Câteva minute mai târziu, pe ușă intră doamna Gica, domnul Costel și Mircea. Când i-am văzut, am tresărit. De ce lipsea Mircea, de la muncă? Eu îi spusesem să nu lipsească.
— Bună iubita!
— Bună Diana! zise și domnul Costel, după Mircea.
— Bună!
— Ce faci, cum te simți? întrebă domnul Costel.
— Mă doare puțin!
— Ei, ea este și pe calmante acum! I se pun în perfuzii!zise doamna.
Mircea se pusese pe pat lângă mine și mă ținea de mână. Nu puteam să nu observ cum mă sorbea din priviri. Doamna Gica scotea dintr-o sacoșă, pijamalele, papuci, hârtie igienica, lingură, cană, prosop.
— Sper că am pus tot ce trebuie! zise Mircea.
Nu știu cum mi-am aruncat privirea la mâna lui Mircea, ce mă ținea și am observat niște julituri pe ea.
— Ce ai pățit la mână? întreb eu.
— Nimic, m-am lovit pe la tractor! Nu îți face griji! zise el privind către domnul Costel.
Am privit la amândoi și mi-am dat seama că ei făceau schimb de priviri și domnul Costel, parcă ar fi vrut să spună ceva, dar nu îndrăznea.
— Nu mă minți! Spune ce ai pățit!
— Eu? Nimic!
— Hai spune-i, dacă nu, îi spun eu! zise domnul Costel.
Mircea încercă să schimbe subiectul. Am privit către domnul Costel, care a înțeles gestul meu întrebător și nu s-a mai putut abține.
— Flăcăul, aici de față..., azi-noapte s-a dus peste unchi-su și l-a bătut!
— Ce-ai făcut?! Vrei să intri în pușcărie?!
— Lasă-l că și eu l-am certat până când să intrăm în spital! zise doamna, care se așează lângă soțul ei, pe marginea patului de vizavi.
— Să-ți liniștiți că nu intru la nici o pușcărie! Nu are curaj să meargă la poliție că altfel ar trebui să se predea singur, pentru tentativă de viol și de omor și culmea, asupra aceleași victime!
— Și l-ai bătut rău?! întreb eu.
— I-am dat să-i ajungă! Norocul lui că a sărit nevastă-sa că altfel ajungea aici în spital lângă tine! Am dat cu o sete, până am obosit. Dacă nu zicea nevastă-sa :"Lasă-l că-l omori!", îi mai dădeam o repriză! Nu îi mai trebuie viol și înfipt cuțite, toată viața lui!
— Și la muncă de ce nu ai fost? Lipsești după două zile de la angajare?
— Nu iubita! După ce te-a luat salvarea, am mers direct la domnul unchi acasă, mi-am descarcat nervii, nu toți, dar aproape, am revenit acasă, am văzut lumină la domnul Costel și am intrat de i-am transmis ce mi-a zis doamna, apoi i-am zis să mă aștepte și pe mine a doua zi, că merg și eu după ce merg la fermă să mă învoiesc! Apoi am plecat acasă, am găsit mâncarea pe masă, rămasă așa cum ai pus-o, m-am așezat la masă și am plâns ca un copil în timp ce mâncam și îți priveam locul gol și farfuria rămasă neatinsă. Am strâns masa și m-am dus la culcare. Nu mai spun că nu am putut dormi toată noaptea, că nu știam ce e cu tine, cum ești. Dimineață, am pornit tractorul, am mers la ferma de m-am învoit și am venit pe jos, pentru că tractorul a trebuit să îl lasa să îl folosească altcineva în locul meu, azi! Am venit acasă, am cautat schimburi ce m-a dus capul că ți-ar trebui și iată-mă aici!
— Eu nu am pijamale, din ce bani le-ai luat?!
— Alea le-am luat eu de jos! Pentru asta coborâsem, dar am dat nas în nas cu ei la poarta spitalului și mi-a zis că ți-a adus lingură, cană, hârtie, chiloți, săpun și cămașă de noapte! I-am zis că tu trebuie să porți pijamale ca să îți poată verifica ușor, rana la spate și am luat eu pijamale și papuci! zise doamna Gica.
— Mulțumesc din suflet! Nu știu cum o să mă mai scap de datorie față de dvs.! Ați făcut atâtea pentru noi și noi nu vă vom putea răsplăti într-o viață!
— Stai liniștită! Sănătoși să fim, restul nu contează!
După ce au mai stat puțin, și-au luat rămas bun și au plecat toți. Rămasă singură, am încercat să mă mișc puțin, pentru că amorțisem, dar durerea din spate, îmi mobiliza toate mișcările. Într-un final m-am resemnat și am rămas tot pe o parte, cum mă găsise alde Mircea, când venise. Mi-am adus aminte de mâinile lui julite și de ceea ce făcuse. Aș fi vrut să îl văd pe nenorocitul ce mă înjunghiase, bătut în ultimul hal. Ținta lui fusese Mircea, dar am încasat-o eu. Nenorocitul venise pregătit, cu cuțitul la el, dar nu am înțeles, de unde a avut atâta tupeu, să vină să îl strige la poartă. Ori era băut, ori venise pentru ceva anume, dar s-a gândit el că în caz de se ia Mircea de el, e bine să aibă cuțit la el. Analizând și tot dând cu presupusul în mintea mea, am adormit.
Pe seară, m-am trezit și am văzut că nu mai aveam perfuzia la mâna. M-am mirat că nu am simțit nimic, atunci când mi-a fost scoasă. Cu greu, am reușit de m-am ridicat în șezut, la marginea patului. Cămașa și fusta cu care plecasem de acasă, erau tot un sânge. M-am aplecat ușor și mi-am luat pijamalele din noptieră. M-am îmbrăcat cu greu, dar am reușit să mă schimb. Din ce mișcam, dintr-aia prindeam mai multă mobilitate. Mi-am luat hârtie igienica și papucii în picioare și ținându-mă de paturi, am plecat la baie. Când am revenit, am găsit pe noptieră, cana plină cu compot. Nu știu de ce era, că nu avea nici zare de fruct. Femeile din cameră, au spus că e de mere. Am gustat o gură din el, dar nu avea nici un gust. Zahar nici atât.
— Fetița, dacă vrei, îți dau eu puțin zahar să pui în el! spuse una dintre femei.
— Da! Vă mulțumesc!
M-am dus cu cana și lingura, lângă patul ei și am luat o lingură de zahar și am pus în cană, apoi încet, încet, am plecat la locul meu în pat. Am amestecat de s-a topit zaharul și apoi l-am băut. Restul zilei, ca și celelalte zile care au urmat, am stat cu ochii pe pereți, am ascultat la poveștile femeilor, din salon cu mine și am tot sperat să îmi dea drumul acasă.
