A doua zi ne-am trezit în zori și ne-am luat de treabă. Am scos tot afară, am măturat bine și Mircea a mers de a adus varul și tot ce trebuie. Eu am făcut puțin var mai tare, cu nisip și am început să astup crăpăturile, găurelele și apoi să dau peste ele cu pensula înmuiată în var. Mircea făcuse varul cu nisip și se apucă să văruie tavanul. Eu am trecut și în bucătărie și am făcut același lucru.
— După ce termini tavanul acolo, dai tavanul de aici, pentru că ele sunt cele mai curate! Așa știu de la mama, dădea întâi tavanele, până nu apuca să se murdărească varul!
— Da iubita, așa m-am gândit și eu!
Wow, îmi spusese iar "iubita". Nu mă așteptam să îl mai aud spunând așa, mai ales că în seara precedentă, a fost mai distant. Nu m-a mai ținut în brațe, nu m-a mai pupat, nu mi-a mai făcut complimente. Credeam că lucrul ăsta o să mă bucure, dar nu era așa.
Pe la ora unu și ceva, am terminat de dat cu var și Mircea s-a spălat repede și a plecat să aducă recamierul și șifonierul. Atât el, cât și eu, am uitat de masa de prânz. Ne mișcam pe repede înainte, să nu ne apuce noaptea și să nu vină vreo ploaie din senin. Eu am rămas de am spălat bidineaua, pensula și găleata cu de var. În cealaltă găleată, cu pastă de var, rămăsese un pic mai mult de jumătate în ea. Am intrat în casă să văd cum arată și nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie, când vedeam cât de alb și curat arăta în urmă. Pe jos nu mai aveam timp să lipim, așa că aveam să înșir niște ziare și să pun preșurile peste ele.
După vreo oră și ceva, Marcel s-a întors cu domnul Costel și încă un băiat, cu patul și șifonierul în căruță.
A durat ceva timp până le-a dat jos și le-a băgat în casă, apoi băiatul s-a urcat în căruță și a plecat cu domnul Costel.
— De ce ne apucăm acum? întrebă Mircea.
Eu zic să punem întâi pe jos, aici! Aduc niște ziare și le înșirăm pe jos, apoi ne uitam ce preșuri avem pe-acolo...
— E și un covor acolo și o carpetă și față de masă! Din camera de unde am luat astea, am adunat tot!
— Atunci întindem covorul și completăm cu preșuri!
— Bun! Hai să întindem ziarele!
Am adus repede ziare, am întins pe jos, apoi rând pe rând, le-am băgat și le-am aranjat toate. Când am terminat, stăteam amândoi și priveam cum a ieșit și era cu totul și cu totul altceva.
— Toate ca toate, dar ce facem cu șifonierul scos de aici, că e păcat de el să îl lăsăm în ploaie?! zic eu.
— Poate găsesc pe la fermă, de la solare, vreo bucată mai mare de ciolofan să îl punem undeva și să-l acoperim! Între timp îl poți folosi ca dulap de depozitat câte ceva! Oale, crătiți și ce mai crezi tu! Va trebui să îl punem undeva aici afară, lângă ușă unde e streașina mai lată!
— O să spună lumea că ținem șifonierul la ușă! Dacă vine vreun prieten de-al tău, beat, o să intre în șifonier în loc să nimerească ușa!
Am început să râdem și Mircea deja găsea și alte variante haioase.
— Bun și unde îl punem până la urmă?
— Până găsesc ciolofan, îl punem aici la adăpost și după aceea, îl stabilizeze pe ceva mai sus și îl pun tot pe lângă casă, dar în partea asta spre toaletă!
Nu îmi convenea ideea, dar nu aveam altă variantă. Trebuia să mai stau cu el o vreme în fața casei. L-am ajutat de la dat între fereastră și ușă, apoi am dus masa aia lungă și am pus-o pe lângă gardul dinspre tanti Florica și aveam de gând să îmi pun acolo ceaunelele cu gura în jos. Am pus și masa cea normală sub vișinul dintre fântână și fereastra casei, scaunele pe lângă ea și văzând că se însera, ne-am spălat afară și apoi am intrat în casă.
— Azi nici să mănânci nu te-am lăsat! zise Mircea așezându-se pe patul din bucătărie!
— Nici ieri nu am mâncat și nu am murit!
— Nici ieri?!
— Nu! Când faci treabă, uiți de foame! Pierzi noțiunea timpului și te trezești că s-a făcut seară!
— Hai să mâncăm și mai facem și mâine ce mai e de făcut! Să scoți și din sacoșa aia, să vezi ce a mai pus acolo! Zicea ceva de niște fasole parcă! Într-o hârtie, trebuie să fie și niște cuie!
Am început să scot din sacoșă și avea deasupra roșii, pe care le-am pus pe masă, o pungă cu zahar, o sticlă cu ulei, un borcan cu tocană de legume într-o pungă de hârtie, patru pești prăjiți și într-o pungă, cârnați și carne de la cavarma. La fund am dat și de cuiele în hârtie.
Ne-am pus să mâncăm și după ce am luat câțiva dumicați, mi-am adus aminte că laptele adus de tanti Florica, îl pusese Mircea, într-un borcan de un litru și îl băgasem eu în dulap. L-am scos de acolo și l-am pus pe masă.
— S-a prins? întrebă Mircea.
— După cum se vede, cred că da! Stai să iau lingura de lemn și să îl amestec!
— Să scoți și cănile să pui!
— Alea de pământ?
— Sunt și altele?!
— Nu!
— Credeam că ai găsit pe acolo și altele de care nu știu eu!
Am scos cănile, le-am clătit puțin, apoi am turnat lapte în ele.
— Trebuie să consumăm șunca și jumerile alea de pe-acolo că se râncezesc! E cald aici și nu rezistă!
Brânza dacă nu se consumă, merge pusă într-un tifon, la soare să se usuce bine, apoi răzuită și îndesată bine în borcane, legate la gură și când scoți la iarnă, mamă, mamă!
Când a zis cuvântul mamă, mi-am dat seama că eu habar nu aveam dacă are părinți, de unde este sau care este numele lui întreg.
După ce am terminat de mâncat, m-a ajutat de am strâns masa, apoi am intrat în cealaltă cameră. Mi-am dat seama că trebuia o perdea și între cele două camere și nu strica și o cutie de vopsea. Le-am notat în lista mea imaginară și speram să nu uit.
