Despre dragoste și alte torturi

Part 7

Rareș, crispat ca un patent ruginit, tăcea.

-Ce te uiți ca prostu'? Te-am întrebat de unde o cunoști? -urlu eu de-a dreptul iritat de faptul că nu pomenise niciodată nimic despre cei doi ochi frumoși și înlăcrimați dinaintea mea.

-E fosta, da' dacă mă gândesc, nu-i de nasu tău mirosul ăsta de romanță, așa că ține-ți botu' la distanță de fața ei! -continuă el la fel de furios, gata să mă ia la trântă.

O luase de mână ușor și o trecuse prin fața mea ca o briză de vară, gata să plece pentru totdeauna; nu puteam să accept gestului lui. Alerg înaintea lor, îi întampin la ușă, împiedicându-le ieșirea, dar efortul meu fusese atât de renegat încât m-am ales doar cu un cot de-al lui Rareș în stomac, în încercarea de a-și face loc.

Și cam așa rămăsesem în spatele lor uitandu-mă ca mutu'..

Drept s-o spun, n-aveam nicio justificare, dar continu să îmi mut membrele inferioare, în cel mai povarnic mod, înspre direcția lor. Înainte de a ieși, trimit alți doi prăpădiți să-l ridice pe drogatul de Mihai de pe fata-cioară, gândindu-mă că milostivenea mea ar da bine (și cine stie), poate ar impresiona-o pe fosta lui Rareș.

Pentru prima oara în viață, alergam după o femeie, alta în afară de mama. După una ce încă se ținea de mână cu fostul iubit, din întâmplare fiind și cel mai bun prieten al meu. Părea aberant cum vedeam la tot pasul zăpăciți ce alergau după prietenele lor și niciodată nu reușisem să îi înteleg deplin.. Și uite ce noroc a dat peste mine, fac același gest! Îmi simțeam orgoliul întinzându-se mai grețos decât guma de mestecat pe copita unei vaci, dar pân' la urma urmei, măcar eram o gumă îndrăgostită și mă apropiam de o fată ce-mi mișcase sufletul mai elegant decât orice copită. Am reușit să fac vreo cațiva pași înainte de a mă lua cu amețeală, așa că m-am oprit și m-am sprijinit de un perete de parcă aș intenționa sa staționez în felul acesta și am strigat:

-Rareș, pe fată mi-o lași mie și după pleci unde îți poftește cardul de credit!

-M-aș duce, da' maic'-tă e moartă și nu mai acceptă carduri..

Bun răspuns, i-aș fi dat cu o sapă în cap în repetate rânduri pentru ce-a spus, dacă nu ar fi făcut atâtea pentru mine la viața lui. Astfel, ies din încăpere în speranța unei discuții pașnice.

-Frate, dacă află șefu' că am lăsat-o să plece, o mierlim toți 3 în aceeași groapă fără lumânări. Nu fii prost! Mihai abia așteaptă să-și caște ciocu'. -ii spuneam trăgându-l la o parte.

-Nu o să-ți iasă cum vrei tu, degeaba te zbați, să știi doar.

-Nu-i fac nimic.. -ii explic lui Rareș în timp ce îi ating încet umărul fetei, arătându-i scările din apropiere, care conduceau la etajul de sus- poate să stea în camera mea până se liniștesc apele.

-Și dacă se sparg valurile și ne dau afară inundațiile? -interveni Viviana, care surprinzător, asistase la scenă fără să scoată un cuvânt, chiar în spatele meu. O să te plictisești și de ea pănă să ajungi să o cucerești, apoi o să-i lași fosta, pe măna ălora din Timișoara?

Îmi intrase așa tare în fire să o plesnesc, încât am înghițit în sec fiecare nerv pornit către uniunea gâtului ei cu un perete, și de la ușa biroului am urlat la cei rămași pe scaune:

-Dacă se apropie cineva de ea, îl omor în chinuri și fără discuții, țineți minte!

Vizibil calmat, revin la Rareș, îi trag cu ochiul și o conduc pe fată sus. Simțeam cum tocmai i-am înfipt jumatate din sapa de mai devreme în spate, iar dacă cumva va fi să moară mai tânăr cu vreo 30 de ani, o sa fie de inima rea ce i-am făcut-o acum.