Verena
Khaos m-a ghidat pe coridor, după colț, iar atunci când nu ne mai putea vedea nimeni, mi-a dat drumul la mână dintr-odată.
Mi-am răsucit capul și l-am privit.
-Khaos, ești supărat pe mine? întreb cu o mică urmă de amuzament în voce.
-Nu, spune scurt fără să mă privească.
M-am luptat cu furia care clocotea în mine atunci când a pufnit și a mărit pasul pentru a pune distanță între noi.
L-am ignorat și am privit decorul din jurul meu. Până acum totul părea decorat cu gust. Design modern și elegant. Totul era curat și întreținut. Chiar dacă atmosferta nu era tocmai caldă și primitoare, mi-a lăsat impresia că vor avea grijă de mine. Speram ca după un timp să mă lase să decorez puțin, să mă simt ca acasă.
Khaos s-a oprit dintr-odată în fața unor uși negre din mahon care aveau un model interesant. Nu m-am putut abține și mi-am trecut egetele peste frumosul design al lemnului. Cel care s-a ocupat de asta era un om talentat care își iubea munca și se dedica sută la sută.
Pe una dintre uși era un peisaj...copaci...Era o pădure, o lună și doi lupi uniți de o linie subțire.
Firul roșu al destinului.
Există o legendă antică orientală care spune că fiecare dintre noi este unit prin firul roșu al destinului de iubirea vieții sale. Firul roșu, pe care îl numim uneori destin, nu poate fi niciodată rupt. Indiferent cât de mult timp va trece până vom întâlni acea persoană destinată nouă și cât de departe suntem unul de celălalt, firul roșu ne va uni sufletele pentru totdeauna. Se spune că în fiecare seară când răsare luna, un fir roșu se înnoadă în jurul degetului mic al celor născuți în acea zi. În felul acesta îi unește pe fiecare în parte de sufletul lor pereche. Pe cea de-a doua ușă sunt doi lupi care privesc împreună puii care se jucau fericiți sub aceași lună care îi proteja.
-Khaos, asta e...frumos, șoptesc.
Privirea lui indiferentă s-a mai topit atunci când m-a văzut comportându-mă ca un copil care venera o simplă ușă. Oftează și își bagă mâinile în buzunarele blugilor, așteptând să termin aprecierea operei de artă din fața mea.
-Cred că stră-străbunicul meu a fost cel care a comandat aceste uși. Cred că tot el s-a ocupat de ele. Cred că te vei bucura să stai aici dacă genul ăsta de lucruri te încântă atât de mult.
Am aprobat absentă.
-Da..adicăm de ce nu? Această măestrie este uluitoare...a durat atât de multe ore ca să facă asta...Și spui că are sute de ani? întreb curioasă răsucindu-mă spre el.
-Nu am spus niciodată că doar stră-străbunicul meu s-a ocupat de ele. Linia masculină a strămoșilor mei nu au trăit niciodată la potențialul maxim, din păcate...dar vom discuta despre asta altă dată, spune în timp ce o umbră i-a traversat chipul.
Și-a dres vocea și a trecut pe lângă mine, apăsând mânerul ușii, deschizând-o. Khaos mi-a făcut semn să intru și în timp ce pășeam în cameră am rămas fără cuvinte.
-Khaos...este...este uimitor. Totul. Nu știu ce să spun...
-Aceasta este camera nupțială...Camera privată a Lunei, a explicat Khaos încet în timp ce trecea o mână peste partea superioară a dulapului.
-Oricât de scurtă a fost viața strămoșilor mei, Luna a fost întotdeauna incredibil de puternică și pasională. Stră-străbunica mea a cerut un apartament unde putea scăpa de soțul ei după ce s-au certat, a râs încet amintindu-și și nostalgia i-a traversat chipul ca un fulger.
-Oh, am exclamat în liniște. Te-ai răzgândit în legătură cu împărțirea unei camere?
Khaos și-a suprimat un zâmbet. Nu a putut să nu observe dezamăgirea din vocea mea în timp ce încercam cu disperare să îi evit privirea. Și-a dres vocea înainte să vorbească.
-Cererea mea este încă valabilă. Intenționez să îl pun pe Felix să adauge termenii contractului convenit totuși, în mod tradițional nu vom petrece noaptea dinaintea nunții împreună. Este menit să reamintească fiecărei părți cum s-ar simți separat unul de altul. Un timp de reflecție, dacă dorești să îl numești așa.
-Știu. Te-am întâlnit în ajunul nunții mele, îți amintești? întreb amar.
Khaos a suspinat.
-În legătură cu lucrurile tale, voi trimite pe cineva să le aducă dacă vrei. Înțeleg că situația este puțin incomodă acum. Nu e nevoie să te pui în acea situație în seara aceasta.
Am dat din cap în liniște.
-Probabil așa este cel mai bine. Nu vreau să văd pe cineva în viitorul apropiat. Asta e casa mea acum...cel puțin pentru următorii 5 ani. Dar, Alpha?
-Mm?
-Nu mă aștept să îmi oferi umărul tău rece dacă ești nemulțumit de lucrurile pe care le cer sau le spun. Aș prefera să îmi vorbești sincer decât să joci jocuri copilărești și să încerci să mă faci să mă comport într-un mod în care crezi că ar trebui să mă comport.
Khaos a rămas tăcut pentru o vreme în timp ce se holba la mine, privirea lui cântărind greutatea cuvintelor mele.
-Cred că dacă vei face declarații despre modul în care îmi conduc haita fără să vezi mai întăi, atunci ar trebui să te aștepți la un fel de reacție din partea mea. Acestea nu sunt jocuri, Verena, ci doar dezamăgirea pe care am simțit-o la exprimarea cuvintelor tale. De obicei nu stau liniștit atunci când sunt iritat. Fii recunoscătoare că nu am reacționat în modul în care fac de obicei.
L-am privit mult timp înainte de a-i evita ochii și de a mă forța să nu îi răspund în mod sarcastic așa cum tânjeam să o fac, așa că m-am uitat la patul luxos.
-Vrei să îți fac un tur al haitei, sau preferi să aștepți ca ceremoniile oficiale să se termine? a întrebat.
-Cred că voi sta în camera mea, momentan, mulțumesc, Alpha.
-Prea bine, prințesă. Strigă dacă ai nevoie de ceva. Voi fi în camera mea, vizavi de tine. Strigă dacă ai nevoie de ceva.
-Cred că mă descurc.
-Prea bine. În acest caz, pot aranja ca cineva să îți aducă ceva de mâncare, sau putem mânca împreună...
-Nu am poftă de mâncare, ca să fiu sinceră, Alpha. Cred că voi face o baie și o să mă retrag în pat. Am avut parte de câteva zile nasoale și cine știe ce ne va aduce ziua de mâine. Aș prefera să mă odihnesc bine înainte de a mă întâlni cu o haită total necunoscută.
Khaos a zâmbit și a dat ușor din cap.
-După cum dorești. Atunci îți voi spune noapte bună. Te voi chema dimineață la micul dejun.
Cu aceste ultime cuvinte, Khaos s-a întors și a ieșit pe ușă, închizând-o ferm în urma lui.
Am mârâit frustrată și m-am aruncat ân pat furioasă.
Khaos stătea de cealaltă parte a ușii și zâmbea singur. Cu siguranță a reușit să își găsească o Luna înfricoșetoare, oricât de temporar ar fi acest aranjament.
