Verena
Urma dăruirea tradițională de cadouri, un schimb de cadouri între Regele Alpha și fiica lui.
-Vă rog, toată lumea, dacă doriți să treceți în sala de banchet, vom continua acolo, i-a anunțat Neera celor rămași în sala de bal. Avem un alt anunț de făcut și tradiționala dăruire a cadourilor între Regele Alfa și fiica lui.
Mi-am dat ochii peste cap, în timp ce Mia m-a luat de braț și m-a tras cu forța prin holul mic de la intrare direct în sala de banchet.
Familia regală stătea la masa de capăt, în timp ce banchetul era în desfășurare.
În scurt timp, Neera s-a ridicat și a atras atenția tuturor.
-Aș dori să propun un toast înainte de dăruirea cadourilor, spune cu bunăvoință în timp ce își ridica paharul și restul oamenilor aflați în cameră se grăbiră să o urmeze.
-Iată, le doresc o căsnici lungă și fericită Erikăi și lui Archer, și viața lungă și sănătoasă a puilor lor. Căsătoria semnifică întărirea neamului nostru și ne aduce împreună într-o alianță nu numai a diplomației, ci și a sângelui... vă rog, beți pentru fericitul cuplu.
Neera a radiat în timp ce a înghițit lichidul din paharul ei.
Erika i-a dat un cot lui Archer în lateral și șopti furioasă, în timp ce el făcea același lucru fără tragere de inimă. Mi-am înghițit băutura, dar am refuzat să ridic paharul.
Sper că amândoi au primit ceea ce merită și că un copil nevinovat nu a fost atras în această nebunie.
-Acum îl voi lăsa pe soțul meu să înceapă tradiționala dăruire a cadourilor, a spus Neera înclinând capul spre Regele Alpha.
S-a ridicat încet, fără tragere de inima și mă privea vinovat înainte de a-și muta privirea pentru a se uita cu teamă la Neera, Archer și Erika.
A luat cutia care deja i-a fost pregătită și înmțnată de unul dintre servitori și am privit atentă în timp ce se apropia.
Dăruirea de cadouri era neimpresionantă în sine, dar când mi-am dat seama ce anume i se dădea, am rămas cu gura căscată și m-am ridicat nervoasă.
Fața Erikăi radia de fericire în timp ce setul de bijuterii a fost dezvăluit și ea a aruncat o privire plină de răutate și dispreț către mine în timp ce ținea obiectele în mâini pentru ca presa să le poată vedea.
-Oh, tată, sunt frumoase, multumesc mult! Îmi faci o adevărată onoare!
Bijuteriile dăruite erau de la bunica mea maternă, iar vederea lor în jurul gâtului și în mâinile ei m-a făcut să iau foc, eram atât de furioasă încât nu mă mai recunoșteam.
-Dă-le jos! m-am răstit furioasă, iar sala a amuțit.
Erika a abordat o față inocentă.
-Scuză-mă. Ce e în neregulă, Verena? Nu își plac? Tonul pe care l-a folosit a fost în perfct echilibru.
Pentru cei care nju erau familiarizați cu felul ei de a fi, părea că ar fi pus doar o întrebare nevinovată, dar cuvintele ei erau pline de ură.
Știa că iubeam acele bijuterii...erau moștenirea mea...îmi erau destinate când urma să urc pe tron. Ele nu au fost niciodată menite să fie ale Erikăi.
Și totuși, uite-le, bijuteriile pe care le purtaseră bunica și mama mea... singurele amintiri reale care mi-au mai rămas de la ele, iar Erika știa.
-Îți voi oferi o singură șansă să le scoți, Erika. Acestea nu sunt ale tale și tu știi asta... mârâi, sim„ind cum Akira devine și ea furioasă.
-Verena, nu face asta aici. Nu în fața tuturor acestor oameni, a intervenit tata încet, în lochi citindui-se vinovăția.
-Esti nebun? Alea sunt ale mamei mele! Acestea sunt moștenirile MELE de la mama MEA! Femeia pe care ai respins-o pentru acestă curvă și copilul tău nenorocit din flori! urlu furioasă.
Ciudat, Akira nu vorbea, dar știam că voia să merg mai departe.
Ochii Erikăi au sclipit, deja anticipase și și-a așezat mținile protectiv pe pântec, adopta o altă mască de a ei, una a fricii de data aceasta. Cât teatru din partea ei.
-Verena, nu înțeleg...de ce ești atât de furioasă?
Încerca să lase o impresie, dar emoția din voce și ochi nu prea îi reușea.
Nu mai puteam gândi rațional, eram acaparată de o presiune intensă care se pare că creștea pe măsură ce trecea timpul.
Mi-am mușcat interiorul obrazului și am închis ochii, luptând să îmi recapăt controlul. Sănătatea mea atârna de un fir de ață și puteam simți cum panica și furia se amestecaseră în interiorul meu.
Era prea mult.
Ochii mei s-au făcut roșii, pierdeam controlul, ceea ce însemna un singur lucru, Akira...Akira a încercat să preia controlul asupra mea. Eram conștientă de țipetele din sală, dar mă simțeam de parcă eram cu capul sub apă.
Mia a încercat să strige la mine, era disperată, a încercat să se apropie de mine, dar eu deja mă îndreptam spre Erika.
Tot teatrul, toată prefăcătoria de pe fața Erikăi s-a șters în timp ce s-a dat în spate speriată. Neera s-a grăbit să îi ia apărarea fiicei sale.
-Fetiță proastă, ce ai făcut? șoptește Neera furioasă în urechea Erikăi în timp ce o trăgea de-o parte.
-Nu am vrut...spune bâlbâindu-se, privindu-și picioarele, încercând să le facă să se miște.
-Taci! Doar... mă voi ocupa de tine după... dacă reușim vreodată să ieșim cu viață de aici, mârâie Neera în timp ce o târa înapoi.
Deși totul era înfundat, auzisem fiecare cuvânt. Dându-mi seama că probabil erau de vină pentru orice ar fi fost asta...am dat drumul și ultimului fir care a reținut-o pe Akira până acum. Am luat forma completă de vârcolac.
Cu ultimul fir de reținere dispărut, Akira s-a năpustit, țâșnind spre ei cu o viteză înspăimântătoare, cu ochii sălbatici și dinții descoperiți.
