Despre dragoste și alte torturi

Part 13

As dori sa va cer sprijinul pentru continuarea poveștii, as aprecia comentariile voastre si sugestiile. Multumesc mult :)

O priveam fără sa am curajul necesar de a-i vorbi, pana la un moment dat, cand mi-am luat inima in dinti si..

-Buna, Iz. -salut eu timid.

-Ma îndoiesc sa fie asa "buna". -bombăni ea.

-Ce ar fi daca te-ai îmbracă si ai veni cu mine? Lasa-ma sa ma revanșez si am sa iti explic totul. Si inainte sa ma refuzi, te rog, da-mi o șansa sa îndrept lucrurile. Doar una!

-Daca nu esti aici in 15 minute, ma schimb la loc. -ma amenință ea.

M-am apropiat de ea, trăgând-o ușor la piept. La cat de mult mi-a lipsit, as fi cuprins-o rupându-i oasele, dar niste dureri de nesuportat se jucau cu trupul meu. M-am limitat la o simpla îmbrățișare amicală.

-Mi-a fost dor de tine, ii șopteam dându-i drumul.

-Si mie mi-ai lipsit, chicoti ea.

-Vorbești serios?

-Nu, glumeam, acum du-te si rezolva-ti treburile si revino in 15 minute! spuse Iz râzând.

Grabindu-ma, mergeam din nou in camera lui Mihai, sperând ca de aceasta data, sa nu ma mai oprească nimic. Efortul depus pentru coborârea scărilor mi se părea cel putin egal cu o zi întreaga petrecuta la sala; imi simțeam organismul slăbit si cred ca medicii aveau dreptate atunci cand m-au sfătuit sa mai ramân o săptămana internat.

Camera era încuiata cu cheia, asa ca mi-am zis sa ii caut in biroul meu, dar ne-am întâlnit la jumătatea drumului, el ieșind din bucătăria comuna.

-Înțelegerea a fost ca te externezi doar daca stai săptămana asta acasă in pat, parca. Dar atunci nu imi explic cum de patrulezi pe aici, spuse Rares aruncându-i priviri răutăcioase lui Mihai, care mai mult ca sigur luase din nou ultimul sandviș.

-Nu mai tin minte, or fi intervenit pierderi de memorie de la medicamente, zic eu pe un ton glumeț. Mihai, ai luat tu cheile de la papuc?

Mâncând cu o pofta de gravida, Mihai dădea din cap in semn aprobator, predându-mi cheile.

-Am nevoie de ajutorul tau, dupa ce iti termini sandvișul, ii explic, lovindu-l in umăr pe Mihai.

-Ce ti-a mai trecut acum prin cap? Pune-te sa te odihnești mai bine, replică Rares in locul lui Mihai.

-Asta, fratele meu, nu o sa afli niciodata!

-Vrei sa iesi cu Iz, nu? Te-am avertizat sa nu faci asta, vierme! -se înfurie el.

Acum tot eu eram viermele? Adica sunt împușcat in piept de către un nebun, mi se interzice orice tip de socializare cu o persoana libera si rabd la rândul meu foame, dupa pierderea ultimului sandviș. Tot eu eram vierme?

-Uite, Rares, fosta ta prietena e destul de mare încât sa gândească si sa aibă dreptul la alegeri proprii, iar daca ea dorește sa iasă cu mine, nu o face fiindcă as forța-o eu! Acum termina cu jocurile astea de copii mici, pentru ca o e o ieșire între prieteni.

Mihai casca ochii mari la auzul răspunsului meu si terminând ultima bucata, aștepta ordinele mele. Așadar, am luat o matura, am curățat spatele mașinii, o Dacia Duster de tip papuc si am asezat acolo o pătura groasa si o plapuma.

Trecuseră 14 minute cu exactitate, iar de data aceasta am bătut la usa, inainte de a intra.

-Intra, sunt gata. -zise Iz.

O analizam din obișnuința unei transformări, știți voi, fetele sunt genul acela de creaturi cameleon, ce inainte de o întâlnire devin alte persoane prin machiaj si vestimentație. Dar rămăsese la fel, schimbând rochia cu o pereche de jeanși negri si un maieu. Nu avea nevoie de machiaj, oricum. Era frumoasa natural, ochii mari de păpușa prindeau întotdeauna o culoare intensa in bătaia luminii, iar sclipirea maronie din ei nu era la fel ca a celorlalți ochi căprui.

-Unde mergem? -întreaba cu o bucurie de copil.

Am deschis usa fără sa ii dau nici macar un indiciu si am coborât. La ieșirea din casa, drumul ni se intersecta cu al Vivianei.

-Uite cine a inviat! Am fost pe la tine la spital, dar nu erai conștient, ma bucur ca esti bine, -spuse ea in timp ce ma strânse in brate si ma pupa pe obraz, supărător de aproape de buze. Unde mergeți? Nu ma luați cu voi?

-Altădată -răspund eu grăbit, trăgând-o pe Iz de mana.

Mașina era parcata in spatele casei, iar odata ajunși, m-am grăbit sa ii deschid usa lui Iz.

-Ce ai facut la spital?

-Iti e foame? -intreb eu schimbând subiectul.

-Da, sigur. M-ar bucura un bol cu mancare calda si fără pâinea voastră uscata pe care o folosiți doar la sandivsuri.

-De obicei mâncam in oras, ii spun zâmbind.

Am oprit la restaurantul meu favorit, comandând doua ciorbe. Compania ei imi dădea o stare de bine, ma făcea sa uit pana si ca timpul trece. In program, aveam multe de facut, asa ca pe fuga am iesit din restaurant si am condus pana la Parcul Central, unde am facut doi pași.

-Si.. Ai de gând sa imi spui ce ai pățit zilele astea?

-Mai tarziu, haine sa luam niste vata pe bat, -o îndemn eu, apucând-o din nou de mana.

Ne-am petrecut dupa-masa împreuna, pana cand un bătrânel ce cânta la vioara dintr-un cărucior cu rotile, se uita îndelung la noi; mi-a transmis un mesaj pe care nu am reușit sa mi-l scot din minte nici astăzi.

-Băiete, poate e neînsemnat ceea ce iti voi spune, dar sa ai grija de ea, căci poate ca intr-o zi nu voi mai fi blocat in scaunul asta, ci am sa va privesc de undeva de sus si zău ca am sa ma supar daca am sa vad ca ai părăsit-o.

In următorul moment, o căutam cu coada ochiului pe Iz pentru a-i vedea reacția, părea impresionata, asa ca am condus-o la mașina si am cautat un loc liniștit si retras. Seara se lăsase fără prea mare intârziere, asa ca am rugat-o pe Iz sa ma ajute la ridicarea copertinei din spatele mașinii.

-Spune-mi, te rog, ca nu e aceeași mașina cu care a-ti dus-o pe Denisa, șopti ea trista.

-Stai liniștita, au dus-o cu mașina Vivianei, spun eu sarutand-o pe obraz, dorind sa o liniștesc.

Cu ultimele forte am ridicat-o in brate si am așezat-o atent pe patura. Am urcat si eu, sărăcit din nou de energie. Plapuma ținea loc de perna, mod in care am adus-o mai aproape, stand rezemat cu spatele de geamul din spate si cuprinzând-o. Abia acum aflasem ce însemna fericirea.

-Si asta e momentul in care iti povestesc ce s-a intâmplat zilele trecute, dar mai întâi ne uitam la stele pana amețim, spun eu in timp ce ea isi sprijini capul de pieptul meu.