Iubire In Lumina Roșie

Hai că iar am leșinat

Un bâzâit constant îmi umple urechile și nu pot scăpa de el. Cu fiecare pas devine din ce în ce mai tare și atunci când va deveni insuportabil de tare cred că o să mă dau cu capul de ceva până leșin. Nu e suficient că e 1 dimineața și eu încă nu l-am găsit pe Damian. Bateria la telefon e aproape descărcată și mă rog la Dumnezeu pentru o minune.

"Unde ești Damian?"

O spun în șoaptă, abia aud eu ce am zis, însă primesc un răspuns. Tresar când aud acea voce pe care am început să o cunosc destul de bine.

"Sunt pe aproape Bambi"

Cuvintele le aud în mintea mea însă nu ca o voce interioara. E de parcă Damian chiar miar vorbi telepatic. Nu prea are sens însă în ultimele 2 zile tot ce a fost normal s-a dus pe apa sâmbetei. Încep să înțeleg la ce s-a referit Damian când a zis că odată ce aflu supranaturalul o să se țină scai de mine. Dacă nu aflam de Damian, de vârcolaci și orice ar fi fost femeia aia acum aș fi dormit la căldură în patul meu.

Continui să merg până când aud acel bâzâit cum îmi sparge timpanul. Am început să îl folosesc drept compas acum 15 minute când am realizat că de fiecare data când bâzâit-ul scădea eram pe drumul greșit. Asta o adaug pe lista de lucruri pe care nu le pot explica. Simt prezenta lui Damian pe aproape și bâzâitul crește în intensitate până când nu mai pot suporta. Îmi acopăr urechile și într-o fracțiune de secundă tot sunetul dispare. Am rămas surd? Oare acel bâzâit chiar mia spart timpanul? Îmi iau mâinile de pe urechi ca să ascult în jur. Mă speri atunci când o bufniță începe să cânte într-un copac însă mă simt ușurat că nu mi-am pierdut auzul. Nu credeam că o să zic asta însă e mult prea liniște fără acel bâzâit constant. Acum câteva secunde era așa de puternic și acum nimic. Sunetul acela devenise o ancoră în realitate. Îmi reamintea la fiecare pas de ce sunt aici și că nu pot renunța.

"Ok bâzâitu-le, știu că am zis că ești insuportabil însă ești compasul meu. Am deja pe cineva de găsit nu mă face să te găsesc și pe tine"

Îmi las brațele să cadă pe lângă corp și mă uit prin jurul meu. Beznă totala și copaci deși care fac greu de văzut drumul pe care am venit. Inspir și expir adânc într-o încercare de a ma calma. Trebuie să continui singur de aici, fără compasul meu.

"Damian, dacă mă auzi, îmi ramai dator toată viața ta de vârcolac"

Aștept să îl aud iar în capul meu, sa îmi vorbească, însă nimic. E liniște totală. Fără Damian să îmi zică că e pe aproape, fără bâzâit. Doar eu și întunericul nesfârșit. Îmi închid ochi și mă încurajez singur. Încep să o iau din loc însă nu ajung prea departe. Cad printre frunze și lemne putrezite. O capcană și una al naibi de adâncă. Continui să cad și, pentru a 3a oară în ultimele 2 zile, leșin. (De data asta de la impact)

_________________________________________

E 21:51 și eu doar ce am terminat acest capitol. Știu că nu este foarte interesant însă mă ajută pe mine să continui povestea în așa fel încât să aibă sens Capitolele între ele.
:)