ȘEFUL MAFIEI

Capitolul 12: Un Buncăr Ascuns

Eleda

Liniștea dimineții a fost întreruptă de sunetul ascuțit al ceasului de pe noptieră. Cu ochii încă grei de somn, am ezitat să mă ridic din pat, mintea rămânând prinsă într-un abis de gânduri confuze. Noaptea trecută părea un vis învăluit într-o ceață groasă. O siluetă misterioasă, întunericul neiertător, și simbolul acela enigmatic, toate îmi păreau parte dintr-o poveste la care nu aveam toate piesele.

Am privit către fereastră, unde lumina palidă a dimineții abia reușea să pătrundă prin perdelele grele. Amintirea acelei siluete cu hanorac negru și a mesajului primit m-a făcut să mă cutremur. Dar ziua de muncă mă aștepta, așa că mi-am forțat corpul să se ridice din pat și să înfrunte realitatea cotidiană.

Pe măsură ce mi-am pus hainele și mi-am strâns părul, am simțit o greutate apăsătoare în piept. Știam că noaptea trecută nu putea fi ignorată, dar nu știam de unde să încep. În drum spre bucătărie, am aruncat o privire spre telefon, sperând, totuși, să fi primit un nou mesaj care să-mi ofere mai multe indicii. Însă ecranul rămânea tăcut, arătând doar notificări obișnuite și neînsemnate.

Mi-am pregătit cafeaua, încercând să mă concentrez pe rutina de dimineață. Mirosul familiar al cafelei proaspăt măcinate ar fi trebuit să mă liniștească, dar în schimb mi-a adus aminte de neliniștea ce mă bântuia. În minte, revizitam fiecare detaliu al nopții, încercând să găsesc un fir logic, dar gândurile păreau să se învârtă într-un cerc vicios.

M-am așezat la masa din bucătărie, privirea rătăcindu-se în gol. În jurul meu, totul părea neschimbat – aceeași casă, aceleași obiecte. Și totuși, senzația că lucrurile nu mai erau la fel era palpabilă. Într-un moment de îndrăzneală, mi-am adus aminte de simbolul văzut pe gard și m-am întrebat dacă nu cumva acea siluetă voia să-mi transmită un mesaj. Dar ce mesaj? Și de ce eu?

Pe drumul spre birou, am încercat să ignor zgomotul din jur. Trecătorii grăbiți, mașinile ce înaintau încet prin zăpada bătătorită, toate acestea formau un fundal difuz, în timp ce mintea mea era concentrată doar pe acele întâmplări ciudate. Fiecare pas pe care-l făceam în zăpadă mă ducea mai departe de siguranța casei mele și mai aproape de inevitabilitatea confruntării cu adevărul.

Ajunsă la birou, colegii mei se comportau ca într-o zi obișnuită. Am schimbat câteva cuvinte cu ei, dar cu mintea absentă, parcă eram un actor ce-și recita replicile fără convingere. Cu toate acestea, lucrurile au început să devină mai ciudate când am ajuns la biroul meu.

Pe masa mea, am găsit un plic mic, alb, fără niciun nume scris pe el. Inima mi-a sărit în gât când l-am văzut, simțind cum frica mă cuprinde din nou. Am aruncat o privire în jur, dar nimeni nu părea să observe sau să fie preocupat de existența acelui plic. Cu mâinile tremurând, l-am deschis încet, sperând ca înăuntru să găsesc un răspuns la întrebările mele.

Înăuntru era un singur bilet, scris cu o mână tremurată:

„Ceea ce cauți se află sub stratul superficial al realității. Ai grijă ce descoperi."

Cuvintele acestea păreau să fie atât o avertizare, cât și o invitație. Le-am citit de mai multe ori, încercând să le înțeleg sensul. Oare aceasta era o continuare a mesajului de noaptea trecută? Sau era altcineva implicat în acest mister? Sentimentul de confuzie și neliniște a crescut, dar odată cu el, și determinarea de a afla adevărul.

Mi-am pus biletul în buzunar și am încercat să mă concentrez pe muncă. Dar gândurile îmi fugeau constant către acele cuvinte. În ciuda eforturilor mele, nu am reușit să mă dedic complet sarcinilor zilnice. Parcă fiecare gest, fiecare vorbă rostită de colegi, era filtrată prin prisma acelui mister care părea să se adâncească cu fiecare moment.