După ce mi-am zvântat cât de cât părul, l-am împletit într-o coadă, dar nu foarte strânsă, pentru a îi permite să se usuce mai repede, apoi m-am pus în pat. Mircea își aruncase apa și intra în casă.
— Cu astea de care m-am dezbrăcat, ce fac, iubita?
— Lasă-le acolo pe pat, lângă ale mele!
După ce le lăsă, stinse becul la bucătărie.
— Sting becul, nu? întrebă el când intră unde dormeam.
— Da!
Se urcă în pat și își puse iar brațul în jurul taliei mele și își afundă nasul între umăr și urechea mea. După câteva minute, îl aud cum sforăie încet. Mă întorc ușor cu spatele și deși m-a simțit că m-am întors, nu a făcut decât să își încolăcească brațul mai bine în jurul taliei mele și să își așeze capul cât mai repede aproape de ceafa mea, apoi a început iar să sforăie încet. Nu a durat mult și am adormit și eu.
Peste noapte, când s-a dezlipit de mine și s-a întors cu spatele, m-am întors și eu cu fața către spatele lui.
Dimineața în zori, parcă avea ceasul în cap, se trezea singur pe la ora patru și jumătate, cinci. L-am simțit cum s-a apropiat de mine și m-a sărutat pe obraz, apoi pe frunte.
— Iubita! Eu trebuie să plec!
— îhî! Am răspuns eu, fără a deschide gura și m-am întors pe partea cealaltă. M-a mângâiat pe păr, apoi pe spate.
— Ai grijă de tine și las-o mai moale cu munca! Odihnește-te! Nu știu când vin și nu mai găti că e destulă mâncare și trebuie consumată!
— Să iei pâine! am mormăit eu.
— Iau!
— Și bec! Și dero! Și ulei!
— Plec, că tu îmi faci o listă pe care nu o să o pot ține minte!
— Și vată!
— Da știu și ceva de spălat vase și var dar varul aștepți când trec pe aici căruțe ce strigă la var și ai bani, îi oprești și iei!
— Dero, pâine, vată și ulei, sunt cele mai importante! zic eu întorcându-mă
cu fața către el.
— Bine șefa mea!
Mircea se ridică din pat și după ce se încălță cu papucii, deschise dulapul.
— Iubita, pot să aprind lumina să îmi caut pantaloni și o cămașă?
— Nu!
— Nu?! Atunci plec în chiloți!
— Glumesc! Cum să mă întrebi dacă poți să aprinzi lumina?! Aprinde-o și gata!
— Am zis să nu te deranjeze lumina la ochișorii tăi frumoși!
—Și totuși, plecai în chiloți?
— Nu, dar bâjbâiam pe întuneric! Dacă nimeream o rochie de-a ta, asta era! zise el râzând.
— Ești nebun! zic eu închizând ochii și întorcând capul către perete.
— Nebun după tine! zise el și se aruncă pe mine în pat.
— Stai... Ce faci?! zic eu încercând să-l împing cu mâini.
Îmi apucă mâinile de încheieturi și mi le ridică în sus.
—Nebun zici?! Stai că vezi tu cât sunt de nebun! Atât de nebun încât o să te mănânc toată! zise el și începu să se prefacă a mă mușca, dar mă agăța doar ușor cu dinții, pe unde nimerea.
— Stai cuminte că mă gâdili! Strigam eu la el și vrând nevrând râdeam.
El continuată așa în timp ce eu îl tot rugam să se oprească. Atunci când s-a oprit, m-a privit câteva minute cum respiram greu și îi vedeam zâmbetul de satisfacție de pe chip.
— Te iubesc micuțo! zise el, stând deasupra mea,, cu brațele pe lângă capul meu, pe pernă.
Nu am putut să îi răspund la fel, ba chiar îmi venea să îi spun :"Eu nu!"
— Nu întârzii la muncă?
— Doar nu mă duce la sapă! Să înțeleagă și ei că sunt proaspăt însurat și ei m-au ținut ocupat de nu m-au lăsat să stau și eu o zi cu tine acasă! Ne vedem doar seara când suntem obosiți, dimineața când trebuie să plec devreme!
— Ne trebuiesc atâtea, nu trebuie să lenevim!
— Știu iubita! Crezi că eu nu știu? Îmi fac și eu gânduri și planuri în minte, dar ce să fac, am doar două mâini!
— Dacă aș putea să merg și eu undeva la muncă...
— Tu stai cuminte deocamdată! Tu stai pe lângă casă și faci ce poți și când poți, am eu grijă să fac rost de tot ce ne trebuie! Lasă că nu degeaba mă dau pe lângă doamna Gica și domnul Costel! Au casa bătrânească ce vor să o vândă și au toate lucrurile pe care le-a avut părinții lor pe-acolo și nu avem noi loc unde să punem ce ne dă! Mi-au zis că dacă am unde să le pun, pot lua tot de acolo, dar unde să le pun dacă noi avem doar astea două camere?!
— Nu poate să le păstreze la ei, până mai facem noi o cameră și o bucătărie? Și acum îți spun iar de pământ și paie și eu cât stau acasă, tot fac două zeci, treizeci de chirpici!
— Nu ai unde să pui atâția iubita, dacă faci atâția într-o zi, trebuie să îi lași câteva zile bune la uscat, trebuie întorși în fiecare zi și a doua zi unde mai pui alții?
— Altfel cum crezi că vom putea face?
— Nu știu, mă mai gândesc eu la o soluție, acum chiar trebuie să plec! Ai grijă de tine! Ne vedem diseară!
Mircea se ridică de pe mine, nu înainte de a mă pupa pe buze și pe frunte, apoi își luă o cămașă și un pantalon trei sferturi și le îmbrăcă.
Îl priveam și îmi plăcea ce vedeam. Îi stătea bine cu hainele curate pe el și cu toate că era muncit, avea mâinile cu degete frumoase, nu boante și bătăturite sau crăpate. După ce a plecat, am mai zăbovit puțin în pat și mă gândeam la momentul de mai devreme, când Mircea mă gâdila și eu nu mă mai puteam abține de râs. De ce oare mi-a plăcut? Era oare plăcerea unui copil gâdilat sau excitare? Cert era că în acel moment, dacă ar fi trecut de la gâdilat, la sărutări, nu mi-ar fi displăcut. Inima a început să îmi bată puternic și o căldură interioară, îmi invada tot corpul. Ce se întâmplă cu mine? Oare încep să mă îndrăgostesc? Nuu, nu se poate, nu vreau, să fie clar! Nu mi-am dorit căsătoria asta, deci nu și nu!
