Living in a lie - FINALIZATĂ

11

Media: Semnul din naștere

"Cineva chiar a însemnat totul pentru tine daca ți-ai făcut acel tatuaj pe spate" mai avea si altele, dar acela mi-a atras privirea. Se intoarce spre mine îngândurat.
"Foarte mult si încă înseamnă totul, doar că ea încă nu isi aminteste ca să pot fi din nou la fel ca înainte, o iau ușor"
Confuză si tristă imi așez capul pe pernă, încercând să adorm pentru a uita.
"Beatrice" vocea sa joasă mă face să mă încrunt, plus că acest nume îmi este foarte cunoscut.
"Poftim?"
"O cheamă Beatrice! O cunoști foarte bine, ba chiar simți si gândești tot ce gândește si ea" sunt deja derutată de tot.
"Si eu am un semn ca acel tatuaj si ea are?" mi-e greu sa vorbesc, dar prefer sa stiu cat mai mult, plus ca sunt confuză.
"Lucy, pe tine te cheamă Beatrice, nu stiu dacă tatăl tău ti-a spus" scoate telefonul si imi arată o poză cu el cand era destul de mic, dar nu prea diferit, la fel de frumos si o fetiță cu cârlioanțe prinse într-o coadă, ține un premiu in mână si zâmbește. O lacrimă imi pică involuntar, nu țin minte! de ce ar ascunde tata numele meu? Ma încrunt imediat când dau zoom si vad ca scrie Beatrice Victoria Reyes, unde este Lucynda si de ce am numele de familie diferit?
"Cred ca este o greșeală, numele meu nu este aici, iar acolo scrie Reyes, eu am numele de familie Carson" se blochează scanându-mi toată fața.
"Ai spus cumva Carson?" închide telefonul si se ridica furtunos.
"Da, de ce?" nu mai înțeleg nimic, pe bune!
"Pe tatal tau il cheama cumva Johnny Carson?"
"Da, el e" isi pune mainile in cap si imi face semn sa aștept, iesind din camera imediat după ce a tras pe el un trening.

◆◆◆

"Au" încep sa plâng, fiind pe gresia rece de pe balcon, Ares lipseste de 20 de minute, iar eu zac aici de 10, durerile de cap au reapărut.

"Tata, nu pot!" încep sa plang dupa ce am cazut a mia oară pe gheață.
"Am încredere in tine, Beth!" desi numele intreg este Beatrice, el preferă sa imi spună Beth, împreună cu toți ceilalți. Ajung lângă el încetinind.
"Nu imi iese mișcarea, încerc deja de ore întregi" ma trage spre banca de pe margine așezându-ne.
"Uite, fetița mea, sunt multe chestii in viață pe care nu credem ca le putem avea sau le putem obține, dar daca nu ne pierdem speranța si avem încredere in propriile puteri, ajungem sa cucerim lumea"
"Dar dacă pur si simplu acel lucru nu este pentru noi?"
"Incerci si vezi, secretul este sa nu te lași niciodată bătut"
Il privesc zâmbind încrezătoare, apoi il îmbrățișez.
"Mulțumesc, merg sa mai încerc dupa o mică pauză" incepem sa râdem amandoi si scoate sticla cu apă din geantă.

Tata? De ce este alt bărbat? Si de ce imi vine sa plang simtind o durere mare in suflet, de dor, de lipsa iubirii din partea părinților.
Dylan, oare ce face dragul meu?
"Zumză" spun cu o voce subțire cand răspunde.
"Dylan nu are voie cu telefonul!" aud bona nesuferita.
"Vreau sa vorbesc cu el, te rog"
"Nu" imi inchide direct, încep sa plang mai tare, aveam nevoie sa ii aud vocea, sa stiu ca e bine, imi este asa dor de el, iar faptul ca mai mi-am amintit ceva din trecutul meu ce imi este total străin, căci pe barbatul acela nu l-am vazut in viata mea, m-a dat peste cap.
Durerea se intensifică, o amețeală imensă apărând, mă las usor in jos cu buzele amorțite, știind deja ce va urma, nu e prima data..

In momentul in care o aud pe Alia cum ma strigă, încerc sa imi dau putere sa ii raspund, dar nu pot si nu ma vede de aici din locul in care sunt.
M-am pus si eu fix in coltul opus, la naiba cu momentele mele ciudate in care vreau sa fiu singură! Se uită fugitiv pe balcon, dar nu m-a observat, am incercat din nou sa ma ridic, dar ochii mei s-au făcut tot mai grei, întunericul acaparându-mă in următoarele secunde.
"Ares" ultimul lucru pe care l-am mai auzit, Alia de ce nu te-ai uitat mai bine? Si eu idioată rău, cum să stau așa, adică nu e prima dată cand mi se întâmplă si stau asa până îmi revin, dar totuși...