Ganduri ascunse

Gânduri ascunse - Susţinere, părăsire, şi un scurt "Adio" II

Era acel tip care obişnuia să fie unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Acel băiat cu păr ciufulit şi blond pe nume Mihai.

[Mihai]: Bună.

[Eu]: ...bună...

Văzându-mă că îl privesc destul de confuză, el mă întrebă:

[Mihai]: Te dernajez? Dacă vrei, pot să plec şi...

[Eu]: Nu, nu. E în regulă.Vino.

Mihai m-a urmat până în camera mea, unde i-am oferit un loc să se aşeze.

[Mihai]: Uite, Rebeca, îmi pare rău pentru situaţia în care te-a pus Lya.

[Eu]: Nu ai pentru ce să îţi ceri scuze, Situaţia în care sunt există din cauza mea, nu datorită ei.

[Mihai]: Înţeleg, dar nici ceea ce a făcut ea nu e scuzabil. Chiar nu o credeam ca fiind o persoană care să stârnească neînţelegeri între prietenii ei.

[Eu]: Mihai, te rog. Chiar nu e nevoie să faci asta.

[Mihai]: În fine...oricum, nu mai contează...

[Eu]: Cum adică? 

[Mihai]: M-am despărţit de ea.

[Eu]: De ce?

[Mihai]: Pentru că a ascuns de mine, de noi toţi, această latură a ei.

[Eu]: Atunci, sincer, chiar nu înţeleg de ce ai venit să mă vezi. Şi eu am ascuns o latură de-a mea şi, oricât de rău îmi pare acum că am minţit, nu mai pot da timpul înapoi.

[Mihai]: Da, dar ea nu înţeleg de ce a făcut asta. În schimb, am vorbit cu Safira şi am înţeles de ce ai acţionat tu aşa. Tu ţi-ai dorit să nu îi împovărezi pe părinţii tăi, ba mai mult, ai vrut să îi şi ajuţi în limita forţelor tale. Cât despre Lya...nu ştiu, cred că singurul motiv e unul egoist...

[Eu]: Nu vreau să vorbesc în numele ei dar eu îţi sugerez să nu gândeşti lucrurile în acest mod, ci să încerci să fii mai rezonabil. Poate a avut un motiv întemeiat...cine ştie...

[Mihai]: Oricum, vreau să nu mai discutăm despre Lya şi să ne îndreptăm atenţia către spectacolul nostru. Cum te descurci?

Discuţia noastră a continuat pentru încă aproximativ o oră, apoi el m-a asigurat de susţinerea sa şi de oferirea unei noi şanse de a fi prieteni, după care a plecat. Deja mă simţeam mai bine ştiind că doi dintre prietenii mei îmi sunt încă alături. Poate până la urmă lucrurile nu stau atât de prost. Totuşi, un lucru ce încă mă făcea să sufăr enorm era lipsa lui Bogdan. Mă simţeam pustie fără prezenţa lui, fără să ştiu dacă îi mai păsa de mine câtuşi de puţin sau nu. Învăluită de aceste gânduri, am simţit nevoia să ies puţin afară la o plimbare. Păşeam agale de-a lungul străzii, simţindu-mă complet izolată de tot ceea ce mă înconjura, până când...