Capitolul 4

1K 54 7
                                    

Pandora

   După ce am auzit prin ușa biroului tatei că astăzi se organizează ultima cursă de mașini din vara aceasta, nici nu stau pe gânduri și plec să mă pregătesc. Încep să îmi fac părul, după ce azi dimineață l-am avut într-un coc simplu acum decid să îl îndrept. Ca outfit îmi aleg o pereche de pantaloni negrii de piele, un top negru simplu și botinele mele cu toc.

   Am auzit că cursa va începe la 22:30, dar o să îmi fac apariția mai devreme, fiindcă am furat locația cursei din calculatorul tatei și tot ce pot sa fac este să sper ca el să nu fie acolo.

   Acum e 22:20 așa că ar trebui să mă grăbesc dacă aș vrea să ajung la timp. Cobor în garaj și îmi iau mașina mea de curse care este un Nissan Skyline negru. Urc în mașină și gonesc spre locație.

   Am ajuns exact la 22:28, așa că cum nu cunosc pe nimeni mă pun direct la linia de start, dar analizez persoanele de aici, într-un colț îl zăresc pe prostul din parcare și iubita lui, dar mai sunt niște persoane cu ei. Cobor din mașină și îi zâmbesc, atunci văd cum îi pică fața. Mă urc înapoi în mașină când observ că mașinile încep să se apropie de linia de start.
  
   Exact lângă mine îi văd Evo-ul parcând, băitul ăsta are chef de jocuri se pare,  jocuri vrea, atunci jocuri îi oferim. La 22:30 o fată blondă aproape dezbrăcată vine în fața mașinilor cu un pistol și începe numărătoarea inversă:

-3, strigă ea.

-2, continuă, atunci tunez motorul și sunt pregătită.

-1! strigă și apasă trăgaciul.

   Bag în viteză și derapez de pe loc ajungând cu ușurinta prima, schimb iarăși vitezele cu acul speedometrului urcând deja la 180 km/h. După încă câțiva metri vine și prima curba. Trec cu ușurinta de ea și îmi continui drumul.

   A doua curba este ceva mai complicată, dar reușesc să trec și de aia fără probleme. În momentul ăsta zăresc mașina lui Black în oglinda retrovizoarie care se apropie de mine din dreapta, dar mă pun in fața lui astfel blocândui calea brunetului. Văd ușor, ușor cum se apropie o a treia cotitură, cea mai complicată din circuitul asta.

   Mi-am facut temele si când am furat adresa locului m-am uitat și peste harta ei. Încetinesc un pic în așa fel încat să nu ies de pe pista si când ajung la curbă trag frâna de mană și o apas pe cea de picior în același timp rotind volanul la 90 de grade. Eliberez frâna de mană și schimb vitezele având doar câțiva metri pană la linia de finish.

   Vad Evo-ul la 2 metrii de mine și mă bucur enorm ca l-am batut la propriul joc, ia de aici înfumuratule, trec de linia de finish și opresc mașina cu un scarțîit de roți puternic. În jurul meu se aud țipete și în scurt timp mașina mi-e înconjurată de o mulțime de oameni. Însă pe moment nu ies afara, aleg să mă bucur de adrenalina pe care o simt  prin vene, curgând ca un drog, savurez câștigul. Uitasem cât de bine mă simt când particip la curse. Ies din masina și îi zâmbesc șiret brunetului care mai că scoate fum pe nas. Ha asa îți trebuie!

Black

   Eu și Pandora aproape am ajuns la ultima curbă, îmi fac griji pentru ea, dacă e destul de nebună după cum cred eu, v-a face orice să câștige, și se pare că am dreptate, inima îmi bate nebunește când o văd luând un viraj periculos pentru cineva care nu cunoște traseul.

   Am ajuns la final, eu eram pe locul doi. Cobor rapid din mașină să văd ce e cu starea Pandorei, dar ea iese cu un zâmbet lumionos, dar și șiret în accelași timp. Nu vreau să pară că îmi pasă așa că mă îndepărtez de toată aglomerația aia și plec la prietenii mei.

