Din acele cearșafuri, nașa mi-a făcut scutece. Eu trebuia să le tivesc la mașină. Învățasem să folosesc mașina, dar nu aveam îndemânarea unei croitorese. Puteam să fac cearșafuri, fețe de perne, să cos mai mult pe linie dreaptă.
După ce îmi făcu scutece, m-a învățat cum să testez temperatura laptelui și cum să îl prepar, apoi m-a pus să aduc albia și să facem prima băiță la care am asistat toți și a fost cel mai frumos moment. Nu a zis absolut nimic la baie. A plâns puțin când m-am chinuit să învăț să o înfăș. Știam cum se înfașă o păpușă, dar păpușa Cosmina era vie și dădea din mâini și din picioare. Când reușeam să-i prind mâinile, îi scăpam picioarele și când reușeam să îi prind picioarele, îi scăpam mâinile. Aproape că îmi venea să plâng și eu alături de Cosmina.
— Fina, dacă îți fac rost de lucrușoare, o poți îmbrăca și nu va trebui să o mai legi! O să se atingă în somn cu mânuțele și o să se sperie sau zgârâie. Când are picioarele libere, o să se agite și nu o să poată dormi, dar depinde și de copil! Dacă aveai mai multe cămășuțe, noaptea dacă o culci lângă tine, o poți lăsa și desfășată dacă e cald, dar învelită! Să ai grijă mare să nu fii obosită și să te întorci pe ea! Tine-o mai mult într-o parte, să nu vomite și să se înece cu vomă! După ce îi dai să sugă, o sălți și o rezemi de umăr și o bați ușor pe spinare, să râgâie gazele din stomac! Ți-am luat pudră de talc și o dai din când în când pe la păsărică! Nu te panica dacă mai plânge și nu sări ca uliul pe ea, de câte ori o auzi plângând! O lași într-o parte cum ți-am zis și îți poți face treaba, dar o verifici din când în când, să vezi dacă e bine!
— Atâtea informații, nu știu dacă le pot ține minte pe toate!
— Lasă iubita, ce uiți tu, le rețin eu și invers! zise Mircea râzând.
— De învățat v-am învățat, dar voi întrebări, nu aveți? Dacă aveți, întrebați acum, că trebuie să merg și eu acasă, că nici nu am foc făcut în casă!
— Vrei să merg eu să te ajut să aprinzi focul?
— Nu finule că nu e mare greutate, mai grav e că animalele mele s-au culcat nemâncate, dar mănâncă ele dimineață, mai cu poftă! Hai că vă las să vă odihniți! Noapte bună copilași! Copilași cu copilaș!
— Doar eu!
— Lasă că nici cu finu, nu mi-e rușine!
Am început să râdem în timp ce nașa, își punea paltonul pe ea și își îndeasă toca ei de blană de iepure, pe cap.
— Nașa, te conduce Mircea, că eu nu mai ies!
— Lasă fina, stai acolo cu finuța mică!
Nașa a plecat și Mircea a petrecut-o până la poartă. Am rămas singură cu mogâldeața ce era îmbăiată, schimbată și sătulă și se îngâna cu somnul. Am luat-o și am așezat-o de-a curmezișul, pe pat și după ce am împăturit câteva scutece, i le-am pus sub cap, în loc de pernă. Am învelit-o cu plăpumioara și când am văzut că a adormit, am luat plapuma și pernele de pe pat și le-am mutat în bucătărie, apoi am stins becul. Bătea lumina din bucătărie și la ea și era semi întuneric. Am verificat focurile și după ce am mai pus lemne, pe ele, am închis toate ochiurile bine și am luat o căciulă în cap și geaca și am ieșit ușor, afară, apoi am traversat dincolo, în bucătăria de vară. Mircea nu mai era pe nicăieri și am bănuit că a plecat până la urmă, să o ajute pe nașa. M-am pus repede și am scos toba și caltaboșii, ce erau separat de tobă, le-am pus la presat sub tocătoare, cu greutate pe ele. Carnea am luat-o cu tot cu lighean și am dus-o în magazie și urma să pun cârnații, dar nu aveam nimic legat sus, în magazie sau afară, așa că am vrut să îi car pe rând, tot în magazie, dar în timpul ăla, a venit Mircea și i-a dus el și i-a acoperit.
— Ai fost de i-ai aprins focul?
— Nu, m-a chemat să îmi dea o veioză, dar am dus-o în casă când erai tu la magazie! Mi-a dat și o pătură mai veche, să o tai în patru, să o tivești și să o pui cum a zis ea, pe un ciolofan!
— Da chiar, să luăm din magazie un sac de ciolofan și să îl ștergem bine și să îl tăiem!
— Da iubita! Aduc eu sacul și îl șterg!
— Atunci eu iau câte ceva de mâncare și le duc în casă! Mai e tochitură, mămăligă, iau și câteva jumeri, ceapă...
— Da iubita, hai că vin și eu și te ajut să le cari dacă e, să nu faci drumuri multe pe ușă!
— Oricum trebuie să mai aduci niște lemne în casă!
— Aduc iubita!
A plecat el după sac, eu în bucătărie, puneam jumeri într-un castron, am luat și două cepi și le-am pus pe deasupra. Am întors invers, capacul la ceaunul cu tochitură și am pus farfuria cu mămăligă.
— Uite iubita, e destul de curat!
— Da, dar tot o să îl ștergem bine cu o cârpă udă! Ia-l în casă și îl întindem jos și îl ștergem!
— Cu ce te ajut? Dă-mi să iau și eu ceva!
— Ia castronul cu varză! Eu iau ceaunelul și castronul cu jumări!
— Poți să le iei toate?
— Pot!
Am plecat cu ele în casă și după ce le-am lăsat pe masă, Mircea a mers după lemne. Eu am pus ceaunelul cu tochitura, pe ochiul sobei să se încălzească puțin. Între timp am șters sacul de ciolofan, cu o cârpă udă. După ce a venit Mircea cu lemnele, ne-am pus de am mâncat.
— La fată te-ai mai uitat, iubita?
— Da, doarme!
— Doarme că are program de noapte, cred!
— Oare?!
— Parcă văd că facem noapte albă! Noroc că mâine e sâmbătă și nu merg la muncă!
— Mă crezi că mie tot nu îmi vine să cred? Ne gândeam noi dimineață că până seara, o să avem un bebeluș?!
— Viața e imprevizibilă, iubita! Sincer, nici mie nu îmi vine să cred și știi că nu eram de acord cu recunoașterea acestui copil, dar te-am simțit că tu ți-l dorești mai mult decât mine și de aceea am plecat după ea, dar după ce am văzut-o și am ținut-o în brațe tot drumul spre casă, ceva s-a schimbat în inima mea!
— Este un suflețel nevinovat și indiferent dacă e sau nu a ta, acum e a noastră!
— Asta clar, iubita! Am trecut-o pe numele meu, am luat-o acasă, adio orice altceva! E a noastră și punct!
