Genesis: Lupta Pentru Libertate

ℭ𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔱𝔯𝔢𝔦𝔰𝔭𝔯𝔢𝔷𝔢𝔠𝔢

𝔏𝔲𝔭𝔲𝔩 𝔪𝔞𝔫𝔞𝔫𝔠𝔞 𝔭𝔲𝔦𝔲𝔩
𝔄𝔦𝔰𝔥𝔞

Vestea morții bunicului său l-a lăsat pustiu pe Koa, puteam vedea cum sufletul său se golește încet ca o clepsidră. Cu toții am fost șocați de ceea ce i s-a întâmplat, se știa că a fost o crimă, însă cu toții se întrebau cine a putut face una ca asta acestui om.

Codrus Yona a fost un om înțelept care a avut grijă mare de toți nepoții săi asigurându-se că au parte de o copilărie frumoasă, măcar cât timp stăteau la el. Așa că i-am dat voie lui Koa pentru câteva zile să plece, avea nevoie să vadă cu proprii săi ochi pentru a crede ceea ce i s-a spus. Aveam de gând să merg și eu, însă abia peste câteva zile când îndatoririle mele vor fi terminate. Yona este distrusă, tot ce își dorește acum este să găsească vinovatul și să îl ucidă cu brutalitate. O cunosc încă de când eram doar un copil, dar nu a fost niciodată atât de rece, atât de rea și atât de severă, l-a iubit mult pe Codrus încât ceea ce a mai rămas din ea acum sunt doar mici bucăți. În dimineața aceasta, Koa, a plecat, iar cel ce avea să îmi poarte de grijă în aceste zile era sir Trygve, unul dintre cei mai loiali soldați ai Regelui, trebuia să se asigure că fiica sa va fi în deplină siguranță. Mă simt flatată!

Santinela asta avea să îmi creeze numai probleme dacă aveam să îl iau peste tot cu mine. Era de la sine înțeles că aceasta era ochii și urechile regelui, simte că plănuiesc ceva însă nu reușește să afle ce. O să fie o surpriză incitantă pentru el!

Masa lungă a conferinței părea mai interesantă decât conversația avută de cei de la ea, aceștia erau mai activi vocal decât de obicei. Auzindu-i vocea deja îmi venea să îmi dau ochii peste cap, vorbea continuu ca o pasăre enervantă.

- Vă spun alteță, este necesar să ne asigurăm că recruții sunt bine antrenați! Trebuie să fie pregătiți în cazul în care imperiul Vitrix se decide să ne atace! aceasta stătea în picioare asigurându-se că toată lumea o aude, avea mâinile trântite pe masă, fire rebele din părul său complicat prins îi ieșise.

Regele privea spre ea plictisit. Deja se săturase de conversațiile acestea pline de furie. Dacă mi-ar fi dat coroana mai repede aș fi rezolvat eu aceste probleme, iar el ar fi putut sta liniștit în timp ce ar fi băut o carafă de vin, iar domnițele aveau să îl viziteze.

- Lady Fay, calmează-te, numai țipa, încearcă Bryndys Vosyrys să o calmeze însă tot ceea e a reușit să facă a fost să pună paie pe foc.

- Nu cred că ți-am cerut părerea sir Vosyrys, nu ești în...forma potrivită pentru a da sfaturi despre război, scuipă aceasta cuvintele plină de ură în privire. Cei doi nici acum, după mulți ani de lucrat la aceeași masă nu se înțeleg. Voiam deja să plec de aici.

Regele bătu din palme pentru a ne atrage tuturor atenția.

- Peste trei săptămâni, tu împreună cu acolitul tău și prințesa Aisha veți merge în control. Între timp, prințesa are îndatoriri de făcut care nu pot fi amânate sub nicio formă, spune acesta privind-o pe Moranis perplex. Era îndeajuns de inteligent să nu își pună mintea cu ea. Deja săturat de acest teatru, regele se ridică de la locul său și pășește afară din sală, mi se părea un gest prea copilăros, însă indiferent de ceea ce el face noi trebuie să ne supunem. Realizarea că eu sunt doar o parte din tabloul vast al poveștii sale m-a lovit din plin când eram doar un copil mic. Eram în complet șoc, dar în timp am reușit să accept că de fapt el va fi în tabloul meu, cât de curând.

Discuția se liniștește, fiecare stătea așezat pe scaun făcându-și sau mai bine spus căutându-și de lucru.

***

Priveam în jurul meu încercând să caut cu privirea pe cineva care se descurca cel mai bine la a se ascunde printre mulțimea de oameni. Aglomerația din piața de nord a capitalei nu îmi permitea să traversez ușor pe micile străduțe. Înaintez lent încercând să îmi ascund chipul cât de mult posibil, reușisem să scap de santinela mea, iar acum era timpul să îmi fac de cap așa cum știam eu. În scrisoare îmi spusese să o caut acolo unde ochii celui ce face pânză nu bat. Era modul ei haios de a mă face să mă plimb câteva minute bune prin piață până ce avea să vină în calea mea. Mereu făcea asta.

