Damian încă e încolăcit la picioarele mele și pare că aproape a adormit acolo. Îl mângâi ușor pe creștetul capului iar el se ridică mai mult înspre atingerea mea. Totul e așa de calm în camera asta încât nici nu ai crede că în mintea noastră e haos. E de parcă atâtea întrebări și atâta haos nea indus creierul în supra solicitare iar acum niciunul din noi nu zice nimic că să nu explodăm. Știu că nu putem sta asa prea mult, trebuie să aflăm ce a descoperit Damian.
Pași lui Naomi umplu camera lipsita de sunet și răsună până în hol. Vine înspre noi cu o cutie în brațe și o lasă ușor pe podea. Ma dau jos de pe canapea și mă pun în genunchi sa ma uit prin conținutul cutiei. Mișcarea mea ia deranjat poziția de dormit a lui Damian și acum sta în patru labe lângă mine și miroase cutia.
"Vezi ceva familiar Dmaian?"
Îi vorbesc ca unui câine însă având în vedere starea în care e doar așa mi se pare normal sa îi vorbesc. Îl mângâi ușor pe spate în timp ce adulmeca cutia. Începe să mârâie și ia în dinți o poza după care o arunca pe jos și se uita cu ura la ea. Îmi îndrept mână sa iau poza și o studiez. Nu îmi dau seama cine sunt oameni din poză asa ca io înmânez lui Naomi.
"Îi recunoști? Damian părea....agitat când a văzut poza"
Naomi se uita atenta la bucătărie de hârtie cu cei 2 oameni imprimați pe ea. E veche, timpul și-a lăsat amprenta pe ea.
"E tata....și acea femeie"
Naomi șoptește și pare că mai are puțin și plânge. Corpul îi tremură și își lasă capul în jos.
"Îmi pare așa de rău....trebuia să îi spun mai devreme..."
"Naomi? Ce să îi spui? Vorbește cu mine Naomi"
Ma apropi de ea și îi pun o mână pe umăr. Damian mârâie ușor la gestul meu însă nu îl bag în seama. Nu e momentul pentru instinctele lui.
"Tata...Mia povestit unele lucruri...."
Îmi vorbește printre suspine și lacrimi.
"Femeia roșie....Anca era numele ei...ea și tata au fost împreună când erau la liceu. Anca era om...o femeia asa de frumoasa însă diferențele de specie dintre ea și tata nu l-au permis sa fie împreună"
Termina de povestit și începe să plângă mai tare. Cade în genunchi și se uita înspre Damian care încă nu pare fericit de faptul ca Naomi sta prea aproape de mine.
"Îmi pare rău Damian...ar fi trebuit să îți spun, îmi pare rău...."
Se prăbușește cu totul pe podea iar eu sunt lăsat cu un Damian care gândește ca un lup și o Naomi care plânge din toți plămâni. Maraitul pe care îl scote el și sunetele de plâns ale ei mă aduc la limita. Îmi e somn, e târziu și îmi simt o vena cum risca sa plesnească la tâmplă.
"Vreți să ÎNCETAȚI ODATĂ!!!"
Se opresc din a mai scoate acele sunete. Damian se uita la mine cu ochi de câine plouat și Naomi sa oprit până și din respirat
"Plânsul și mârâitul nu ne ajuta cu nimic asa ca ridicați-vă acele funduri de lupi și treceți la treaba!"
Clacheaz și încep să tip. Nu mai suport ce se întâmplă, vreau să se termine odată aceasta harababura și sa ma întorc la viata mea de dinainte. Damian a avut dreptate, am intrat pe propria răspundere în lumea supranaturalului și acum sunt blocat aici. Trebuia să îi dau afurisitul de lănțișor înapoi și să îmi vad de treaba ca un om normal.
"Trebuie să găsim o cale prin al face pe Damian om la loc"
Încă sunt nervos însă nu mai tip. Încerc să mă calmez și sa ma adun.
"Damian are un lănțișor care îi oferă stabilitate asupra transformărilor sale însă la pierdut"
Îmi întorc privirea înspre Naomi care se ridică de pe podea. Are ochi roși de la plâns și se cunoaște cum ține înauntru și mai multe lacrimi
"Te referi cumva la un lănțișor cu inițiala "D" pe el?"
"Da! Ști unde e?"
Îmi dau ochi peste cap și scot un sunet de enervare undeva din adâncul gatului. Serios? Fix lanțul ala?
CITEȘTI
Iubire In Lumina Roșie
Romance> Un vârcolac enervant? Drame?? Daddy issues? Un adolescent obosit (în care te regăsești mult prea mult)? Plot încâlcit? Posibile traume? Da! Cartea asta le are pe toate așa că lasă temele alea (oricum nu vrei să le faci) și citește ceva de calitate...
