Despre dragoste și alte torturi

Part 17

-Termina cu jocurile astea, Viviana, o sa o pățești cu mine! -tip eu exasperat de modul in care fusesem tras pe sfoara.

-Erik? Eu, eu am facut-o spre binele tau, ai sa imi mulțumești mai tarziu, -se auzi de la capătul celălalt al liniei cu o voce tremurata.

-Iti va mulțimi si Mihai cand va ajunge acasă, cu siguranța! -nervos, voiam sa ii închid in nas, instinctiv chiar.

Am luat telefonul din mâinile lui Iz, trantindu-l neatent pe noptieră si întrerupând apelul, în ciuda privirii răutăcioase, dar sincere de "am avut dreptate" cu care imi răspunse gestului.

-Nu-ti face griji, am să mă ocup de ei, -spun in timp ce ii arunc papucii din picioare, întinzându-i-le de-a lungul patului si îndemnând-o sa isi lase capul pe perna. Pune-te sa dormi, pari obosită.

Ma lăsasem pe podeaua rece de langa pat, privind-o. Ingrijorarea ii marca expresia faciala, eu simțeam ca ar fi indicat sa ma retrag, fapt pentru care m-am ridicat, dar ma prinse de mâneca, trangandu-ma catre ea, din dorinta de a face contat vizual:

-Sa nu mai dispari asa in miez de noapte! Nu cu rana aia dupa tine!

-Nu credeam sa-mi fi observat disparitia, puteai sa ma suni, stii, nu?

Se ridica incruntata si se deplasa hotarata in directia geamului. Se uita tăcută înspre mașina mea preț de cateva secunde, apoi fixa din nou geamul. Il inchise, semn ca ma urmarise inca de la iesirea din apartament, caci facusem mult zgomot cu masina inainte de plecare, tocmai pentru a fi notat. Continua sa isi mentina arcuirea sprancelelor fortata, aparandu-i doua mici riduri. Era frumoasa chiar si asa.

-Cine sa mai indrazneasca sa te sune dupa biletul acela? Libera zici, ai?-explica ea pe un ton stins si trist.

Era la doi pasi de mine, oportunitate care ma obliga sa o strang din nou in brate. Resimteam o nevoie atroce de a-i lipi corpul de al meu de fiecare data cand o vedeam, era o emotie vie incontrolabila. Orice mic contact al pielii noastre se rupea in lanturi de fiori pe tot spatele meu, iar de fiecare data cand isi lipea capul de pieptul meu, ma simteam victorios, ca si cum as fi reusit sa o aduc inapoi in viata mea dupa o despartire grea.

-Ma ierti? -intreb eu nesigur de raspunsul pe care il voi primi.

-Pentru că nu ai avut încredere în mine în legatură cu Mihai sau pentru ceea ce ai spus despre mine si Rares?

-Amândouă si o ora de somn la pachet, daca se poate. Te rog!

-Bine, doar sa nu mai dispari asa niciodata. Promite-mi..

-Pe bune? Chiar ma ierti? -intreb eu uimit, dar citind aceeași încruntare dupa care imi dau seama ca reacția mea nu isi avea locul, asa ca am revenit cu un zâmbet cald. Promit, scumpo! -ii spuneam încălcându-mi degetele in parul ei mătăsos si mângâindu-l, dorind sa o lipesc si mai mult de mine.

-Promiți pe degetul mic? -intreba ea întinzând degetul mic si râzând.

O fotografie; aveam nevoie de o fotografie, pentru ca la bătrânețe sa o pot așeza înaintea nepoților, spunandu-le care lucruri conteaza cu adevarat in viata si impartasindu-le melancolic: "uitați dragilor, asa arata fericirea".

-Pe degetul mic, -confirm intr-o uniune a mainilor noastre. Acum, dormi, da?

-Stai cu mine seara asta. Vreau sa fiu aici in caz ca ti se întâmplă ceva.

Ma privea cu ochii mari si inocenti, având o chinuitoare dorinta de a ma îngriji. A mia oară cand nu puteam sa o refuz. Pana la urma poate o sa am parte de o dimineata mult visata, daca noaptea a trecut deja.

-Si unde am sa dorm? -rânjesc eu nevăzând nicio canapea in camera si sperând sa adorm in brațele ei, împărățind aceeași plapuma.

-Pe jos, -glumi ea sau cel putin asa părea.

-Este amuzant, pentru ca tocmai simt o înțepătura de viespe in piept, devine insuportabila, cred ca ar fi mai bine sa ma așez pe patul acesta de langa mine, pare un loc bun de odihna, ce durere cumplita, te superi daca stau aici?

-Sa nici nu glumești cu asta! -ma mustra ea, aruncându-mi o perna in fata.

-Ei, doar nu e dupa tine. Vino sa dormim.

-Si cu libertatea mea cum ramane?

-Uita de biletul acela, bine? Exista mereu un risc considerabil de a păți unul din cele mai oribile lucruri, odata intrata in casa aia si nu vreau sa mi-l asum, chiar daca asta însemna sa te tin încuiată in casa cu mine.

-Fie, dar nu mai pleca asa noaptea.

"Sigur te va ierta fata aceea daca te iubește.." -imi amintisem cuvintele paznicului, cu o sclipire de bucurie in suflet, sperând doar ca lucrurile sa isi recapete cursul firesc.

Buna dragilor, va cer din nou părerea in legatura cu povestea, le astept in privat sau in comentarii, multumesc celor care citesc, 2k ❤.️