Iubindu-i nebunia

Prolog

”Unde cineva mereu te-așteaptă...
Unde ploile mărunte spală.”
                            ~Unde-Carla's Dreams

Merg înainte pe asfaltul rece și ud. Ploaia continuă să cadă încet udându-mi părul,hainele și pielea. E frig,iar tricoul negru subțire ,nu ajută cu nimic.
Pășesc încet,dar cu teamă…pentru prima dată sunt frântă. Nu mai am nimic. Nici casă,nici prieteni,nici familie,nici viitor. Doar eu și o ploaie rece.

Totul s-a distrus.

Iar inima mea? E închisă într-o cușcă plină de venin și întuneric.
Lacrimile îmi cad încontinuu sau poate sunt picături de apă căzute din cer…cerul negru plin cu nori, atât de negru încât nici cei mai răi diavoli nu ar ieși afară acum.

Singurătate, singurătate, singurătate.

Înghit în sec privind neoanele care pâlpâie anunțând că în câteva minute toată strada va fii cuprinsă într-un abis din care nu vei mai ieși.

Moarte,moarte,moarte.

Îmi privesc mâinile,atât de albe încât cred că am murit, oricum nu mai am mult. Îi simt,simt cum mă urmăresc.
Niciun pact cu diavolul nu m-ar salva acum. Încep să merg mai repede. Pașii lor se aud în spatele meu, mă prefac că nu-i aud.
Nu trebuie să întorc capul pentru a vedea cum armele sunt îndrepte spre mine, mă vânează.

Vânător. Pradă. Un joc.

Înlemnesc.

Aștept durerea. Orice. Aștept să-mi simt sângele cald picurând de pe mine. Nimic. Îi simt,dar nu-i văd. Moartea e în aer, în jurul meu, îl simt.

Nu. Nu o să-l mai simt niciodată.