Viața nu înseamnă să aștepți ca furtuna să treacă ,ci să înveți să dansezi în ploaie.
Emma Dawson este o fată simplă,ce-și trăiește viața la maxim cu fiecare ocazie .La locul ei ,fără să iasă vreodată din cuvântul părinților,aceasta se întâlne...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Într-o lume plină de umbre, dragostea noastră era singura lumină, dar fiecare zâmbet era umbrit de temerile care ne așteptau în tăcere."
Emma
Erau puține dați în care m-am simțit atât de vie ,plină de fericire .In clipele astea toate probleme au dispărut pentru mine ,tot ce conta era Nicolas și frumoasa declarație de care nu aș fi crezut ca o să am parte de la el .
Am simțit că fiecare cuvânt rostit îmi umplea sufletul de o lumină pe care nu o mai simțisem de mult.
Însă, pe măsură ce fericirea mea creștea, o umbră începea să se întindă peste acest moment perfect. Gândurile despre toate obstacolele care ne stăteau în cale mă urmăreau. Știam că dragostea noastră nu era privită cu ochi buni de cei din jur, iar familia mea și a lui era o barieră de care mă temeam.
Nicolas m-a ținut pe umărul lui până ce a ajuns la mașina lui ,unde ,deși nu i vedeam ,după ciondăneala lor mi-am dat seama ca sunt Diego și Aria cei care ne așteptau.Am auzit un râset,și nu m-am putut abține să nu zâmbesc .
—Ce tia fost frate atât de greu ?îl aud pe Diego să întrebe.Cred ca o oră a stat săraca Emma să te facă să vorbești.
—Așa,certați-l!strig chicotind,stand în continuare cu capul în jos pe umărul lui Nicolas .
Palma lui Nicolas s-a lipit de fundul meu ,nu neapărat tare și dureros dar destul încât să o simt .Pufnesc ,și încep să mă zbat pentru a mă lăsa jos ,dar el tot ce face este să îmi mai dea o palmă .
—Cum îndrăznești?intreb,nepasandu-mi de Aria și Diego sau de persoanele care ies de la petrecere și se uită ciudat la noi .
Îmi întind mâna până ce ajung în dreptul posteriorului sau apoi îl plesneau,mult mai tare decât a făcut-o el .
—Nu cred ca ai ajuns la dreptul de a-mi atinge fundul ,mai ales să-i și dai palme .
—Sunt desigur ca am ajuns și la acel drept .
— Ah, chiar așa? îmi răspunde Nicolas, cu un zâmbet jucăuș în voce. Mă pune jos într-un final, dar brațele lui rămân strânse pe talia mea, trăgându-mă aproape de el. — Vrei să discutăm despre drepturi acum?
Mă uit la el, ridicând o sprânceană, în timp ce încerc să-mi reprim zâmbetul.
— Aș zice că putem negocia, îi răspund provocator, împingându-l ușor.
Diego și Aria încep să râdă, completând atmosfera de relaxare care înconjoară momentul nostru. Știam că pentru câteva clipe totul era bine. Însă, undeva în spatele minții mele, continua să rămână acea umbră. Oricât de perfect părea totul acum, nu puteam să nu mă gândesc la ce va urma. Obstacolele care ne așteptau îmi păreau uneori insurmontabile.
