Verena
După discuția cu Alpha Miller și al lui beta, m-am dus direct acasă. Am evitat stăzile principale pe cât de mult posibil în cazul în care aș fi dat peste cineva în drum spre casă.
Nu era mai bine dacă îi cereai să-l castreze?
Ah, mai taci, nu-mi pot face griji pentru așa ceva. Am lucruri mult mai importante. Cum am putut fi atât de proastă? Nu era suficient că voi fi bârfa principală în următoarele luni, dar am reușit să mă bag într-o situație extraordinară...Cum am reușit să mă bag în viața celui mai de temut alpha din comunitatea noastră?
Gându ăsta era suficient să mă trezească din beție.
Când am ajuns m-am strecurat pe ușa de la intrare, disperată să nu atrag atenția cuiva.
Am auzit voci...Erau sora mea vitregă, mama ei și ocazional vocea tatei.
Durerea din piept a devenit mai mare...cele două au reușit să îi ia pe tata de lângă mine.
Am continuat să merg pe coridor cu poalele rochiei de mireasă strânse în brațe. Am reușit să ajung la scări când ușa camerei din care se auzeau vocile s-a deschis complet.
Am înghețat când vocea surorii mele vitrege mi-a ajuns la urechi.
-Oh! Mamă! Tată! Uite cine tocmai a ajuns acasă! spune Erika, dându-și silința să pară șocată în timp ce striga la ei peste umăr. Nici nu am realizat că Verena era afară! În seara dinaintea nunții! Ce ar spune oamenii?
Era determinată să facă o scenă bună.
M-am uitat în ochii ei.
-Oh, doamne! Uită-te la rochia ta! exclamă tare. E ruinată! Cum o vei purta la ceremonia de mâine?
S-a oprit în fața mea și și-a încrucișat brațele la piept în timp ce mă scana din cap până în picioare. S-a aplecat spre mine ca să îmi șoptească în ureche.
-Nu e de mirare de ce Archer nu mai putea aștepta să fie cu mine. Uită-te cum arăți.
Am încercat să rămân calmă. Nu îmi plăcea să stau pur și simplu și să o ascult cum mă insultă, dar nu puteam face nimic. Știam regulile. Erika nu s-a transformat încă în vârcolac, lupta nu ar fi corectă, iar pedeapsa...
Oricât mi-aș fi dorit să îi rup unul dintre memebre pentru a nu se mai da la perechea celorlați, m-am abținut.
-Oh, ce e? Ești nervoasă? întreabă.
-Ce crezi, Erika? Te-ai culcat cu sufletul meu pereche. Cel care mi-a fost destinat mie. Știu că mă urăști, dar nu era necesar să faci așa ceva, spun calmă pe un ton rece ca gheața.
S-a încruntat, iar ochii ei au căpătat o nuanță mai întunecată. Chipul ei s-a urâțit din cauza furiei.
-Nu era necesar? Eu cred că era. Doar pentru a dovedi că voi fi mereu mai bună ca tine. Te învârți pe aici crezând că ești domnișoara perfectă. Ia aminte Verena, mă voi asigura că ești un nimic și că nu vei avea nimic după ce voi termina cu tine. M-am săturat să trăiesc în umbra ta.
-Verena! Ce înseamnă asta? De ce ai întârziat?
Neera, mama mea vitregă a ieșit repede din cameră, cu tata alături de ea.
Mi-am axat atenția asupra ei. Cele două s-au holbat una la cealaltă în timp ce Erika s-a dus lângă mama ei și și-a aplecat capul spre ea, apoi s-a uitat din nou în direcția mea.
-Voiam să îmi limpezesc mintea, spun.
-Ți-a venit rochia! Cât de drăguț! spune Neera cu un zâmbet otrăvitor. Sunt surprinsă că nu te-ai grăbit să le arăți părinților tăi înainte de a dispărea în toiul nopții făcând cine știe ce.
