Despre dragoste și alte torturi

Part 10

I-am relatat amanuntit cateva din peripețiile copilăriei mele, ajunsesem la moartea mamei mele, doar ca înainte de-a apuca, ma intrerupe:

-Cum se face ca ai ajuns aici? -ma chestionează ea.

-Aveam vise dupa terminarea facultății.. mi-am spus ca afacerea ma va ajuta, doar ca odata ce m-am implicat, nu am mai putut iesi. Pe vremea aceea nu imi permiteam nici sa invit o fata in oras, eram atat de disperat dupa un trai decent incat eram conștient de riscurile implicate și le-am acceptat fără doar și poate.

-Știi, poate ti-as fi dat o șansa, daca ne întâlneam in alte circumstanțe. -sopti Iz, de parca nu voia sa fie auzita.

Oare mi-o fi spunând ca nu am nicio șansa si ca e momentul sa imi iau mana din jurul taliei ei? Haide, acum te-ai gasit, Iz? Dupa ce mi-am dat lumea peste cap pentru tine?

-Despre ce șansa vorbești? -intreb eu încercând sa nu par disperat dupa atenția ei.

-Păi, am presupus ca ma placi, doar de asta ai promis sa ai grija de mine si te-ai certat cu Rares, nu?

Situația a devenit destul de stânjenitoare, iar daca mai adaugăm in ecuație si factorul "stai întins pe un pat, lipit de ea", nu prea puteam nega. Fata asta imi toaca mințile cu o bormașina. De ce imi mai permite sa o ating daca simte toată aceasta repulsie vizavi de persoana mea?

"Poate o calmează mângâierile tale." Sau "poate ii e frica sa iti spună ca esti un necioplit si ca ar fi cazul sa iti arunci tentaculele asupra altcuiva..", imi spuneau cateva voci din sinea mea. Si aici as dori să-i reproșez celei de-a doua voci faptul ca eu doar încercam sa fiu galant si sa o liniștesc, nicidecum sa par "necioplit".

-Erik, ma auzi? -imi dizolvă ea vocile din cap.

-Da, iarta-ma, mi-au fugit gândurile la cearta cu Rareș.

"Ca s-o spun pe fata, nu la asta ma gândeam, dar nici nu o iti zic ca mi-am înjunghiat orgoliul pe la spate si am alergat ca un nebun dupa tine nu puteam sa recunosc", zise vocea-mama din capul meu.

-Imi esti draga, dar esti fosta lui Rareș, nu mi-as permite sa ma îndrăgostesc de tine, nu dupa ce am vazut relația dintre voi, m-ar ucide, ii explic eu încercând sa dau bine.

Pe dinăuntru eram gol, chiar imi făcusem speranțe si am pus suflet in fiecare vorba ce i-o adresam. Tot ce imi doream era sa merg in primul bar si sa mi-o scot din cap cu niste alcool, dar avem un cadavru in beci. Uitasem complet! Ei bine, o vom duce la lac si de acolo voi opri la un bar din perimetrul casei, căci nu vreau sa nenorocesc masina la intoarcere.

O priveam parca încercuit de valuri spumoase de ceata. Nu-i mai înțelegeam poftele, nici nu cred sa i le fi inteles, dar cert era ca nu resimțea nevoia de-a-i fi aproape. I-am adus mana ușor spre mine, înconjurandu-i cu degetele încheietura subțire, dupa care i-am rotit podul palmei astfel încât sa i-l pot săruta. Apoi m-am ridicat , cu intenția de a pleca, nelăsând fata sau ochii sa imi trădeze sentimentele. In momentele acelea simțeam ca am coborât printre flăcările iadului si ca imi arde sufletul.

-Nu ma lasa singura.. Te rog! -spuse Iz, aproape implorandu-ma.

Nici nu puteam sa te las! Vorbea atat de blând încât nu ii puteam respinge aceasta aspirațiune atat a inimii mele cat si a ei, chiar daca motivele diferă.

Mi-am dat la o parte hainele aruncate pe canapeaua din celălat capăt al camerei, mi-am luat o pătura si am incercat sa dorm. Am reusit doar sa stau dezamagit si sa imi ascult vocile, care culmea, imi mai tineau un discurs. Nu am închis un ochi toată noaptea, dar cu folos, căci luasem o hotărâre.

A doua zi, i-am înapoiat mobilul lăsat in birou, i-am dat numărul meu, in caz de urgentă și mi-am impus sa stau cat mai departe de ea. Ne mai întâlneam doar seara, între doua livrări si-o beție, dar beat fiind, niciodata nu intram in camera mea, care mai nou devenise camera ei, alegand sa înnoptez in mașina.

Trecuse deja o săptămana, seara in care primisem primul mesaj de la Iz. In ziua respectiva fusesem dat dispărut pana si de Mihai, iar intr-un final, ea m-a întrebat daca sunt in regula. De atunci mi se părea inevitabila pastrarea legăturii, in special datorită inimii ce ma împingea sa ii scriu.

Dupa alte doua saptamâni, abandonasem alcoolul si petreceam mai mult timp împreuna. Impreuna ca niste amici, ca sa fiu explicit. Dar eu ma agățam de orice oportunitate de a-mi petrece nopțile cu ea la un film, la o cina, in patul din camera mea cu o pizza, apelam la orice scuză pentru a ma agăța asemeni benzilor lipicioase de prins muște. Si de ce muscă am mai dat! Cunoscusem o versiune actualizata a ei, era o ființa atat de nedescoperită inca.

Daca ar sti ce-mi ascunde sufletul cand o privesc sau daca ar sti macar cat tânjesc dupa o îmbrățișare si un sărut de-al ei. Imi imaginam ca sigur oferă cele mai cărnoase si aromate săruturi.

-Erik, scoate-ma de aici te rog! Mi-e dor de o plimbare, de aerul de afara. Stau închisă aici de aproape o săptămana, de cand am mers cu Rareș la cumpăraturi..

Eram gelos si ma temeam din străfundul rațiunii de o iminenta împăcare; se vedea din portul Amsterdam ca raportul dintre ei era unul zdravăn. Nu puteam sa o las pe mana lui Rares.

-Ce am sa ma fac si cu tine, o sa te scot. Te duc maine seara la o plimbare in aer liber -mârâi eu încurcat.

Atunci Iz imi sari la gât animata de-un entuziasm aparte. Ii sclipeau ochii de fericire, dar sa ma fi vazut pe mine!

In mintea mea profetizem deja o întâlnire si simțeam ca Cel-de-Sus pusese interdicție orelor sa treacă de amiaza.