase. Speram numai sa nu-l atace.
Trecu pe lângă mine si intra in sufragerie dand de Antonia ce avea un zâmbet mare.
- Sărut-mâna!
- Sa crești mare , frumoaso.
- E Antonia , mamaie! Mai știi ca Anca spunea de ea...
- Da! Antonia a Mariei. Știu. Ce face maică-ta mare? Am auzit ca are diabet...
- E bine! Nu mai face insulina.
- Eh, eu mai fac ca mai gust zahăr. Nu ma pot abține. Hai sa mâncați ceva! E forte bun!
Am intrat toate in Bucătărie unde cei doi băieți erau aplecați peste masa.
- Buna ziua! Spuse Antonio lăsând rigla pe masa.
- Sărut-mâna! Saluta si Emil.
- Sa trăiți...cu cine vreți voi! Spuse ea zâmbind la rasul lor amuzat.
- O sa va deranjez! V-am adus pui la rotisor! Cred ca va e foame.
- Da! Spuseră cei doi in cor.
Emil închise laptopul , iar Antonio făcu plansa sul.
- Am prins ideea! Termin eu plansa in seara asta si ți-o aduc mâine acasă.
Mamaie îl privea pe Emil de la distanță parcă citindu-l și încercând sa afle numai din priviri ce se întâmplase de fapt. Pe de altă parte Emil părea că nici nu o observă pe bătrână, Se dădu din calea noastră lăsându-ne sa așezăm masa.
- Uite a dracu' babă, doamne iartă-mă că suntem în Postul Crăciunului dar chiar m-a enervat. I-am zis de patru ori că am treabă și nu s-a simțit să plece. Îi place să bârfească ce n-ai văzut! Spuse mamaie făcându-i pe toți să radă de enervarea ei.
- Hai Alina, Scoate farfuriile ca să punem asta că după trebuie să mă duc la găini că au scăpat mai devreme și Ion nu se mișcă singur din casă să pună ceva la gardul ăla să nu mai iasă.
- Va ajutam noi, adică eu! Se oferi Emil.
- Ce pricepi tu la chestiile astea? Voi băieții ăștia de la oraș, Liviu se dădea mare constructor când a venit aici și nu știa să bată un cui. Avea un ton dulce deșii îl ironiza pe tata. Nu era ceva pentru care să mă supăr . Tata și mamaie Tanta aveau o relație foarte apropiată ,era ca o mamă pentru el.
- Ati fi surprinsă! Ii spuse Emil zâmbind la tonul ei.
- Hai ca vedem noi...te aștept la mine după ce mâncați. Dacă vreți veniți toți! Va fac un vin fiert.
- Noi trebuie sa plecam , nu putem bea. Spuse Antonio cu parare se rău!
- Sa o credeți voi ca mai ieșiți pana mâine dimineața de aici! Când ati venit?
- Acum câteva ore. Spuse Antonio uitându-se panicat pe fereastra.
- A nins in câteva ore foarte mult, jos in oraș. E blocat drumul. Pana mâine nu mai aveți cum sa ajungeți in centru.
- Nu va faceți griji! Aveți unde sa dormiți aici! I-am asigurat eu. Aveam 4 camere goale sus. Nu era o problema asta.
Se asezara toți la masa , iar mamaie insista sa plece. Am condus-o pana la usa, după ce își trase ghetele in picioare se întoarse spre mine.
- Nu știu de ce v-ați certat voi doi dar am văzut foarte bine ca băiatul ăsta te iubește sincer. Am auzit multe povești despre el de la părinții tăi, Știu că nu e un Sfânt da se uite la tine cum se uită un bărbat la o femeie pe care o iubește. Abia aștept să ți-l pun la treabă.
- I-al ușor , mamaie! Nu e obișnuit cu chestii d-astea.
- Lasă ca-l învață Ion. Va aștept la mine!
Pleca zâmbind. Am privit in urma ei pana ce iesii din curte.
Ajuns înapoi la Bucătărie si m-am alăturat celorlalți la masa.
Emil părea sa ma ignore, nu-mi vorbea si abea daca ma privea. Voiam sa-l întreb atâtea despre vestea primită. Cum sa plece atâtea luni? De ce?
Am discutat despre orice altceva cu cei lalti apoi ne-am grăbit sa ajungem la mamaie acasă. Bătrâna ne aștepta cu vinul fiert promis.
Imediat ce băieții isi terminară vinul Emil și Nenea Ion ieșirea în grădină pentru a repara cotețul găinilor , rămasă acasă cu Antonia și mamaie a ne-am apucat să frământăm pentru a face acele gogoși uriașe și bune. Antonio coborâse singur acolo unde avea mașina parcată pentru lua bagajul  lui și al Antoniei. Emil se oferi să-l însoțească însă acesta il asigură că este în regulă și că se va descurca singur.
Nu știu cum mă simțeam în legătură cu ceea ce aflasem , eram îngrijorată pe o parte si pe de alta rănită, nu înțelegeam de ce Emil alesese să plece în Dubai , probabil totul se datora faptului că il rănisem, probabil doar încerca să fugă de mine , să stea cat mai departe sau pur și simplu făcea asta doar pentru a nu-și lăsa tatăl să plece pentru atâta timp de lângă mama lui.
După ce am terminat gogoșile și după ce băieții au mâncat câte patru de fiecare ne-am întors înapoi la mine acasă și Antonia propusese să vedem un film, însă încă mai avem de verificat niște rapoarte iar Emil părea extrem de obosit după munca lui alături de nea Ion , care probabil nu-l menajase deloc, iar gândul ăsta mă amuză teribil.
Antonio și Antonia se instalară pe canapeaua din sufrageria mea urmărind un Film pe plasma mare de pe perete iar eu m-am retras la mine în cameră unde am deschis laptopul și am început să lucrez.
Emil hotărâse ca o sa doarmă in aceeași camera ca si aseară , iar Antonia si Antonio aveau sa stea in camera de oaspeți.
După ce am terminat ce aveam de făcut pe laptop am coborât in Bucătărie pentru a-mi lua o sticla cu apa. Cei doi porumbei nu mai erau in sufragerie, Emil stătea acum in fata laptopului in Bucătărie purtând  o pijama neagră si larga.
I-am admirat imaginea perfecta, mâna lui ce se mișca pe tastatura , parul proaspăt spălat si pijamaua ce se lipea de brațele lui puternice. Ochii lui albaștrii si minunăți nu se mișcara de pe ecranul din fata lui. Prea ca nici nu sesizase prezenta mea.
Mi-am dres glasul făcându-l sa ma privească întrebător.
- Cum de pleci in Dubai? Am întrebat simțind cum ma arde toată curiozitatea.
- Nu-mi spune ca o sa-mi duci lipsa...îmi spuse el sarcastic.
Mi-am mușcat buza sprijinita de tocul ușii , iar expresia lui se schimba radical. Trecând încă o data la furie.