"În dragoste și război,
toate armele sunt permise."EMMA
Mă uit drept în ochii lui Nicolas ,fără să par prea intimidată de înălțimea lui sau de modul în care mă privește de parcă aș fi o căprioară neajutorată iar el lupul gata să atace .Stiam ca e o idee proasta să vin aici ,așa cum au fost toate ideile mele proaste de până acum .—Ai spus să nu mai vin în club,iar asta sigur nu e unul ,îi răspund nu cu atât de mult curaj cum mi-aș fi dorit.
Un colt al guri i se ridică într-un rânjet,iar ochi lui mai închiși decât de obicei îmi cercetează corpul ,oprindu-se cateva secunde la pieptul meu ce are puțin decolteu.Ma fâțâi de pe un picior pe altul din cauza priviri lui apăsătoare care cu greu ajunge din nou la ochii mei .
—Petrecerile ca și cluburile nu sunt pentru cei ca tine .
Pentru cei ca mine ?
Nu sunt sigură dacă e vina micului păhărel de alcool sau a celor doi nervi care circulă acum prin sângele unei dar sigur nu as fi sous cu înțelege astea cu atâta curaj celui din fața mea :—De parcă mi-ar păsa ce crede un nemernic ca și tine .
De-abia peste câteva secunde realizez exact cuvintele pe care le folosesc și mă pregătesc să o iau din loc pentru a evita tot ce va urma .Ochi lui Nicolas se îngustează ,privindu-mă atent.Fac un pas in spate pentru fugi de el însă nu mai apuc să fac altă mișcare.Mâinile lui îmi prind brațele și mă împing în așa fel încât ,baza spatelui meu să se lovească de marginea insulei de bucătărie.
—Un nemernic te-ar și lăsat să fi răpită de bărbați aia și dusă pe undeva prin țară pentru a face bani cu corpul tău .
—Nici prea drăguț nu ești,îi spun ridicându-mi bărbia.
Brațele lui se pun pe de-o parte și cealaltă a trupului meu ,prinzându-mă între el și mobilă.Se apleacă mai mult în fața ,până ce fetele noastre sunt separate doar de câțiva centimetri iar pe buze îi pot simți respirația.Inima începe să-mi mai tare până ce pot să-mi simt pulsul în urechi.O căldură stranie îmi acaparează fața și trupul .Urasc cum reacționează corpul meu la el .
—Dacă aș fi fost drăguț ,atunci nu ți -aș mai stârni interesul.Fetele care par cuminți aleargă mereu după pericol și nu ai cum să negi pentru că altfel nu am fi puși în situația asta .
Se dă câțiva pași în spate și cu o ultimă privire pleacă din bucătărie,lăsându-mă cu un subiect de gândit.Inima mi-se liniștește odată cu plecarea sa iar căldura a dispărut la fel de repede cum și apăruse.
Plec din bucătărie ,hotărâtă să o rog pe Aria să mă ducă acasă .O caut peste tot ,mergând printre adolescenți plin de energie însă fără reușită.Ma duc spre un colț mai retras ,departe de acea agitație și-mi scot telefonul ,apelând-o pe amețita mea prietena/lucru pe care trebuia să-l fac de la început.
CITEȘTI
Inimi în duel
RomanceViața nu înseamnă să aștepți ca furtuna să treacă ,ci să înveți să dansezi în ploaie. Emma Dawson este o fată simplă,ce-și trăiește viața la maxim cu fiecare ocazie .La locul ei ,fără să iasă vreodată din cuvântul părinților,aceasta se întâlne...