Despre dragoste și alte torturi

Part 14

Pământul imi fugea de sub picioare, iar cerul imi amețea stelele de pe retina. Noi doi in miez de noapte si o grupare de greieri puși pe veselie. Noi doi in miez de noapte si pustiul împrăștiat in jurul nostru. Eu, serios si protectiv, o înveleam in patura calda si ma încâlceam câte putin in fiecare șuvița lunga si aurie a parului sau; ii înconjuram corpul între brate si ii dădeam explicațiile datorate pentru zilele trecute. Ea imi mângâia rana, luând orice rămășița de durere cu atingerile ei fine.

-Ni s-ar simti lipsa in seara asta daca nu ne-am întoarce?

-Absenta ta cu siguranță s-ar simti, -ii reproșez ținând in frâu gelozia fata de Rares, căci la el făceam referire.

Fruntea ii medita obsentativ, inca nu aflasem asupra cărui gând isi oprise atenția, dar eu eram ca un barbecue rumen pe-un grătar de curiozitate si deveneam tot mai ars de întrebări.

-Spune.. -cedez eu in cele din urma.

-Promite-mi ca nu ma vei refuza, altmiteri nu vei mai avea ocazia sa imi intri in minte!

-Doar spune odata! -o grăbeam încins deja.

-Locuiesc in zona, mergem pana acolo? Mi-as da 5 ani de somn doar pentru o seara in patul meu. Te rog, nu ma refuza!

Nu aveam vreun motiv care sa ma oblige sa o refuz, pana la urma cui sa-i pese ca lipsim o noapte? Nu ar fi prima, băieții au șansa de a câștiga si ei la poker, atâta timp cat eu nu fac parte din joc, fetele si-ar lua liber, iar eu mi-as petrece noaptea intr-o întreaga încăpere cu mirosul lui Iz.

-Fie, -ii șoptesc încet coborandu-mi capul înspre al ei.

Am urmat indicațiile sale si am ajuns in cartierul lui Rares, acum reușind sa imi explic cum s-au cunoscut. Piesa de rezistența apare abia atunci cand Iz se oprește in fata aceleasi scări de bloc in care statea si Rares.

Aceasta era o deosebita oportunitate de-a-mi fonda un argument aberant, căci unul solid si real nu puteam găsi, având in vedere faptul ca Iz cotrobăia in geanta dupa un rând de chei ale apartamentului lui Rares, usa de la intrarea in casa scării fiind, ca de obicei, blocată de un bolovan.

-Mai inchide gura aia, nu toti stam in vile cu 3 etaje. Asa arata un apartament normal. -rade ea.

-Asa arata apartamentul lui Rares, de fapt.

-Ai mai fost pe la noi? -întreaba Iz de-a dreptul mirata.

-Pardon, dar de cand e "pe la noi"?

-Ce prostut esti, haide intra, am gasit cheile.

M-a tras brusc înăuntru, nici nu observasem usa deja deschisă. M-am oprit pe hol, in ciuda insistențelor ei de a avansa in bucătărie măcar, iar de aceasta data meritam eu niste explicații, doar ca inainte de a le primi, pieptul meu a decis sa se sfărâme in bucăți de durere, mod in care Iz ma așeza pe canapea si imi descheia cămașa, căutând un unguent. Încetul cu încetul isi făcu efectul, cu toate ca eu inca o priveam răutăcios, prinzandu-mi nasturii la loc.

-Nu e cazul sa reacționezi asa, nu ma dezamagi! -ma avertiza ea, parca citindu-mi gândurile.

Dădeam sa plec, simțeam cum lumea isi ieșea din orbita de circulație, pe cand eu imi ieșeam din orbita sănătății mintale. Ma cutremura un gând de doua feluri, Rares o întreținea, iar ea profita; lucru care nu era atat de sumbru pe cat părea, asa imi puteam largi orizontul înspre buzele sale libere. Problema se năștea abia in punctul in care ea era o profitoare întreținută de joasă speță.

-Să nu îndrăznești să te gândești la asta! -se înfurie ea.

-La ce?

-Cum poti sa crezi ca sunt una din adunăturile tale? Nu mă culc cu Rareș pentru a fi întreținută!

-Atunci pentru ce?

Întrebarea mea instinctiva nu era agreata, de altfel fusese răsplătită cu o palma zdravăna. Mă analiză, așteptând o replică mai mult fizică decât verbală din partea mea, așa că se dădu câțiva pași în spate, lăsând un calm înspăimântător sa o inunde.

-E fratele meu, om de nimic ce ești!

Ma înșelasem în privința calmului ei, acum era pregătită să mă linșeze, dar urechile mele tot nu îi puteau crede vorbele. Deși, întâmplarea face ca Rareș să țină întotdeauna în prezența mea o camera încuiată cu cheia sau o viata încuiată cu minciuni cum că "ar fi fost trimis la un internat pentru orfani inca de la 13 ani", imi aminteam ca imi vorbise la un moment dat despre niste părinți adoptivi de scurtă durată, ce aveau o fiică, dar nu credeam vreodată că ea ar putea fi Iz.

Între timp, Iz fugise în camera ei, furioasa si cutremurand pereții la trântirea ușii. Eu eram inca blocat în amintirile lui Rareș despre acea familie. Trebuia să aflu mai multe, așa că, în cele din urmă m-am îndreptat inspre camera nemaivăzută. Am bătut la ușă, dar nu mi s-a răspuns, motiv pentru care mi-am croit singur drum până la patul folosit de Iz pe post de ascunzătoare.

-E fratele tau adoptiv?

-Nu, e doar fratele meu mai mare. Fii serios, chiar crezi ca ar fi fost așa de precipitat dacă eram vreo fosta de-a lui? -șoptea ea printre cateva lacrimile dese ce-i părăseau ochii.

-Imi cer scuze, Iz..

-Păstrează-le, nu am nevoie de ele sau de părerile tale. Ti-am oferit șansa de a ma cunoaște mai bine de atat, acum pleacă. Poti dormi pe canapeaua de dincolo, e extensibila sau mai bine pleacă de tot.

Aveam sufletul mai rănit decat trupul, deși simțeam din nou o durere cumplita în locul rănii. Am încercat să o sărut pe obraz înainte de culcare, dar m-a respins. Era evident ca nici unul dintre noi nu va avea parte de odihna visată, a lui Iz în patul ei, iar a mea în brațele sale. Mai mult, nici unul nu va avea parte de odihnă deloc.

Iz se acoperise în întregime cu plapuma , îndemnându-mă sa plec, pentru a-si trăi dezamăgirea singura, iar eu trebuia sa ii urmez exemplul.