Iubindu-i nebunia

Capitolul 13

Jennifer

— Ce facem aici? îl întreb

Am oprit de câteva minute în fața unei plaje superbe,exact cum vezi în pliantele de turism.

— Jennifer, dacă îmi spui că în trei săptămâni tu ai venit măcar o singură dată aici, plecăm de aici. tăcerea mea îl face să continue. Îmh,asta credeam și eu,hai! spune și iese din mașină.

E nebun să creadă că o să-l ascult, însă când îmi deschide portiera și îmi întinde mâna o accept.

Încerc să îmi îndepărtez mâna din a lui, însă mi-o strânge mai tare.

Ajunge in fața plajei,însă o luam pe aleea din scânduri mergând pe lângă mare.

— Știi,incepe Ian deodată, am fost îndrăgostit odată. Era o femeie magnifică. o spune ca o șoaptă, parcă e aici pentru el nu pentru mine. Am incercat tot,un zâmbet pieziș ii apare e chinuitor de frumos. Au existat momente când am crezut că are pe altcineva, însă susțin cu tărie ca e atât de franta încât nu mai iubește. E magnifică, perfectă,ea e micul meu scut care mă protejează de mine însumi. E frumoasă,iar zâmbetul ei… parcă e din Rai,un fel de nirvana doar a mea. Însă sunt doar un criminal, probabil unul mai mare decât tine,scumpo. o secundă ochii nii se intersectează.

Știe. Nu pare surprins,pare…mândru?

— Tu ai fost vreodată îndrăgostită, domnișoara Miller?

Îmi privesc mâna încă prinsă în a lui.

— O dată.

Nu continuă să întrebe vreo ceva,doar se uită în fața. Profilul lui este exact ca in acea poză. Nimic nu pare să-l poată distruge. De neoprit.

Poți fugi,dar nu te poți ascunde.

Chiar nu pot,nu de el.

Jennifer.Regină.

El îmi trimitea scrisori. Știa unde locuiesc.

Nu ai idee ce ai făcut.

Ba am,m-am pus cu el, omorându-i fratele… nu,nu are cum să fie din trecut.

Creierul meu incerca să și-l amintească. E undeva pe acolo. Mă bântuie in fiecare zi. Mă duce în momentul în care ne-am cunoscut. E acolo. Nu mi-l pot scoate din cap. Reyes. Nu am omorât pe nimeni cu numele ăsta. Nu am luat nimic de la el.
El mi-a dat bani,el îmi trimitea scrisori,el mă urmărea. Dar nu mereu. Știu asta. A început când lucram pentru Liam. Abia venisem de la ultima crimă pe care o comisem. Un bătrân zbârcit care își vânduse fiica la noi.
Vineri. Găsisem scrisoarea in fața micului apartament murdar in care locuiam atunci.
Țin minte fiecare detaliu. A doua zi,avusem destui bani să plec de acolo. Am plecat fără să mă uit în urmă. Nu mă așteptam să primesc din nou o scrisoare săptămâna care a urmat,in schimb,același scris aceeași poveste. Devenisem dependenta de niste scrisori. Eram mereu acolo. Am incercat să văd cine mii le lasă, însă a rămas un mister.

Dacă sunt de la el, trebuie să-l fii cunoscut înainte de a incepe să-mi scrie.  Ar fii imposibil, însă indiferent de cât s-a schimbat în ultimii ani cunosc ochii ăia. Mă vor urmări până în mormânt. Damian. Ăsta era numele lui.

—Tu ce vrei,blondo? mă întreabă când mă ține în brațe

—Acum? Să mă distrez. Mâine? Să se ducă dracu' tot. În viitor? Să fiu o jurnalista de succes. Tu ce îți dorești,străine? îl întreb cu o notă de curiozitate.

—Acum? Pe tine. În viitor? Tot. inima mea tresare speriată.

Săraca nu mai poate rezista.

M-a urmărit după o noapte în club. O noapte în care îi dezvăluisem atât de multe. E un psihopat.

— Jennifer! spune mai tare.

Stai ce?
Îl privesc,nici nu l-am băgat în seamă când a vorbit la telefon.

— Te strig de câteva minute,blondo. îmi spune. Trebuie să ne întoarcem.

Afirm încet din cap și îl urmez. După atâția ani mă caută, mă vânează.
E nebun! Însă eu sunt și mai nebună. Îmi trag mâna din a lui apoi i-o prind și o sucesc. Aud cum strânge din dinți. Zâmbesc anormal și încerc să mă îndepărtez când își prinde mâna în parul meu și mă trage deodată. Scot un țipăt.

— O să jucăm așa cum vrei tu ,iubito.

Mă strânge atât de tare încă cred că o să rămână cu parul meu in mână.

— Dă-mi drumul! arunc vorbele în direcția lui.

Mă slăbește strânsoarea însă tot mă doare groaznic.

— Nu știi ce înseamnă distrugerea,dar o să te învăț atât de multe încât nu o să mai nicio bucățică de bunătate in tine. Mișcă! îmi spune răspicat atât de rece încât îngheț,dar îl urmez.

Mă urc singura în mașină după ce mă smuces din mâna lui.

Când urcă observ că își ține mâna pe care i-am sucit-o lângă corp. Sper că i-am rupt-o. Merită mai mult decât atât. Îmi întorc capul spre geam privind peisajul sau ferindu-mi privirea de a lui. Nici eu nu știu.

Oftează când pornește mașina și dăm în manșalier. Apasă accelerația când pornim din nou pe drum să intrăm pe autostrada.

Mașinile fac concurenta pe lângă noi, când arunc o privire in bordul mașinii rămânem exact la aceeași viteză 76 km/h.

Nu îmi mai adresează niciun cuvânt,nu se uită la mine,doar își ține privirea în fața,maxilarul încordat și o singură mână pe volan.

Intrăm în oraș și trecem prin el mult prea rapid. Văd oamenii îmbrăcați multicolor,diferite tarabe cu suveniruri,copii jucandu-se într-un parc. Până ieșim pe partea cealaltă a orașului și mergem până la o casă cu doua etaje, în stil grecesc. Văd mașinile lui Kai și Ryder.
Parchează lângă celelalte mașini apoi Ian i-a ceva din torpedou și mi-l aruncă în poală.

— Ce...?

— Telefonul tău.

Îl apuc cu degetele și îl plimb prin mâini.

Coboară din mașină și fac la fel, apoi o închide ducându-se spre ușă, se oprește cu mâna pe mâner ,iar cealaltă pe care i-am întors-o o trântește de ușă, zgomot care iese mă face să fac un pas în spate, mâna o are încleștată în pumn și capul și-l lasă în față. Mă lasă acolo intrând furtunos în casă. Nu îl urmez,ci mă pun pe treptele casei și îmi pun capul pe genunchi.

Nu am nicio idee cu ce să fac în continuare. Sunt pierdută. O să mă găsească oriunde plec. De dată asta nu am scăpare.

// NEEDITAT