Iubindu-i nebunia

Prolog

"Unde cineva mereu te-așteaptă...
Unde ploile mărunte spală."
                            ~Unde - Carla's Dreams

Mă strecor pe asfaltul umed și rece, simțind cum fiecare picătură de ploaie îmi străpunge pielea, udându-mi părul și hainele subțiri. Frigul pătrunde adânc, iar tricoul negru nu face decât să mă lase vulnerabilă. Mă mișc încet, cu teama unei inimi ce s-a frânt pentru prima dată. Nu mai am nimic: nu mai am casă, prieteni, familie sau viitor. Doar eu și ploaia, singure în această noapte rece.

Totul s-a risipit.

Inima mea? Este închisă într-o cușcă plină de venin și întuneric. Lacrimile îmi curg neîncetat, sau poate că sunt doar picături de apă căzute dintr-un cer atât de negru încât nici cele mai răufăcătoare ființe nu ar îndrăzni să iasă din adâncurile sale.

Singurătatea. Un ecou ce mă urmărește la fiecare pas.

În fața mea, neoanele pâlpâie, anunțând că în câteva clipe strada se va scufunda într-un abis din care nu există scăpare.

Moarte. Un cuvânt care bântuie tăcerea.

Privesc mâinile mele, atât de albe și reci, încât mă întreb dacă nu cumva am murit deja. Sentimentul de urmărit mă apasă. Nu mai am mult. Pașii lor se aud tot mai aproape, dar încerc să nu le dau atenție. Mă grăbesc, încercând să scap, fără să întorc capul, știind că armele sunt deja îndreptate spre mine. Sunt vânată.