Clădirile din capitală erau diferite față de alte zone, arhitectura lor veche de sute de ani stătea chiar și în acest moment în picioare arătând de parcă nu aveau mai mult de un deceniu. Erau înalte majoritatea, cu acoperișuri unite unde fugeau copii să se joace. În pereți se aflau și cărămizi care susțineau mai bine întreaga structură, erau multe dintre clădiri care nu erau sprijinite de nimic altceva și doar aveau camere în plus pe margini la etaj.

O mână mă prinde brusc de cot trăgându-mă în interiorul unei clădiri din stânga mea. Ochii săi mov mă liniștiseră, înaintăm grăbite pe holul îngust al casei cu scop de camere pentru gazde. Ajungem la un șir de scări din lemn întortocheate în sus. Urc cu grijă, în fața mea ea mergând de zor și analizând persoanele din jur care o priveau pe sub gene serioase. Toată lumea o cunoștea, tuturor le era frică de ea, știau de ce este în stare. Știam, că decizia mea de a venii aici mă poate expune unui pericol prea mare pe care nu ar trebui să mi-l asum, însă era necesar. A venit timpul ca lupoaica să mai dea din pui. A venit timpul ca eu să curăț terenul în favoarea mea.

Se întoarce spre mine zâmbind.

- Bun venit la Privirea păianjenului!

***

- Nu ne-am mai văzut de mult timp, alteță, spune aceasta și se așază în dreptul ferestrei pândind de după perdeaua lungă și albă. Era mereu cu ochii în patru, se asigura ca fiecare mișcare din jur să fie făcută în favoarea ei.

Mă așez pe un scaun vechi acesta scârțâind cam tare, mă uit confuză în jur, doar nu m-am îngrășat? Îmi revin când aceasta își întoarce capul pentru a mă privii plictisită.

- Într-adevăr, a trecut ceva timp. Unde este prietena ta Kalyott? întreb perspicace analizându-i expresia feței, lumina din ochii săi dispăru ramând o față rigidă în urmă, privea în gol parcă rememorând cele întâmplate. După câteva momente de pauză, Miara înghiți în sec încercând să își găsească de lucru prin cameră. Găsi o jucărie din lemn, un căluț bine sculptat și se așeză cu el pe marginea patului aproape rupt.

- Neith Kalyott este moartă de ani buni, spune scurt, puteam auzii durerea din vocea sa spunând aceste cuvinte, clipind ochii săi liliachii se fixaseră pe căluțul din lemn.

Mă fâstâcesc pe scaun, nu știam ce aș putea spune în această situație. Nu simt nimic, de-a lungul anilor am mai văzut-o pe Kalyott prin palat sau în alte locuri însă nu am cunoscut-o cu adevărat niciodată, nimeni nu a făcut-o. Sau poate că există o persoană care o cunoștea în adevărata sa înfățișare. Miara i-a fost o prietenă bună timp de mulți ani. Ridic din sprâncene ușor, mereu mă simțeam pe dinafară când cineva suferea în fața mea, nu am știut niciodată cum să ajut în aceste momente. De obicei este mai bine să nu te implici fiindcă fiecare confruntă suferința diferit. Eu de exemplu o confrunt cu răzbunare.

- Când s-a întâmplat asta? întreb și îmi așez un picior peste celălalt. Miara ridică privirea la mine analizându-mă fără a se ascunde.

- Ce mare ai crescut, ai devenit femeie, coroana este așezată deja în săgetată și așteaptă să te nimerească, ești pregătită să mănânci inimi și să calci pe speranțe? schimba ea subiectul.

Mijeasc ochii la ea, părea că figura ei s-a schimbat, mult.

- Când am deschis prima dată ochii, coroana a fost lucrul pe care l-am văzut prima data și tot asta voi vedea și când îi voi închide, răspund privind-o cu ochi mari.

Miara ridică de o sprânceană procesand cele spuse de mine. Mă ridic în picioare, ea făcând în tocmai. Ne privim cu atenție.

- Treaba ta este să lucrezi pentru mine, nu să pui întrebări. Kyssa Vorrossa, spun printre dinți, urăsc să fiu luată la întrebări de cineva care nu are dreptul nici măcar să mă privească, mă întorc pe călcâie și pornesc către ușă. Înainte să ies o privesc, privea din nou pe fereastră fiind cu spatele la mine. Ce mult a îmbătrânit. Însă sufletul îi este cel ce se ofilește ușor. Își pierde culoarea.