Într-un final, am reușit să fac vreo doisprezece turte. Am crezut că nu se mai termină o dată coca. Între timp îmi pregătisem, cartofi, un morcov, o ceapă, un dovlecel, trei roșii potrivite și o oală. Voiam să mănânc ceva cu lingura, așa că după terminarea turtelor, am pus să fac o ciorbă. Am pus întâi de am călit un pic ceapa, apoi am adăugat morcovul și am lăsat un pic să fiarbă. Mai târziu am pus cartofii și dovleceii și până au fiert alea, am tăiat mărunt roșiile. Când erau aproape gata fierți cartofii, am pus roșiile și o mână de lobodă, tocată mărunt. La urmă am pus o mână de fidea, apoi am adus un buchețel de leuștean verde și l-am tocat mărunt. Am gustat ciorba de sare și mi-am dat seama că nu aveam borș așa că am pus oțet. Am gustat până am potrivit gustul și apoi am luat patru ouă și le-am spart unul câte unul, într-o farfurie și le dădeam pe rând, drumul în ciorbă, în locuri diferite. La urmă am mai luat un ou și l-am bătut bine, pentru a drege ciorba. Când am amestecat ușor și am văzut că ouăle erau firte, am dat oala de pe gazieră și am pus-o pe plita sobei. Am turnat oul bătut, în timp ce amestecam cu lingura, am presărat și leușteanul tocat și am pus capacul.
Am dat fuga în casă să văd cât e ora. M-am întors repede înapoi și am scos la fel de repede, o căldare de apă din fântână și am mers de mi-am adus un ceaun mare, în care a intrat la fix apa scoasă. Am dus ceaunul și l-am pus ușor pe gazieră. Era ora la care sosea Mircea și mă grăbeam să termin treaba. Am făcut ordine în bucătărie, am spălat vasele ce le mai murdărisem, am șters masa de făină, am spălat ligheanul în care frământasem, l-am șters și am pus turtele în el, am dat cu mătură, apoi am luat găleata de apă și am mers de am încărcat-o de la fântână. Am dat să mă așez pe scaun și să mă odihnesc, dar mi-am adus aminte că trebuie să deschid porțile. Am mers repede la porți și le-am deschis larg. Doar ce am revenit în fața bucătăriei, că m-am trezit cu o vacă în urma mea, intrase în grădinița mea cu flori. Mai tare m-am speriat, când i-am auzit pașii grei în urma mea. M-am dus și aealungat-o la stradă, unde erau alte câteva, ce veneau de la cireadă și știind drumul spre casă, veneau singure, altele le aduceau stăpânii, din urmă. Am stat în poartă, până au trecut majoritatea. Mașina domnului Costel, opri în poartă și din ea se dădu jos domnul Costel și încă un om cu o servietă în mână. M-a salutat cu mâna.
— Ce faci Diana? strigă el la mine.
— Am deschis porțile pentru că trebuie să apară Mircea și păzesc de vaci, că mi-a intrat unde în curte! Dvs ce faceți?
— Eu am adus pe domnul doctor veterinar, să îmi facă injecții la un purcel, că e cam bolnav!
— Am înțeles, doamna Gica, ce face?
— Domnișoara, nu știu, prin bucătărie pe-acolo! zise el zâmbind, apoi plecând spre poartă că ținea omul în drum.
În depărtare am auzit un tractor ce se apropia. Văzând că nu mai trec vaci, am plecat din poartă și am mers în grădiniță, unde priveam dezamăgită, urmele lăsate de vacă, în pământul încă moale din cauza ploii. Pe alocuri călcase și pe flori. Trebuia să iau aminte să nu mai plec din poartă după ce o deschid, pentru că la ora aia, veneau și vacile. Bârâitul tractorului era din ce în ce mai aproape și când ajunse în poartă, inima începu să mi-o ia la galop. Când l-am văzut la volan, serios și atent la intrarea în curte, fluturii îmi invadă stomacul. Nu știu dacă erau fluturi sau molii, cert era că se întâmpla ceva înăuntrul meu. După ce a oprit tractorul, s-a dat jos și a venit lângă mine.
— Iubita, lasă că o închid eu!
A adus el cealaltă jumătate a porții și a îmbinat-o cu a mea, apoi le-a închis cum trebuie. Când a terminat, s-a apropiat de mine și m-a sărutat scurt, pe buze.
— Ce face albinuța mea?
— Te așteptam!
— Mă așteptai?! Îți era dor de mine?! zise el zâmbind și privindu-mă cu coada ochiului.
— Bineînțeles că îmi era dor de tine!
— Da, dar mie îmi era și mai dor de tine! Iubita, ți-am adus vinete, roșii și ardei grași! Voiam să aduc artei capia, dar nu sunt s-au înroșit încă! Ține întâi pâinile astea! zise el, dându-mi în brațe, trei pâini rotunde, negre.
— Dacă știam că iei pâine, nu mă chinuiam să fac turte cu bicarbonat!
— Deci e clar..., azi iar nu ai mâncat, iar ai tras ca nebuna, cu treburile. După cum se vede, nu mai e iarbă între dălii, este maturat și curat ca în palmă, turte ai făcut, sigur ai făcut și ceva mâncare și pun pariu că ai și rufe pe frânghie! zise el serios, dând sacul jos din tractor și încuind ușa.
— Am tăcut mâlc și am zâmbit la el, sperând că îl îmbunez. O făcea în continuare pe supăratul și luând sacul în care avea vinetele, ardeii și roșiile deasupra, plecă spre bucătărie. Când ajunse lângă bucătărie și privi printre ea și casă, îmi văzu rufele pe frânghie în curtea animalelor.
— Ei ce ți-am zis eu?! Puteam să jur! Abia ai ieșit din spital, ai fost bătută crunt și tot nu vrei să înțelegi că ai nevoie de odihnă! Spune-mi și mie, ce ai mâncat tu azi?
Am tăcut ca un copil ce îl ceartă mama că s-a murdărit. Speram să nu mă și bată, așa cum făcea mama, când mă murdăream.
— Hai spune! După cum taci, sigur nu ai mâncat nimic!
Tonul lui ridicat, mă făcu să îmi dea lacrimile. Mircea intră în bucătărie și lăsă sacul jos, apoi se întoarse către mine și mă văzu cu lacrimi în ochi.
— Iubita!!! De ce plângi bleguțo?! zise el și veni la mine și mă cuprinse în brațe.
Gestul lui mă făcu să plâng și mai tare. Pentru mine tonul ridicat, însemna că urmează ceva foarte rău.