-Te-a bătut o fată care nici măcar nu a mai fost la vreo cursă de pe aici, spune Elliot amuzat și vreau să îi targ una.

   Nu face logică, dacă nu știa traseul nu putea face curba aia fară să zboare de pe pistă. Curând totul face sens, tatăl ei, el e unicul care are contact direct cu Pandora și știe traseul destul de bine.

-Las-o așa, îi spun uitându-mă urât la el.

   Peste câteva minute toate mașinile au fost duse în garajul de pe pistă și urmează să facem un after party, ca de obicei mereu ieșeam câștigător și plecam de la petrecerile astea stupide, dar acum când drăcușorul ăla este aici, nu pot să o las singură când știu de ce este în stare.

   După ce a început petrecerea, cineva a adus băutură și toți au năvălit peste ea, unicii care am rămas deoparte eram eu și Pandora.

-Mă mir că să te droghezi poți, dar când e vorba de băutură stai de o parte, spun eu ca să o enervez.

-Nu poți să îți vezi de treaba ta băiatule fără nume, vociferează ea.

-Oh, unde îmi sunt manierele, sunt Black, Black Stone.

   Își dă ochii peste cap și pleacă de lângă mine. Se duce într-un colț mai retras și văd cum înspre ea merg Elliot, Rosalia și Casian. Ce trădători. După ce toți îi spun ceva, cel mai probabil felicitări pentru că a câștigat cursa, o îmbrățișează toți. Elliot și Casian se îndreaptă spre mine lăsând-o pe Rosie cu Pandora. La scurt timp după ce băieții au venit la mine Casian de nebun srigă:

-Cine vrea să jucăm adevăr sau provocare? 
  
   Doamne, dă-mi putere să îl mai suport.

   Oamenii de aici când au auzit de asta, au accepat aproape instant și logic că printre ei e și mica mea obsesie. Să înceapă jocul atunci.

...

   După ce ne-am adunat toți ca să jucăm, observ că stau exact lângă Pandora în acest cerc și știu că se v-a termina rău. Pandora îmi zâmbește șiret și deja încep să îmi fac griji. Suntem în jur de 20 de oameni în joc, pe majoritatea îi cunosc și știu că toți sunt puțin săriți de pe fix. După reguli, ar trebui să înceapă Casian pentru că el a dat idea să jucăm.

-Scumpul meu Elliot, zice Casian, ce alegi.

Elliot zâmbește și spune cu toată încrederea posibilă:

-Provocare.

-Te provoc să o săruți pe iubita ta, Rosalia, zice Casian.

   Elliot nu stă pe gânduri și se apleacă spre ea să o sărute, chiar dacă la început o văd pe Rosalia sfioasă, cu cât se adăncesc în sărut cu atât ea se dezmeticește. După ce au terminat o văd pe Pandora uitându-se șocată la ei. Mă aplec puțin ca să îi șoptesc:
-Iubițica mea ziceai? imediat cum am spun asta îmi apare un rânjet pe față fiindcă o văd cum tresare la auzul cuvintelor.

-Nu mă enerva Stone, zice Pandora puțin surprinsă de ceea ce tocmai am făcut.

Jocul continuă cu Elliot.

-Rosalia, ce alegi?

-Adevăr, iubitule, spune ea și îi zâmbește cald.

-E adevărat că ai vrea un viitor cu mine? întreabă Elliot, toți ne așteptam la asta fiindcă mereu Elliot a fost romanticul grupului.

   Jocul continuă de la Rosalia la alți tipi și până într-un final ajunge la Tyson care face o provocare și e rândul lui să întrebe.

-Black, ce alegi?

-Provocare, zic repede înainte ca să regret.

-Te provoc să alegi pe cineva din cerc și să plecați în camera roșie, spune el făcându-mi din ochi.

   Camera roșie este camera unde de obicei ne întâlnim cu Ralph ca să putem discuta următoarele mișcări cu traficul de arme și mașini, dar uneori ne mai facem și noi de cap pe acolo. Mă uit în jurul meu că să aleg o persoană și unica la care mă pot gândi este ea.

-Pandora, vrei să vii cu mine? întreb și îi văd culoarea din obraji pălind.

Regula numărul 13Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum