Nu mai era nici o șansă să scap. De fugit, nu avem unde. La paisprezece ani, ce puteam face în lumea largă? Oricât am încercat să îi conving să mă lase să îmi continui studiile, nu au fost de acord. Au mers chiar și la școală și au spus că nu mă dă mai departe la liceu, din motive financiare.
Timpul s-a scurs mai repede decât voiam și momentul neașteptat de mine, sosi. La doar o săptămână după ce am terminat școala , nici nu am avut timp să mă bucur de vacanță, că pe la poartă au venit doi bărbați, unul dintre ei strigându-l pe tata.
Inițial am crezut că au treabă doar cu el, dar el ia invitat în curte. În fața casei, aveam un vișin mare, sub care era o masă cu câteva scaune. Tata le-a spus să se așeze, celor doi musafiri. După reacția tatei și după felul cum arăta cel mai tânăr dintre bărbați, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Tata era vizibil emoționat, la fel și mama și nu mai știau cu ce să îi servească pe cei doi. Bineînțeles alcool, nicidecum cafea, suc sau prăjituri. Bărbatul mai tânăr, părea să aibă vreo treizeci de ani, abia mai târziu am aflat că avea douăzeci și cinci de ani.
— Uite de ce am venit eu la voi Gheorghe... Așa cum am discutat mai înainte, ați spus că după ce termină fata școala, o dai pentru băiatul ăsta! Noi nu am venit cu mâna goală, am adus o vadă de vin, două sticle de rachiu făcut de mine acasă, nu orice poșircă. Cică așa se vine, cu plocon, dar eu am adus așa că suntem prieteni și ne știm de mult! Băiatul e un om de nota zece, e cuminte, gospodar, muncește și el pe unde poate că știți cum e acum cu locurile de muncă!
— Am zis o vorbă, vorbă rămâne! Diana, vino aproape! strigă tata.
Am plecat de lângă soba de la bucătăria de afară și m-am apropiat de masa unde stăteau toți patru. Mama, tata și cei doi bărbați. Mă simțeam ca o marfă expusă înaintea clienților.
— Diana, de azi înainte, el este soțul tău! Nu îți face griji, ai să te obișnuiești cu el și vei fi și tu la casa ta!
Bărbatul mai tânăr, se ridică în picioare și îmi întinse mâna.
— Mircea! spuse el.
— Diana! am răspuns eu cu jumătate de gură și studiindu-i antebrațe care aveau mai multe linii ca niște tăieturi cicatrizate.
Nu era un bărbat urât, dar nici frumos. Era slab și cam închis la culoarea pielii. Încercam să găsesc ceva la el să îmi placă, poate așa mă împăcam mai repede cu situația, dar nu găseam nimic.
— Cred că ar fi bine dacă ar merge undeva singuri, să poată vorbi între patru ochi! zise bărbatul ce o făcea pe pețitorul.
— Da sigur, nu e o idee rea! Cât mai stăm noi la un pahar de vorbă, pot merge în casă! Diana, ia-l pe Mircea și mergeți în camera ta!
M-am comformat și am pornit spre camera mea, fără a îi adresa vreun cuvânt lui Mircea. Acesta din urmă, mă urmă ca un cățeluș. Mirosea puternic a apă de colonie, de parcă făcuse baie cu el. Mă întrebam oare ce alte mirosuri voia să ascundă sub acel parfum? Probabil cel de transpirație, că avea cămașa udă la subțiori.
Am intrat în camera mea și l-am invit să se așeze, în timp ce eu am rămas în picioare, rezemându-mă de sobă!
— Stai și tu jos aici lângă mine, că nu te mănânc! zise Mircea zâmbind.
— Lasă că stau bine și aici!
— Vai ce serioasă ești! Nu te-am văzut zâmbind deloc, nu vrei să îmi arăți puțin zâmbetul tău?
— Nu am nici un motiv să zâmbesc!
— Cum nu ai? Eu vreau să fiu motivul!
— Eu nu vreau!
— Hmmm, răutate mică ce ești! Te fac eu să zâmbești într-o zi!
— Nu cred!
— Îți garantez!
— Nu îți face speranțe prea mari! Eu nu vreau să mă mărit, dar nu am ce face, nu îl pot înfrunta pe tata!
— Te înțeleg, dar cu timpul vei obișnui cu mine și vei ajunge să mă iubești chiar!
— Niciodată!
— Știi..., când veneam încoace, îmi ziceam în gând că nu o să te iau dacă nu mă placi, dar după ce te-am văzut, mi-am zis că te fur și tot te iau! Mă așteptam să găsesc o urâtă, ce nu prea are șanse la bărbați și ai tăi vor să se asigure că te mărită! În cazul tău, nu știu de ce te mărită, dar mă bucur că eu sunt norocosul! Ești foarte frumoasă!
— Cred că ar fi mai bine să ieșim!
— Dar nu am vorbit mai nimic! Nu m-ai întrebat nimic despre mine, nici eu nu am aflat mai multe despre tine!
— Nu e nimic de aflat despre mine, iar despre tine, nu îmi pasă, afară oricum s-a hotărât soarta mea!
Și într-adevăr, chiar se hotărâse soarta mea.
— Gata, ați vorbit? Diana, fă-ți bagajele! Mergi acasă cu Mircea! zise tata zâmbind fericit și cu ochii sticlind de la alcool.
Rar îl vedeam pe tata zâmbind, dar acum părea foarte fericit că scapă de mine.
Văzând fericirea de pe chipul părinților am rămas mută. Aș fi vrut să le spun să mai aștepte o perioadă, să ne cunoaștem mai bine, dar văzându-i atât de dornici să scape de mine, am tăcut și locul fricii de căsătorie, îl luase furia, dezamăgirea și tristețea.
Am plecat înapoi în camera mea și plângând, am început să îmi strâng lucrurile mai importante. Le-am pus toate într-un sac și o altă sacoșă. Le-aș fi spus că nu iau nimic, să îmi cumpere soțul, dar nu știam ce mă așteaptă acasă la soț, așa că măcar haine să am.
— Hai mai repede Diano, că scăpați trenul! îl aud pe tata strigând.
Am ieșit târând sacul după mine și sacoșa. Mama nu a venit nici o secundă să mă ajute și între timp să vorbească cu mine, să îmi dea vreun sfat sau ceva. Grija ei era să nu o treacă rândul la pahar.
Când am ieșit la poartă, tata m-a îmbrățișat, apoi ia zis lui Mircea să aibă grijă de mine și mama a început să plângă și m-a luat în brațe.
— De ce plângi mama? Mai devreme erai bucuroasă că plec, acum ce rost are să plângi când voi m-ați dat?
Tata mă sagetă cu privirea și își încruntă sprâncenele. Mircea îmi luă sacul la sub braț și eu rămăsesem cu sacoșa. Cu mâna ce Mircea o avea liberă, a vrut să mă ia de mână, dar am tras-o repede și m-am dat pe partea cealaltă, unde ținea sacul. Am plecat către gară în timp ce mama ne ura toate cele bune, dar nu am întors capul, nici o secundă, să mă uit la ei.
— Promite-mi că nu ne vom mai întoarce niciodată în casa asta! îi șoptesc eu lui Mircea.
El mă privi uimit, apoi încuviință din cap.
